Șerban Cantacuzino s-a născut în anul 1634, fiind fiul lui Constantin Cantacuzino (postelnicul) și al Elinei, fiica fostului domn muntean Radu Șerban. Frații săi au fost Drăghici Cantacuzino, Constantin Cantacuzino (stolnicul), Mihai Cantacuzino, Matei Cantacuzino, Iordache Cantacuzino, Marica Crețulescu, Stanca Brâncoveanu și Ancuța Catargi.
A fost căsătorit de două ori, soțiile sale fiind Elena și Maria. A avut doi copii, pe Casandra Cantacuzino și Gheorghe Cantacuzino.
A fost domnul Țării Românești între anii 1678-1688. Începând cu anul 1664, când tatăl său a fost ucis din porunca domnului muntean Grigore Ghica I, Șerban Cantacuzino, care fusese însemnat la nas de acesta, a luat calea exilului, ducându-și veacul prin Transilvania, Moldova și Imperiul Otoman, unde a acționat pentru ocuparea tronului. A fost numit domn la finele anului 1678.
A promovat o politică de consolidare a autorității domnești. A urmărit punerea în ordine a administrației statului, adoptând o serie de măsuri aspre împotriva marii boierimi. Cele mai dure măsuri le-a luat împotriva Bălenilor, pe care i-a arestat, torturat și executat, răspândind astfel teroare în rândul boierimii. Nici membrii familiei sale nu au scăpat de sancțiuni.
Pe plan economic, Șerban Cantacuzino a organizat sistemul fiscal și a intensificat comerțul cu alte state.
Pe plan cultural, domnul muntean a organizat învățământul și a inițiat o serie de tipărituri, printre care un Liturghier, o Evanghelie în limba română și Biblia. A ctitorit mănăstirea Cotroceni și Biserica Doamnei din București.
A întreținut relații bune cu principele Transilvaniei, Mihály Apafi și cu domnul Moldovei, Constantin Cantemir. La 1 iunie 1685 încheie un tratat de ”alianță veșnică” cu principele Transilvaniei.
Principalul obiectiv al lui Șerban Cantacuzino a fost alungarea turcilor din Europa și refacerea Imperiului Bizantin, al cărui tron voia să-l ocupe. Din noua poziție, voievodul muntean își lua rolul de protector al creștinilor din Imperiul Otoman.
Planul său urmărea izbucnirea unei răscoale generale antiotomane în Balcani și atragerea forțelor creștine în conflict.
În acest sens, domnul muntean a promovat o politică externă de echilibru, ducând tratative cu Austria, Polonia și Rusia. Din considerente geografice, Șerban Cantacuzino a purtat numeroase tratative cu împăratul Leopold I, mai ales după eșecul turcilor din 1683 când aceștia au încercat să cucerească Viena. Era dispus să accepte suzeranitatea habsburgică în schimbul recunoașterii domniei ereditare în familia sa. Totodată, domnul muntean, îngrijorat de conduita imperialilor în Transilvania, le-a cerut austriecilor să respecte vechile obiceiuri ale țării, să recunoască libertatea religioasă și să restituie raialele Țării Românești.
În timp ce solia se îndrepta spre Viena pentru a finaliza negocierile și a aduce închinarea domnului față de împăratul austriac, Șerban Cantacuzino se stingea din viață pe 8 noiembrie 1688.
