Ion Antonescu

Ion Antonescu s-a născut la data de 2 iunie 1882, la Pitești. A urmat cursurile mai multor școli cu profil militar. De-a lungul timpului a obținut toate gradele militare, deținând mai multe funcții militare și de stat.

S-a remarcat în Primul Război Mondial, unde a fost un colaborator apropiat al generalului Constantin Prezan.

În timpul celui de-al doilea război mondial a fost conducătorul absolut al României, deținând și funcția de președinte al Consiliului de Miniștri în perioada 4 septembrie 1940 – 23 august 1944.

Nu a ezitat să-și manifeste atitudinea nemulțumitoare față de regimul autoritar al lui Carol al II-lea. A protestat față de politica de cesiuni teritoriale în favoarea U.R.S.S., Ungariei și Bulgariei din vara – toamna lui 1940. Din ordinul regelui este internat la Mănăstirea Bistrița, de unde scapă. Poartă negocieri cu Iuliu Maniu în vederea formării unui nou guvern, care să-l forțeze pe suveran să abdice.

La 4 septembrie 1940, regele Carol al II-lea îl numește pe generalul Ion Antonescu în fruntea Consiliului de Miniștri, acordându-i puteri depline. În acord cu liderii celor mai importante partide politice, Antonescu îi cere regelui să abdice, considerându-l singurul vinovat de pierderile teritoriale din 1940. Carol al II-lea renunță la tron la 6 septembrie 1940, fiul său, Mihai, în vârstă de 19 ani, devenind noul rege al României.

La 14 septembrie 1940, generalul Ion Antonescu formează un guvern de coaliție cu Garda de Fier. De acum România devine un stat național-legionar.

Odată cu preluarea puterii, Antonescu a avut ca obiectiv recuperarea teritoriilor pierdute. Ținând cont de înfrângerea Franței și de izolarea Marii Britanii, generalul Ion Antonescu s-a orientat către Germania, pe care o considera singura putere europeană capabilă să asigure țării redobândirea teritoriilor pierdute. Semnează aderarea la Pactul Tripartit la 23 noiembrie 1940, iar la 4 decembrie încheie ”Acordul de colaborare economică româno-german”, prin care România trebuia să sporească producția petrolieră, agricolă și forestieră. Anul următor, la 2 iunie, ia ființă Societatea româno-germană pentru industria și comerțul fierului, care preia controlul asupra celor mai importante unități metalurgice din țară.

Între generalul Ion Antonescu și conducătorul legionarilor, Horia Sima, apar neînțelegeri generate de lupta pentru putere.În urma crimelor întocmite de legionari în toamna lui 1940, Antonescu a emis un decret-lege, care prevedea reprimarea severă a unor infracțiuni. În ianuarie 1941, Antonescu decide să înlocuiască toți primarii și prefecții legionari cu cadre militare. Așa se face că Horia Sima declanșează rebeliunea, care este reprimată rapid de către armată. După acest episod, petrecut în ianuarie 1941, Ion Antonescu formează un guvern numai din militari și tehnicieni, în urma refuzului P.N.Ț. Și P.N.L. de a forma un guvern de ”uniune națională”.

În timpul regimului antonescian s-a urmărit înlăturarea treptată a străinilor din economia românească. Se făcea aluzie la evrei, a căror proprietăți din domeniul producției și comerțului treceau în patrimoniul statului, fără nici un fel de excepție. În martie 1941 s-a hotărât trecerea imobilelor urbane evreiești în proprietatea statului, excepție făcând doar cei care își dobândiseră cetățenia română înainte de 15 august 1916 și evreii care au luptat în războaiele României. Această expropriere se făcea contra unei anumite sume de bani. În timpul guvernării antonesciene, România a luat parte la Holocaust, în urma căruia și-au pierdut viața sute de mii de evrei și zeci de mii de rromi.

La 12 iunie 1941, Ion Antonescu este informat despre planul german de atacare a Uniunii Sovietice, față de care își exprimă acordul, dorind să recupereze teritoriile pierdute în fața acesteia. În perioada 22 iunie – 26 iulie 1941 armatele româno-germane reușesc să elibereze teritoriile românești anexate de U.R.S.S.. Mai mult decât atât, la 27 iulie 1941, Hitler îi solicită generalului Ion Antonescu să colaboreze dincolo de Nistru. Generalul român răspunde apelului, având convingerea că Hitler va anula ”Arbitrajul de la Viena”. Această hotărâre a pus România într-o stare de război cu Marea Britanie, respectiv S.U.A..

Armata română a desfășurat alături de cea germană ample operațiuni militare pe teritoriul rusesc, în Crimeea și în zona Stalingrad. După eșecul campaniei militare de la Stalingrad (4 septembrie 1942 – 2 februarie 1943), mareșalul Ion Antonescu a realizat incapacitatea lui Hitler de a câștiga războiul. L-a însărcinat pe vicepreședintele Consiliului de Miniștri, Mihai Antonescu, să ia contact cu reprezentanții Coaliției Națiunilor Unite în vederea stabilirii condițiilor de armistițiu și de ieșire a României din război. Aflând de planul românilor, Hitler a plănuit ocuparea militară a României, plan la care a renunțat, după ce mareșalul Ion Antonescu și-a arătat din nou sprijinul militar pentru Germania, drept pentru care Fuhrerul l-a informat că Germania nu se mai consideră semnatara ”Arbitrajului de la Viena” din august 1940.

În urma străpungerii frontului româno-german din zona Iași-Chișinău, Ion Antonescu pleacă în capitală, unde se vede cu Carl Clodius, un expert economic al Ambasadei Germaniei la București, căruia îi declară ca dorește să încheie un armistițiu cu Națiunile Unite.

La 23 august 1944, mareșalul Ion Antonescu merge în audiență la regele Mihai, arătându-se dispus să semneze armistițiul, doar după obținerea acordului lui Hitler. În condițiile date, regele Mihai îl destituie pe mareșal din funcția de conducător al statului și ordonă arestarea lui și a vicepreședintelui Consiliului de Miniștri, Mihai Antonescu. În locul lui este numit generalul Constantin Sănătescu.

Pe 24 august, mareșalul, împreună cu ceilalți foști demnitari, arestați la Palat, sunt duși la o locuință secretă a Partidului Comunist din România din cartierul Vatra Luminoasă, de unde sunt preluați de militarii sovietici și duși la Moscova. Aici sunt anchetați timp de doi ani, revenind în țară în 1946. La data de 6 mai 1946 începe procesul de judecare a mareșalului Ion Antonescu și al foștilor săi demnitari, aceștia fiind acuzați de crime de război și de trădare a intereselor poporului român.

La 1 iunie 1946, mareșalul Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Constantin (Picki) Vasiliu și Gheorghe Alexianu au fost executați prin împușcare în ”Valea Piersicilor” de lângă penitenciarul Jilava.