Stăpâne, ostașul Apuleius din postul de la Nicomedia mi-a scris că un anume Callidromus, fiind reținut cu forța de brutarii Maximus și Dionysius, cărora le închiriase munca sa, s-a refugiat la statuia ta și, după ce a fost dus în fața autorităților, a arătat că a fost cândva sclavul lui Laberius Maximus, că a fost luat prizonier în Moesia de către Sugasus și că a fost trimis în dar de către Decebal lui Pacorus, regele parților, că a fost mai mulți ani în slujba acestuia, de unde mai târziu a fugit și că astfel a ajuns în Nicomedia. El a fost adus în fața mea și după ce mi-a istorisit același lucru, am socotit că trebuie să-l trimit la tine. Am făcut aceasta cu oarecare întârziere, deoarece am căutat o gemă [având pe ea chipul lui Pacorus cu semnele puterii regale], despre care pretindea că i-a fost sustrasă. Aș fi vrut să ți-o trimit și pe aceasta, dacă s-ar fi putut găsi, precum ți-am trimis și bulgărașul despre care spunea că l-a adus dintr-o mină din țara parților. Acesta a fost sigilat cu inelul meu, care are ca pecete o cvadrigă.

Sursa: Bogdan Murgescu (coordonator), Istoria României în texte, Editura Corint, București, 2001

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recomandări
You May Also Like
Constantin Mavrocordat
Citește

Constantin Mavrocordat

Constantin Mavrocordat a fost domn în ambele țări extracarpatice. A avut șase domnii în Țara Românească și patru…