Vasile Lupu, domnul care a introdus tiparul în Țara Moldovei

Născut în familia lui Nicolae Coci, un aromân grecizat, Vasile Lupu a fost domnul Moldovei între aprilie 1634 – 13 aprilie 1653 și 8 mai – 16 iulie 1653. Numele său adevărat era Lupu Coci. A fost căsătorit cu Tudosca, fiica marelui vornic al Țării de Jos, Costea Bucioc, care era rudă cu Cantacuzinii din Țara Românească.

Înainte de a ocupa tronul Moldovei, Vasile Lupu a deținut mai multe dregătorii importante precum mare vistiernic, mare comis, mare spătar, mare hatman și mare vornic al Țării de Jos.

După încoronare, Lupu Coci și-a luat supranumele de Vasile, inspirat de termenul bizantin basileos (împărat), promovând un ceremonial asemănător Curții imperiale din timpul ultimilor împărați Paleologi.

Imediat după ce a ajuns domn, Vasile Lupu le-a permis boierilor fugari să revină în țară, iertându-i pe cei din tabăra Movileștilor, cărora le-a întărit moșiile. În schimb, produce schimbări majore în componența Sfatului Domnesc unde, din cei 17 mari dregători, 10 sunt rudele sale cele mai apropiate. Introduce o nouă dregătorie, cea de serdar, care avea rolul de a supraveghea hotarul răsăritean, acolo unde exista pericolul invaziei tătare. Totodată, domnul Moldovei reface curțile domnești de la Iași și Suceava, întărește cetățile, cu precădere pe cele de la graniță.

Pe plan intern, domnul promovează o politică de fiscalitate excesivă, cauzată de creșterea cheltuielilor destinate Porții, a fastului de la Curte, a activității de patronare a Bisericii Ortodoxe, dar și de menținerea unui aparat militar numeros. Vasile Lupu introduce mai multe dări precum ”ortul”, ”dajdea pentru plata haraciului”, ”fălcuirea”, ”lipsa de bani” sau ”conacul”, măsuri care au dus la agravarea servajului. Totodată, domnul moldovean a dispus vânzarea ocinilor răzeșilor, ceea ce a dus la crearea unei noi categorii sociale, a țăranilor fără nici un venit – noimiții.

Pe plan cultural, Vasile Lupu a întemeiat Academia Vasiliană de la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași, o școală superioară de limba slavonă și greacă, care și-a încetat activitatea în 1821. A mai fost numită și ”Școala Mare Domnească”.

De asemenea, Vasile Lupu este cel care a introdus tiparul în Țara Moldovei, în 1642, prima tipăritură fiind ”Mărturisirea ortodoxă” a lui Petru Movilă, adoptată în cadrul Sinodului de la Iași din același an. În anul următor, au văzut lumina tiparului lucrări precum ”Cartea românească de învățătură la dumenecele preste an și la praznice împărătești și la svănți mari” (Cazania) a mitropolitului Varlaam, precum și ”Cartea românească de învăţătură”, primul cod de legi tipărit în limba română.

Pe plan religios, domnul Moldovei a construit sau refăcut numeroase edificii religioase, printre care Mănăstirea Golia, Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi (ambele în Iași), bisericile din Șerbești, Orhei, Ismail ș.a..

Pe plan extern, domnul Moldovei a promovat o politică filo-otomană, afirmând categoric că ”eu cu toată seminția mea trag spre turci, de la care îmi am stăpânirea. La ei și pentru ei voi muri”.

Relațiile sale cu Țara Românească au fost ostile, domnul moldovean urmărind să obțină domnia munteană pentru fiul său sau pentru el însuși. În anul 1639, Vasile Lupu se intitula ”domn al Moldovei și al Țării Românești”. Toate atacurile întreprinse de oastea moldoveană asupra Țării Românești au fost respinse de Matei Basarab (1635, 1637, 1638, 1639, 1653).

Raporturile Moldovei cu Transilvania au fost oscilante. Deși a încheiat două tratate de alianță cu Gheorghe Rákóczi I (1638 și 1646), principele transilvănean l-a susținut pe Matei Basarab în conflictele moldo-muntene din cauza politicii filo-otomane promovate de Vasile Lupu.

Vasile Lupu a încercat să formeze un sistem de alianțe matrimoniale. În acest sens, prin intermediul lui Petru Movilă, mitropolitul Kievului, una dintre fiicele sale a fost căsătorită cu nobilul lituanian Janusz Radziwill, lucru care a contribuit la apropierea dintre Moldova și Uniunea Polono-Lituaniană. În 1652, domnul moldovean consimte la căsătoria fiicei sale, Ruxandra, cu Timuș Hmelnițki, fiul hatmanului Bogdan Hmelnițki, încercând să medieze conflictul dintre Polonia și cazacii zaporojeni, însă fără succes.

În primăvara anului 1653, Vasile Lupu pierde pentru prima dată tronul Moldovei în favoarea marelui logofăt Gheorghe Ștefan, care era susținut de Matei Basarab și Gheorghe Rákóczi al II-lea. Vasile Lupu fuge peste Nistru și se întoarce în Moldova cu o oaste căzăcească, învingându-l pe Gheorghe Ștefan în lupta de la Popricani. Nu rezistă în scaunul domnesc decât până la jumătatea lui iulie când Gheorghe Ștefan reușește, cu ajutorul oștilor muntene și transilvănene, să-l învingă pe Vasile Lupu la Sârca.

Sfârșitul vieții îl găsește pe Vasile Lupu la Constantinopol, osemintele sale fiind aduse și înhumate la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași.