Vlad Dracul

Vlad Dracul a fost domnul Țării Românești între anii 1437-1442 și 1443-1447. A fost fiul lui Mircea cel Bătrân. A obținut tronul Țării Românești cu ajutorul regelui maghiar Sigismund de Luxemburg care l-a învestit cavaler al Ordinului Dragonul.

Este nevoit să accepte suzeranitatea Imperiului Otoman, ale cărui trupe le însoțește în 1438 în campania din Transilvania. Așa se face că între anii 1438-1442, Vlad Dracul promovează o politică de echilibru între Ungaria și Poartă.

În 1442, oastea otomană trece prin Țara Românească, pătrunde în Transilvania, unde îl învinge pe Iancu de Hunedoara la Sântimbru. Victoria nu a putut fi fructificată, deoarece trupele otomane sunt nimicite între Alba Iulia și Sibiu.

În urma acestui episod, Vlad Dracul se refugiază în Imperiul Otoman, unde este arestat și închis la Gallipoli. Fiii săi, Vlad și Radu, devin ostatici la curtea sultanului. În absența lui, tronul Țării Românești este ocupat de Basarab al II-lea, care era susținut de Iancu de Hunedoara.

Vlad Dracul revine pe tron în primăvara lui 1443, cu ajutorul turcilor. Ia parte la campania cea lungă, o serie de acțiuni militare întreprinse de Iancu de Hunedoara împotriva otomanilor. După o serie de victorii, tabăra creștină obține pacea de la Seghedin, însă aceasta nu este respectată de creștini. O nouă confruntare armată are loc la Varna, unde creștinii suferă un dezastru în fața armatelor otomane.

În 1447, domnul muntean încheie pace cu sultanul Murad al II-lea, act ce a dus la deteriorarea relațiilor dintre Vlad Dracul și Iancu de Hunedoara.

Voievodul Transilvaniei a pătruns în Țara Românească și îl decapitează pe Vlad Dracul, tronul revenindu-i lui Vladislav al II-lea.