Vladislav Vlaicu, fiul lui Nicolae Alexandru, a fost domnul Țării Românești între anii 1364-1377. Încă de la începutul domniei, Vladislav I nu a recunoscut suzeranitatea regelui maghiar Ludovic I de Anjou.
A luat măsuri în vederea consolidării Țării Românești: a bătut primele monede, pe 20 ianuarie 1368 a acordat privilegii comerciale negustorilor brașoveni, a creat a doua mitropolie ortodoxă în 1370 la Severin.
A ctitorit mănăstirea Vodița, a refăcut biserica domnească de la Curtea de Argeș și a sprijinit mănăstirile Tismana, Cotmeana și Kutlumus de la muntele Athos.
Din cauza succesului de care se bucura Ungaria pe plan extern, Vladislav Vlaicu a fost nevoit să recunoască suzeranitatea regelui maghiar, primind în schimb Banatul de Severin.
Relațiile dintre Vladislav și regele maghiar se deteriorează din cauza atitudinii adoptate de ortodocșii din Țara Românească față de catolici și maghiari. Au loc noi conflicte între români și maghiari, conflicte care se încheie cu eliberarea Bulgariei de sub stăpânire maghiară.
În 1369 Vladislav Vlaicu și Ludovic I de Anjou ajung din nou la pace, regele maghiar recunoscându-i voievodului muntean stăpânirea asupra Banatului de Severin, Amlașului și Făgărașului în schimbul recunoașterii suzeranității Ungariei asupra Țării Românești.
Începând cu 1370, Vladislav I are din nou relații tensionate cu Ungaria. Au loc mai multe conflicte militare, care s-au finalizat cu ocuparea Severinului de către Ungaria în 1376. Unele surse susțin că domnia voievodului muntean s-a încheiat odată cu pierderea Banatului de Severin.
Sursa imaginii: aici
