Yvonica, prima iubire a regelui Mihai I

Aleasă de Elena Lupescu, Yvonica a fost prima iubire a regelui Mihai. Relația dintre cei doi a durat 2 ani.

Fragmentele următoare au fost extrase din memoriile regelui Carol al II-lea.

9 aprilie 1937 – Tratativele Duduii cu părinții Yvonichii au dat rezultatul scontat, i-au acceptat propunerea, îmi pare bine pentru Mihăiță.

13 aprilie 1937 – Seara, Yvonica din nou la Mihăiță, cu același rezultat ca prima dată.

14 aprilie 1937 – Vorbit cu Duduia despre cazul Mihăiță-Yvonica; va vorbi cu familia și cu fata, care nu s-a ținut de cuvânt; sunt toți destul de interesați ca afacerea să se sfârșească cum dorim.

2 mai 1937 – Sculat târziu. La 12 3/4, plecat cu trenul la Sinaia pentru vacanța de Paști. Sosit pe la 4; vremea acoperită. răcoare. Duduia, la cină. Mihăiță, la masă cu Yvonica.

29 mai 1937 – La 9, plec la Sinaia, unde sosesc la prânz. Conform cu indicațiile doctorului, mă vâr în pat, n-am febră și rămâi fără toată ziua. Pe la 3 1/2, sosește și Duduia; vine la mine pe la 5. Fusese dimineața la Mavrus și povestește de desperarea de acolo, cum că părinții sunt ca nebuni, ea mai ales. Dan e frumos și cu o expresi de calm, se vede că durerea s-a dus din trupul lui chinuit. La 5 sosește și Mihăiță, foarte impresionat de vederea lui Dan; a fost înainte de plecare la capela cimitirului. Este o durere generală. Azi-dimineață, a voit și părintele Nae Popescu și Preda să vorbească copiilor la școală de camaradul lor, dar n-au putut, căci i-au podidit lacrimile. A venit și Yvonica să-l vază pe Mihăiță. Au fost, după-masă, amândoi la mine. Atmosferă tristă. Duduia s-a îndopat cu ridichi cum a sosit și se simte rău. Cu acestea vrea să meargă mâine la București. N-o să poată, zic eu.

5 iunie 1938 – Întorși seara, cinema. Mihăiță, foarte agitat, a voit-o cu orice preț pe Yvonica; n-a avut noroc, s-a aranjat pentru astă-seară.

6 iunie 1938 – Seara, cinema. Două filme detective, unul bun, celălalt idiot. Au fost numai Duduia și Urdăreanu, Mihăiță fiind ocupat, împlinindu-i-se dorul de ieri cu Yvonica.

16 iulie 1939 – Știubei a adus răspunsul. Atât soția sa, cât și fata nu vor să plece în străinătate și, mai ales, în America. Yvonica a cerut s-o vază pe Duduia. A rămas ca mâne să vie la București și să se mai facă un efort înainte de a trece la alte măsuri, drastice.

18 iulie 1939 – Spre seară, Duduia a văzut-o pe Yvonica, care după multe schimbări la față și vorbe adesea nechibzuite, a rămas să dea răspun//sul ei mâne dimineață. A constatat că nu poate fi vorbă de iubire din partea ei față de Mihăiță. Și el bietul băiat, își făcea iluzii.

19 iulie 1939 – Yvonica a fost la D[uduia], după cum rămăsese ieri, cu răspunsul că va pleca, dar că refuză să scrie lui Mihăiță o scrisoare de adio.
Seara, l-am chemat pe Malaxa să-l rog să-l lase pe Costache să meargă cu noi cu iahtul, căci, după decepția ce o va avea Mihăiță din cauza Yvonichii, e bine să aibă un camarad cu el.

24 iulie 1939 – Yvonica a dat scrisorile cerute și i s-a depus// la bancă dota de 2000000 lei.

27 iulie 1939 – La 12 1/2 se îmbarcă Mihăiță, pe care-l primim cu toții foarte cald. Se înțelege ușor că disperarea lui a fost extremă, mai ales când a citit scrisoarea ei, o scrisoare care con//ținea toate elementele voite, dar lipsită de cel mai elementar simț de tandresă și de inimă. Bietul copil a fost disperat și pentru prima dată l-am văzut plângând cu nesaț. Își lăsase capul pe umărul meu și lacrimile curgeau cu nesaț. I-am spus că nimeni mai bine decât mine pricepe desperarea lui și adânca lui durere și mâhnire și că bine face că plânge, că îl va ușura. Totuși, îl rog ca în fața celorlalți să fie bărbat și prinț. Mi-a promis și s-a ținut de cuvânt.
După-amiaz, D[uduia] a vorbit lung cu Mihăiță, căruia, de dimineață, Urdăreanu îi spusese că Știubei a venit să-i vorbească de această chestiune și ea a primit bani. Săracul băiat este foarte adânc mâhnit și nu vrea decât un singur lucru: s-o revadă și să aibă o explicațiune cu ea, căci nu mai pricepe nimica și o iubește așa de mult. Acuză pe părinții ei și se plânge că purtarea// ei și, mai ales, scrisoarea ei este urâtă. cum zice, o scrisoare care nici unui servitor n-ar scrie. Toate prostiile ce le-a făcut a fost împins de ea să le facă și zice că, adesea, i-a atras ei atenția, dar n-a voit să auză.
Spre lauda lui, trebuie să zic că a fost foarte curajos.
Pe mine mă mâhnesc mai mult decât pot spune toate acestea. Sunt foarte rele când le suferi tu singur și sunt oribile când vezi pe omul ce-l iubești că le îndură.

28 iulie 1939 – Mihăiță a fost toată ziua abătut și trist. Seara, după masă, a avut o foarte lungă conversație cu Duduia și cu Urdăreanu, în care, prin întrebările lui, a pus la punct foarte multe. Avem impresia că la el se face o transformare de sentimente. Sigur că durerea acută persistă, dar se simte înșelat. Simte că fata n-a răspuns cu sinceritate la sentimentele lui. Gândul lui este acuma de a-i spune ei în față cât e de dezgustat. Ce l-a indignat e că ea a luat bani. În accepția lui de tânăr cinstit, acest fapt are ceva dezgustător. Mai e la el o ură teribilă împotriva părinților, pe cari i-ar omorî.//

4 august 1939 – Un alt semn îmbucurător la Mihăiță: a început din nou să fumeze, ceea ce e un semn că o rupe din ce în ce cu trecutul căci el promisese Yvonichii că nu va mai fuma.

12 august 1939 – Iată, s-a sfârșit și această călătorie, la care eu și D[uduia] ne bucurasem așa de mult. N-a fost ce am așteptat. Întâi, de la început, grija ce mare pentru Mihăiță. Cel puțin de acest punct de vedere, lucrurile s-au liniștit. Pare să fie complect dizgustat de Yvonica, îndeosebi pe chestiunea că ea trăiește cu Știubei.

21 august 1939 – Am avut plăcerea de a constata că Mihăiță e pe punctul de a fi complect vindecat de durerea lui și copt pentru o altă…

Sursa: Regele Carol al II-lea al României, Însemnări zilnice. 1937-1951, Volumul II 13 martie – 15 decembrie 1939 (Caietele 8-10), Ediție îngrijită, note, glosar și indice de Nicolae Rauș, Editura Scripta, București, 2003