Poți susține financiar acest proiect prin intermediul Patreon.

Sigismund Báthory, principele Transilvaniei care i-a supus pe domnii Moldovei și ai Țării Românești

Sigismund Báthory, fiul lui Cristofor Báthory și al Elisabetei Bocksai, a fost principele Transilvaniei de trei ori, în perioadele 1581-1597, 1598-1599 și 1601-1602. În mai 1581, la solicitarea unchiului său, Ștefan al III-lea Báthory, regele Poloniei și principe al Transilvaniei, Sigismund Báthory a fost ales principe al Transilvaniei de Dieta de la Cluj.

Până în 1588, puterea din Transilvania era exercitată de către o locotenență din cauza faptului că Sigismund Báthory era minor. Pe plan extern, Sigismund Báthory a preferat Imperiul Habsburgic în detrimentul Imperiului Otoman. Astfel, în 1594, Sigismund Báthory aderă la Liga Sfântă.

Căsătoria sa cu arhiducesa Maria Christierna de Habsburg, fiica arhiducelui Carol și nepoata împăratului Rudolf al II-lea, îi aduce titlul de principe al imperiului, totodată întărindu-I relația cu Austria.

Sigismund Báthory urmărea aducerea sub ascultarea sa a celor două țări extracarpatice. Astfel, la 20 mai 1595, prin tratatul de vasalitate încheiat cu Mihai Viteazul, domnul muntean devenea un locțiilor al principelui transilvănean în statul sud-carpatic. În Moldova, Aron vodă Tiranul a refuzat acceptarea tratatului ceea ce a dus la înlocuirea lui cu Ștefan Răzvan, care a acceptat tratatul de vasalitate, pe care l-a încheiat la 3 iunie 1595.

Prima renunțare la tron a avut loc în 1597, când cedează Transilvaniarea în schimbul ducatelor Oppeln și Ratibor. În august 1598, Sigismund Báthory revine în fruntea Transilvaniei, însă în martie 1599, cedează din noul scaunul domnesc, de această dată în favoarea lui Andrei Báthory, vărul său.

În martie 1601, Sigismund Báthory este reales în fruntea Transilvaniei de Dieta de la Cluj. Pe 13 august 1601, Sigismund Báthory este înfrânt de Mihai Viteazul și generalul austriac Basta la Guruslău. După înfrângere se refugiază în Moldova, apoi în Cehia, unde își găseste sfârșitul.

Sigismund Báthory
Sigismund Báthory
Cosmin FLOREA14 august 20192 minute9000
Gabriel Bathory

Gabriel Báthory, craiul cel nebun din Transilvania

inscriptie

Inscripție de la Histria din sec. III î.Hr. – despre Zalmodegikos

Intră în grupul pasionaților de istorie de pe acebook.
Adaugă comentariu

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi publicată.
Prin postarea acestui comentariu declari că ai citit și ești de acord cu termenele și condițiile acestui site.