Ștefan cel Mare s-a născut în familia lui Bogdan al II-lea și a Oltei. A avut trei căsnicii, soțiile sale fiind Evdochia de Kiev, Maria de Mangop și Maria Voichița. A avut mai mulți copii, printre care Alexandru, Bogdan al III-lea cel Chior, Petru Rareș și Olena.

A fost asociat la domnie încă din vremea tatălui său. După uciderea lui Bogdan al II-lea de către Petru Aron în octombrie 1451, Ștefan pleacă în pribegie în Transilvania și în Țara Românească. În 1457 primește sprijin din partea lui Vlad Țepeș, reușind să-l învingă pe Petru Aron la Doljești, pe 12 aprilie, care se refugiază în Polonia. În urma victoriei, Ștefan preia tronul Moldovei, pe care-l ocupă vreme de 47 de ani.

Grigore Ureche despre începutul domniei lui Ștefan cel Mare:

Acest domn, Ștefan vodă, după doi ani a domnii lui Pătru vodă Aron, rădicatu-s-au de la Țara Muntenească cu multă mulțime de oaste muntenească din țară adunați și au intrat în țară. Și silind spre scaunul Sucevii, i-au ieșitu înainte Pătru vodă Aron pe Siretiu, la Doljăști, la tină, și s-au lovitu în ziua de Joi Mari, aprilie 12, și înfrânse Ștefan vodă pe Aron. Ci Aron vodă nu se lăsă cu atâta, ci de iznoavă s-au bulucitu și al doilea rându să lovi la Orbic și iară birui Ștefan vodă. Și-l prinse pe Pătru vodă Aron și-i tăie capul, de-și răsplăti moartea tătâne-său, lui Bogdan vodă.

Cându s-au strânsu țara la Direptate

Deciia Ștefan vodă strâns-au boierii țării și mari și mici și altă curte măruntă și dempreună cu mitropolitul Theoctistu și cu mulți călugări, la locul ce să chiamă Direptatea și i-au întrebatu pre toți: ieste-le cu voie tuturor să le fie domnu? Ei cu toții au strigat într-un glas: ”În mulți ani de la Dumnezei să domnești”. Și decii cu toții l-au rădicatu domnu și l-au pomăzuitu spre domnie mitropolitul Theoctistu. Și de acolea luo Ștefan vodă steagul țărâi Moldovei și să duse la scaunul Sucevii. Decii Ștefan vodă gătindu-să de mai mari lucruri să facă, nu cerca să așaze țara, ci de războiu să gătiia, că au împărțitu oștii sale steaguri și au pus hotnogi și căpitani, carile toate cu noroc i-au venit. […]

Sursa: Bogdan Murgescu (coordonator), Istoria României în texte, Editura Corint, București, 2001

Pe plan intern, Ștefan cel Mare s-a bazat pe boierimea mică și mijlocie, pe orășeni și pe țăranii liberi. I-a executat pe marii boieri care l-au trădat, confiscându-le pământurile, mărindu-și astfel domeniul domnesc. Un exemplu în acest sens îl constituie execuția vornicului Isaia, paharnicului Negrilă și stolnicului Alexa, la data de 16 ianuarie 1471, din cauza complotului organizat împotriva voievodului.

A refăcut cetățile mai vechi și a construit altele noi, la Roman (1484), Orhei (1470) și Chilia Nouă (1479). A bătut monede de argint și a acordat privilegii comerciale negustorilor din Brașov (1458, 1472) și celor din Polonia (1460), care primeau libertate comercială deplină în întreaga țară, fiindu-le garantată securitatea activității lor.

În politica externă, Ștefan a urmat tradiția înaintașilor săi, apropiindu-se de Polonia. În 1459 semnează tratatul de la Overchelăuți prin care recunoaște suzeranitatea regelui polon. Ca gaj al fidelității sale, voievodul Moldovei lasă în stăpânirea polonă cetatea Hotin. În schimb, regele Cazimir al IV-lea trebuia să-l alunge pe Petru Aron din Polonia. Acest tratat a fost reînnoit în 1462 (conform tratatului, Hotinul reintră în stăpânirea Moldovei) și 1468 (prin acest tratat, regele polon se obliga să nu adăpostească în țara sa niciun pretendent la scaunul Moldovei).

Izgonit din Polonia, Petru Aron se refugiază în Ungaria, motiv pentru care Ștefan organizează prima incursiune în Transilvania la 5 iunie 1461, deoarece voievodul Sebastian de Rozgony îl adăpostea pe ucigașul tatălui său.

În ianuarie 1465, Ștefan cel Mare cucerește cetatea Chilia, stăpânită de maghiari, instalându-l în fruntea acesteia pe cumnatul său, pârcălabul Isaia. Această acțiune l-a determinat pe regele maghiar Matia Corvin să organizeze o expediție militară împotriva lui Ștefan. Astfel, în noiembrie-decembrie 1467 are loc campania regelui maghiar împotriva Moldovei, care avea ca scop înlăturarea lui Ștefan cel Mare și înscăunarea lui Petru Aron. Trupele maghiare trec prin pasul Oituz, pradă și ard târgul Trotuș, înaintează pe valea Siretului, ocupând Bacăul și Romanul pe care-l incendiază, Târgu Neamț și Baia. Bătălia finală are loc la Baia, unde Ștefan, în fruntea unei armate de circa 12.000 de oșteni, dă foc orașului și îi atacă pe unguri. Rănit, Matia Corvin se retrage, abandonând ideea ocupării Moldovei. A fost ultima tentativă a Ungariei de a-și impune suzeranitatea asupra Moldovei.

Raporturile dintre Ștefan cel Mare și Matia Corvin – relatarea Letopisețului de la Putna:

În anul 6975 [1467] noiembrie 19, s-a ridicat craiul unguresc Matiaș și a coborât la Trotuș cu toată puterea ungurească. Și au venit la târgul Romanului și l-au ars. Și apoi au venit la Baia. Și a fost gândul lui Ștefan voievod și a năvălit noaptea asupra lor la Baia. Și i-a dat Dumnezeu în mâinile lui Ștefan voievod și ale oastei lui. Și au fost uciși mare mulțime dintre ei. Și craiul atunci a fost săgetat în luptă. Și apoi s-au întors rușinați pe alt drum mai scurt. Și nu a fost cum au crezut ei, ci a fost cum era voia lui Dumnezeu. Și în același an a răposat și doamna Evdochia.

Și după câtva timp au făcut pace între dânșii, Ștefan voievod cu craiul unguresc, Matiaș și încă, după împăcarea cea bună, a dăruit domnului nostru, Ștefan voievod, 2 cetăți, anume cetatea de Baltă și Ciceu; în țara Ardealului, precum sunt și până acum.

Sursa: Bogdan Murgescu (coordonator), Istoria României în texte, Editura Corint, București, 2001

În 1469, Ștefan cel Mare reușește să-l atragă în cursă pe unchiul său, Petru Aron, pe care-l decapitează.

În februarie 1470, Ștefan cel Mare inițiază campania militară împotriva lui Radu cel Frumos, domnul Țării Românești. Voievodul Moldovei urmărea înlăturarea lui Radu cel Frumos și înscăunarea lui Laiotă Basarab.

La 20 august 1470, oștile moldovene îi înving pe tătari la Lipnic, reușind să recupereze prăzile și să-i elibereze pe robii capturați de aceștia.

În primăvara lui 1471, oastea munteană condusă de Radu cel Frumos pătrunde în Moldova, însă este înfrântă de moldoveni la Soci. În noiembrie 1473, Ștefan reușește să-l înlocuiască pe Radu cel Frumos cu Laiotă Basarab. O lună mai târziu, Radu își recapătă tronul cu ajutor turcesc. Aflându-se în fruntea unei armate de 12.000 de munteni și 17.000 de turci, Radu pătrunde în Moldova, unde jefuiește târgurile până la Bârlad.

În martie 1474, Laiotă Basarab, cu ajutorul lui Ștefan cel Mare, îl alungă pe Radu cel Frumos din Țara Românească. Acesta trece de partea turcilor, lucru care-l determină pe Ștefan să organizeze o campanie militară împotriva lui Basarab în toamna aceluiași an, însă fără succes.

Acțiunile militare și refuzul lui Ștefan de a plăti tribut turcilor începând cu 1473 au atras mânia sultanului Mahomed al II-lea. Astfel, la 10 ianuarie 1475 are loc lupta de la Vaslui (Podul Înalt), unde armata moldoveană, condusă de Ștefan cel Mare, împreună cu o oaste ardeleană și una polonă reușește să se impună în fața turcilor conduși de Suleiman pașa, care era ajutat de un corp de oaste muntean. Tactica ”pământului pârjolit”, lipsa de aprovizionare a trupelor otomane”, terenul și ceața au contribuit la victoria lui Ștefan.

Cu referire la această bătălie, cronicarul polonez Jan Dlugosz scria:

Nu s-a îngâmfat Ștefan în urma acestei biruințe, ci a postit patru zile cu apă și cu pâine. Și a dat poruncă în țara întreagă să nu cuteze cineva să-i atribuie lui acea biruință, ci numai lui Dumnezeu.

În urma acestei victorii, papa Sixtus al IV-lea l-a numit ”Atlet al lui Hristos”. Voievodul Moldovei adresează o scrisoare monarhilor creștini, cerându-le ajutorul în fața musulmanilor, însă cererea sa rămâne fără răspuns.

La 12 iulie 1475, Ștefan semnează un tratat antiotoman cu Ungaria. Acesta este reînnoit în 1489, iar conform tratatului, Ștefan primea din partea lui Matia Corvin două cetăți în Transilvania (Ciceiul și Cetatea de Baltă).

La 13 mai 1476, sultanul Mahomed al II-lea pornește cu oastea din Adrianopol și deschide marea campanie împotriva Moldovei. Scopul sultanului era de a-l înlocui pe Ștefan cel Mare cu Alexandru, un pretins frate al acestuia. Pe 26 iulie același an are loc bătălia de la Războieni (Valea Albă), unde turcii conduși de sultan îl înving pe Ștefan. Din cauza faptului că turcii nu reușesc să cucerească cetățile moldave, iar mijloacele de aprovizionare le erau puse în pericol de oastea transilvană, sultanul ordonă retragerea.

În toamna aceluiași an, Ștefan cel Mare, ajutat de comitele Ștefan Bathory, îl alungă pe Laiotă Basarab din fruntea Țării Românești și-l înscăunează domn pe Vlad Țepeș. Cel din urmă cade victimă unui complot boieresc, iar Laiotă Basarab își recapătă tronul.

În noiembrie 1477, domnul Moldovei îl învinge pe Laiotă Basarab și-l instalează la domnia Țării Românești pe Basarab cel Tânăr (zis Țepeluș). Acesta, asemenea lui Laiotă Basarab, trece de partea turcilor. În mai-iunie 1480, Ștefan cel Mare pătrunde în Țara Românească, îl învinge pe Basarab cel Tânăr, însă nu reușește să-l îndepărteze de la tron. Abia în iulie 1481, în urma bătăliei de la Râmnic, Laiotă Basarab își pierde tronul, fiind înlocuit de Ștefan cu Vlad Călugărul, fiul lui Vlad Dracul. Anul următor, domnul Moldovei cucerește cetatea muntenească Crăciuna.

În 1480, Ștefan încheie un tratat de pace cu turcii. Acesta este încălcat de către noul sultan Baiazid al II-lea, care, cu ajutorul muntenilor, cucerește în vara lui 1484 Chilia și Cetatea Albă. În septembrie 1484 are loc o nouă campanie în Moldova. Profitând de lipsa lui Ștefan din țară, otomanii conduși de Ali, begul Rumeliei, însoțiți de oastea munteană, pătrund în Moldova, prădând și arzând țara până la Suceava. Ștefan cel Mare revine în țară și reușește să respingă atacul munteano-otoman.

În 1485, la Colomeea, Ștefan depune personal jurământul de credință regelui Cazimir al IV-lea al Poloniei.

Din cauza lipsei de sprijin din partea puterilor creștine, Ștefan este nevoit să încheie pace cu turcii în 1486/1487, reluând plata tributului.

Ștefan cel Mare a încercat să formeze un sistem de alianțe matrimoniale. În acest sens, și-a căsătorit fiica, Olena, la 12 ianuarie 1483, cu Ivan, fiul și moștenitorul marelui cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea. În 1489, Alexandru, fiul cel mare al lui Ștefan, s-a căsătorit cu fiica voievodului Transilvaniei, Bartolomeu Draggfy. În urma căsătoriei celor doi, relațiile moldo-transilvane s-au întărit.

Spre finalul domniei, relațiile lui Ștefan cu Polonia s-au răcit. În 1490 exista riscul ca Ioan Albert, regele Poloniei, să ajungă în fruntea Ungariei. Ștefan nu dorea ca Ioan Albert să dețină și coroana maghiară și i-a susținut pe adversarii acestuia, Maximilian I de Habsburg și Vladislav Jagiello, regele Cehiei. Mai mult decât atât, voievodul moldovean a luat inițiativa de a ataca Polonia, reușind să ocupe parțial Pocuția.

În august-septembrie 1497, Ioan Albert organizează campania militară împotriva Moldovei. Reușește să ajungă până la Suceava pe care o asediază, însă se retrage la venirea armatei maghiare, condusă de Bartolomeu Dragffy. La întoarcere, polonezii au fost înfrânți de moldoveni la Codrii Cosminului. Conflictele dintre Moldova și Polonia au continuat și în anul următor. Ștefan cucerește și pradă cetăți până la Liov și peste Nistru. La 12 iulie 1499 se încheie tratatul de la Hârlău prin care Polonia renunța la pretențiile de suzeranitate asupra Moldovei.

Ștefan cel Mare moare la 2 iulie 1504, fiind înmormântat la mănăstirea Putna, ctitoria sa. La câțiva ani după moarte, regele Poloniei îl numea Stephanus ille magnus, intrând cu acest nume în istorie.

Ștefan cel Mare a fost cel mai de seamă domn al Moldovei. Strategia aplicată de el a fost de succes, deoarece a știut cum să-și învrăjbească dușmanii. A luptat atât împotriva ungurilor, otomanilor și polonezilor, cât și cu aceștia, neținând cont de religia aliatului. Se spune că voievodul moldovean ar fi ridicat câte o mănăstire sau biserică după fiecare bătălie, dovadă fiind numeroasele ctitorii. În anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat ca fiind ”Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, cinstit în calendarul ortodox la data de 2 iulie.

Personalitatea lui Ștefan cel Mare a fost cel mai bine redată de Jan Dlugosz în Senioris Canonici Cracoviensis și de Grigore Ureche în Letopisețul Țării Moldovei:

Jan Dlugosz:
[…] O, bărbat demn de admirat, cu nimic mai prejos de ducii eroici, pe care îi admirăm atât, care în timpul nostru primul dintre principii lumii a dobândit o victorie atât de glorioasă împotriva turcilor. După judecata mea, el este cel mai demn să i se dea conducerea și stăpânirea lumii, și mai ales funcția de comandant împotriva turcilor, cu sfatul comun, consensul și hotărârea creștinilor, câtă vreme ceilalți regi și principi catolici se destind în lene și desfătări sau în lupte civile. […]

Grigore Ureche:
Fost-au acestu Ștefan vodă om nu mare de statu, mânios și degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospețe omorâea fără județu. Amintrelea era om întreg la fire, neleneșu, și lucrul său îl știia a-l acoperi și unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie însuși se vârâia, ca văzându-l ai săi, să nu se îndărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu biruia. Și unde biruia alții, nu pierdea nădejdea, că știindu-se căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor.

3 comments
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recomandări
You May Also Like
Regina Elisabeta a României
Citește

Regina Elisabeta

Prințesa Paulina-Elisabeta-Otilia-Luiza de Wied s-a născut la Neuwied în data de 17 decembrie 1843. A avut parte de…
Mareșalul Ion Antonescu
Citește

Ion Antonescu

Ion Antonescu s-a născut la data de 2 iunie 1882, la Pitești. A urmat cursurile mai multor școli…