Constantin Mavrocordat

Constantin Mavrocordat a fost domn în ambele țări extracarpatice. A avut șase domnii în Țara Românească și patru domnii în Moldova. A fost fiul primului domn fanariot din spațiul românesc, Nicolae Mavrocordat și al Pulcheriei Kiurtsi. Domn erudit, care cunoștea limbi precum greaca, latina, turca, franceza și italiana, a întreprins o serie de reforme menite să modernizeze Țările Române.

Constantin Mavrocordat a fost un domn foarte erudit, petrecându-şi toate orele libere din zi şi o mare parte din noapte în lectură continuă, iubitor de literaţi, determinându-i să vină la el cu mari salarii; el posedă mai multe limbi: greaca, turca, latina, italiana, franceza şi româna. Pe de altă parte, el este puţin ciudat, iubitor de noutăţi şi nerăbdător în rezolvarea chestiunilor lui şi în anumite momente nu este lipsit de mânie şi de extravaganţă. Când depăşeşte cu puţin vârsta de 18 ani, atât de mare este reputaţia familiei Mavrocordat pe lângă turci, încât, în pofida vârstei lui, după moartea tatălui său a fost investit cu principatul.

Portretul lui Constantin Mavrocordat reprodus mai sus aparţine unui tânăr geograf grec, M.A. Katsaitis, venit la Iaşi pentru a „candida” la funcţia de istoric oficial al domnului fanariot şi imaginea lui Constantin Mavrocordat – astfel cum ea se desprinde din acest text – pare a fi cea mai apropiată de cea reală, întrucât nu este vorba de o cronică – precum cea a lui Petru Depasta – menită să-l flateze pe domn, ci de un jurnal de călătorie, de al cărui conţinut domnul nu avea să ia cunoştinţă cel puţin în viitorul apropiat.

În prima parte a domniilor a avut o bună colaborare cu boierii și a dus o politică de fiscalitate excesivă. În februarie 1741, Constantin emitea un hrisov care aducea câteva reglementări în domeniile fiscal, administrativ, agrar și juridic. Între anii 1733-1758 domnul a reușit să realizeze reforma fiscală care presupunea desființarea dărilor multiple și introducerea unei dări fixe pe cap de locuitor, care era plătibilă la patru termene anuale. Prin această reforma, a scutit boierimea și clerul.

O altă reformă a fost cea administrativă, când, pentru prima dată în spațiul românesc, funcționarii statului erau remunerați. În fruntea județelor se găseau ispravnicii-judecători, aleși din rândul boierimii, care aveau rolul de a face dreptate în rândul locuitorilor.

În ceea ce privește societatea, domnul a întreprins reforma socială, prin care hotăra eliberarea rumânilor, dar numai persoana lor și fără pământ. Dacă stăpânul nu-l elibera, rumânul își putea răscumpăra libertatea printr-o sumă de bani. Rumânia era abolită în Țara Românească, însă fostul rumân trebuia să efectueze 12 zile de clacă pe an, să plătească dijme și alte obligații. O asemenea măsură a întreprins-o și în Moldova, în 1749, însă aici s-a lovit de opoziția boierimii. S-a ajuns la eliberarea vecinilor, însă aceștia nu puteau părăsi satele în care locuiau, iar claca le era fixată la 24 de zile pe an.

Sfârșitul domniei l-a găsit în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774. Refugiat la Galați, acesta a fost luat prizonier de ruși, iar în urma unui conflict avut cu un ofițer rus, a încetat din viață în drumul spre Iași.