Poți ajuta la dezvoltarea site-ului, cumpărând prin intermediul link-urilor de afiliere de pe eMAG, Cărturești, Libris, Cartepedia sau Elefant.

România și concertul european: de la ”criza orientală” la marile alianțe ale secolului XX

www.istorie-romaneasca.ro
3 aprilie 2021Nici un comentariu

”Criza orientală” și obținerea independenței de stat a României (1877-1878)

Context

  • 1875-1876: izbucnirea răscoalelor antiotomane din Bosnia și Herțegovina, respectiv Bulgaria → Rusia sprijinea aceste mișcări în calitate de protectoare a ortodocșilor din Balcani
  • România se afla sub suzeranitatea otomană → plătea tribut și nu beneficia de o politică externă proprie
  • independența era dorită de toate forțele politice românești, însă diferea maniera de obținere:
    – conservatorii doreau obținerea independenței pe cale diplomatică, cu sprijinul unor puteri precum Germania și Austro-Ungaria
    – liberalii doreau obținerea independenței pe orice cale → alianță militară cu Rusia

Acțiuni diplomatice și militare

  • octombrie 1876: la Livadia (în Crimeea) au loc negocieri între Ion C. Brătianu și țarul Alexandru al II-lea și cancelarul Gorceakov
  • 4 aprilie 1877: se încheie Convenția româno-rusă
    – România acceptă trecerea trupelor ruse pe teritoriul său
    – Rusia respecta integritatea teritorială a României
    – Rusia respecta regimul politic existent în România
  • Convenția româno-rusă din 4 aprilie 1877
    Articolul I
    Guvernul Alteței Sale Domnului României Carol I asigură armatei ruse care va fi chemată a merge în Turcia, libera trecere prin teritoriul României și tratamentul rezervat armatelor amice.
    Toate cheltuielile care ar putea fi ocazionate de trebuințele armatei ruse, de transportul său precum și pentru satisfacerea tuturor trebuințelor sale, cad naturalmente în sarcina Guvernului imperial.

    Articolul II
    Pentru ca nici un inconvenient sau pericol să nu rezulte pentru România din faptul trecerii trupelor ruse pe teritoriul său, Guvernul Majestății Sale Imperatorul tuturor Rusiilor se obligă a menține și a face a se respecta drepturile politice ale Statului Român, astfel cum rezultă din legile interioare, și tratatele existente, precum și a menține și a apăra integritatea actuală a României.

    Articolul III
    Toate detaliile relative la trecerea trupelor ruse, la relațiunile lor cu autoritățile locale, precum și toate învoielile cari ar trebui să fie luate pentru acest sfârșit, vor fi consemnate într-o convențiune specială care va fi încheiată de delegații ambelor guverne, și ratificată în același timp ca și cea de față, și va intra în lucrare de îndată.

    Articolul IV
    Guvernul Alteței Sale Domnului României se obligă a obține pentru Convențiunea de față precum și pentru cea menționată la art. precedent ratificarea cerută de legile române și a face imediat executorii stipulațiunile cuprinse într-însa.
    Drept aceea, plenipotențiarii respectivi au pus pe Convențiunea din față semnăturile lor și sigiliul armelor lor.

  • 12 aprilie 1877: Rusia declară război Imperiului Otoman → turcii atacă orașele românești de pe malul Dunării
  • 29 aprilie 1877: România declară război Imperiului Otoman
  • 9 mai 1877: ministrul de externe al României, Mihail Kogălniceanu a declarat: ”suntem independenți, suntem o națiune de sine stătătoare”
  • 10 mai 1877: Carol I proclama independența de stat
  • în prima parte a conflictului, rușii au refuzat participarea românilor la război → Rusia urmărea obținerea sudului Basarabiei
  • iulie 1877: în urma unei telegrame, marele duce Nicolae cere ajutorul principelui Carol → armata română participă la luptele pentru ocuparea Plevnei → ocupă reduta Grivița 1
  • noiembrie 1877: Plevna capitulează → trupele române continuă să lupte la Rahova, Smârdan și Vidin
  • ianuarie-februarie 1878: ofensiva rusă obligă Imperiul Otoman să capituleze → tratatul de pace de la San Stefano (19 februarie 1878)

Tratatele de pace

  • 19 februarie 1878: Tratatul de la San Stefano (nu s-a pus în aplicare din cauza opunerii marilor puteri)
    – Imperiul Otoman recunoștea independența României, Serbiei și Muntenegrului
    – Bulgaria devenea autonomă
    – România primea Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor în schimb ceda Rusiei sudul Basarabiei (era încălcată convenția care prevedea respectarea integrității teritoriale a României)
    1 iunie1 iulie: Congresul de pace de la Berlin

  • recunoașterea independenței României era condiționată de:
    – modificarea articolului. 7 din Constituție: acordarea cetățeniei române era condiționată de apartenența la creștinism
    – schimbul teritorial cu Rusia: România primea Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor în schimb ceda Rusiei sudul Basarabiei (Cahul, Ismail, Bolgrad)
  • Bosnia și Herțegovina trec sub administrarea Austro-Ungariei
  • Anglia primea Ciprul
  • Tratatul de pace de la Berlin – prevederi referitoare la România (1878)
    Art. 43. Înaltele Părți contractante recunosc independența României, legând-o de condițiunile expuse în următoarele două articole.

    Art. 44. În România, deosebirea credințelor religioase și a confesiunilor nu va putea fi opusă nimănui ca un motiv de excludere sau de incapacitate în ceea ce privește bucurarea de drepturi civile și politice, admiterea în sarcini publice funcțiuni și onoruri, sau exercitarea diferitelor profesiuni și industrii în orice localitate ar fi. Libertatea și practica exterioară a oricărui cult vor fi asigurate tuturor supușilor pământeni ai Statului Român, precum și străinilor și nu se va pune nici un fel de piedică atât organizației ierarhice a diferitelor comunități religioase, cât și raporturilor acestora cu capii lor spirituali. Naționalii tuturor Puterilor, comercianți sau alții, vor fi tratați în România fără deosebire de religiune, pe piciorul unei desăvârșite egalități.

    Art. 45. Principatul României retrocedează M.S. Împăratului Rusiei, porțiunea teritoriului Basarabiei, despărțită de Rusia în urma tratatului de la Paris din 1856, și care, la apus se mărginește cu talvegul Prutului, iar la miază zi cu talvegul brațului Kiliei și cu gura Stari-Stambulului.

    Art. 46. Insulele formând Delta Dunărei, precum și Insula Șerpilor, sandgiacul Tulcei, cuprinzând districtele (cazas) Kilia, Sulina, Mahmudia, Isaccea, Tulcea, Măcin, Babadag, Hârșova, Kiustenge, Medgidia sunt întrupate cu România.
    Principatul mai primește afară de aceasta ținutul situat la sudul Dobrogei până la o linie care, plecând de la răsărit de Silistra răspunde în Marea Neagră, la miazăzi de Mangalia.
    Linia granițelor se va fixa, la fața locului de Comisiunea Europeană instituită pentru delimitarea Bulgariei.

Urmări

– recunoașterea independenței României a avut loc treptat, între anii 1878-1880
– România putea să promoveze o politică externă proprie
– România putea să adopte o politică de protecție economică
– în 1881 România devine Regat

România în relațiile internaționale antebelice

  • politica externă a României din ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea a fost influențată de natura relațiilor cu Rusia
    – după schimbul teritorial, Rusia amenința cu dezarmarea armatei române și cu ocuparea teritoriului național
    – România a căutat un aliat care să-i garanteze frontiera răsăriteană: Germania
    – 1883: aderarea României la Tripla Alianță (Germania, Austro-Ungaria și Italia) – acordul a fost secret din cauza faptului că politicienii și opinia publică erau în majoritate filofrancezi, dar și fiindcă Austro-Ungaria deținea teritorii locuite de o majoritate românească (Transilvania, Banat și Bucovina)
  • 1913: al doilea război balcanic: Bulgaria vs Serbia, Grecia, Muntenegru, Imperiul Otoman și România
    – cauza: statele victorioase (Bulgaria, Serbia, Grecia și Muntenegru) în primul război balcanic (1912) nu s-au înțeles la împărțirea teritoriilor cucerite de la otomani
    – armata română a trecut la sud de Dunăre, însă nu a desfășurat nici o acțiune militară
    – pacea s-a încheiat la București → Bulgaria ceda României sudul Dobrogei (Cadrilaterul)
  • Pacea de la București (1913)
    Articolul I
    Cu începere din ziua schimbului ratificărilor acestui tractat pace și prietenie va domni între Maiestatea Sa Regele României, Maiestatea Sa Regele Greciei, Maiestatea Sa Regele Muntenegrului, Maiestatea Sa Regele Serbiei și Maiestatea Sa Regele Bulgariei, între moștenitorii și urmași Lor, Statele Lor și supușii respectivi.

    Articolul II
    Între Regatul Bulgariei și Regatul României, vechea graniță între Dunăre și Marea Neagră este, în conformitate cu procesul verbal încheiat de delegații militari respectivi și anexat la Protocolul No. 5 din 22 iulie (4 August) 1913 al Conferinței din București, rectificată în modul următor:
    Noua graniță va porni de la Dunăre, din sus de Turtucaia, ca să ajungă în Marea Neagră la Miazăzi de Ekrene.
    Între aceste două puncte externe, linia graniței va urma traseul indicat pe hărțile 1/100000 și 1/200000 ale statului major român și după descrierea anexată acestui articol.
    E hotărât înțeles ca Bulgaria, va dărâma, cel mai târziu într-un răstimp de doi ani, lucrările fortificațiunilor existente și nu va construi altele la Rusciuk, la Șumla, în părțile intermediare, și într-o zonă de douăzeci de kilometri împrejurul Balcicului

România și Primul Război Mondial (1914-1918)

Context

  • 28 iunie 1914: la Sarajevo este asasinat prințul moștenitor al Austro-Ungariei de către un student sârb, care făcea parte din gruparea secretă ”Mâna Neagră”
  • 28 iulie 1914: Austro-Ungaria declară război Serbiei
  • Tripla Alianță (Puterile Centrale) era o alianță defensivă → România nu a fost obligată să ia parte la război
  • România și-a proclamat neutralitatea la data de 21 iulie / 3 august 1914, în urma Consiliului de Coroană de la Sinaia
    – România a adoptat neutralitatea, deoarece nu avea o armată bine pregătită și dorea să vadă care e cursul războiului
    – în anii de neutralitate, România a dus tratative atât cu Antanta, cât și cu Puterile Centrale în vederea intrării în război. În acest timp, s-au realizat investiții importante în armată

Cauzele intrării României în Primul Război Mondial

– principala cauză a fost dorința României de a îi elibera pe românii din Transilvania, Banat și Bucovina de sub stăpânirea austro-ungară
– România a intrat în război de partea Antantei, deoarece clasa politică românească considera că aceasta are cele mai mare șanse de reușită

Acțiuni diplomatice și militare

  • 4 august 1916: România semnează cu Antanta o convenție politică și una militară
  • Convenția politică prevedea următoarele:
    – România trebuia să declare război doar Austro-Ungariei
    – Antanta se angaja să respecte integritatea teritorială a României
    – Antanta recunoștea drepturile legitime ale României asupra teritoriilor din Austro-Ungaria (Transilvania, Banat și Bucovina)
    – Antanta se angaja să trateze România ca partener egal la viitoarea conferință de pace
  • Convenția politică dintre România și Antantă (4/17 august 1916)
    Articolul I
    Franța, Marea Britanie, Italia și Rusia garantează integritatea teritorială a Regatului României pe toate întinderea frontierelor sale actuale.

    Articolul II
    România se angajează să declare război și să atace Austro-Ungaria în condițiile prevăzute de Convenția militară.
    România se angajează totodată să înceteze, din momentul declarării războiului, toate relațiile economice și schimburile comerciale cu toți inamicii Aliaților.

    Articolul III
    Franța, Marea Britanie, Italia și Rusia recunosc României dreptul de a anexa teritoriile Monarhiei austro-ungare stipulate și delimitate la Articolul IV

    Articolul IV
    Limitele teritoriilor menționate la articolul precedent sunt fixate precum urmează:
    Linia de demarcațiune va începe pe Prut, la un punct al hotarului de acum între România și Rusia, aproape de Novoselița și va urca acest fluviu până la hotarul Galiției la confluența Pritului cu Ceremușul. Apoi ea va urma frontiera Galiției și Bucovinei și aceea a Galiției, și a Ungariei până la punctul Stog (cota 1655). De acolo ea va urma în linia de separație a apelor între Tisa și Vișa, pentru a atinge Tisa la satul Trebușa deasupra locului care se unește cu Vișa. Din punctul acesta ea va coborî pe talvegul Tisei până la 4 km în josul confluenței sale cu Someșul, lăsând satul Văsăros-Nameny României. Ea va urma apoi direcțiunea sud-sud-vest până la un punct de 6 km. La răsărit de orașul Debrecen. Din acest punct ea va atinge Crișul la 3 km, din jos de unirea celor doi afluenți ai săi, Crișul Alb și Crișul Repede. Ea va trece apoi pe Tisa la înălțimea satului Alde, la nord de Szeged trecând la Apus de satele Oroshaza și Bekessamson, la 3 km, de care va face o mică curbă. De la Algye linia va coborî talveul Tisei până la confluența sa cu Dunărea și apoi va urma talvegul Dunării până la granița actuală a României.
    România se îndatorează să nu ridice fortificații în fața Belgradului într-o zonă ce se va determina ulterior, și să nu ție acestă zonă decât forțe necesare serviciului de poliție. Guvernul Regal Român se îndatorează a indemniza pe sârbii din regiunea Banatului, care părăsind proprietățile lor ar voi să emigreze, în timp de doi ani de la încheierea păcii.

    Articolul V
    Franța, Marea Britanie, Italia și Rusia pe de o parte, și România pe de altă parte, se angajează să nu încheie pace separată sau pace generală decât împreună și în același timp. Franța, Marea Britanie, Italia și Rusia se angajează, de asemenea ca la tratativele de pace, teritoriile Monarhiei austro-ungare, stipulate la Articolul IV, să fie anexate Coroanei României.

    Articolul VI
    România se va bucura de aceleași drepturi ca și Aliații ei, de tot ce are legătură cu preliminariile, cu negocierile păcii precum și cu dezbaterea problemelor ce vor fi supuse hotărârilor Conferinței de Pace.

    Articolul VII
    Puterile Contractante se angajează să păstreze secretă prezenta convenție până la încheierea păcii generale.
    Încheiat la București, 4/17 august 1916, în 5 exemplare
    Ministrul Franței; semnat – Saint-Aulaire
    Ministrul Marii-Britanii; semnat – Barclay
    Ministrul Italiei; semnat – Fasciotti
    Ministrul Rusiei; semnat – Poklevsky
    Președintele Consiliului de Miniștri al României: semnat – Brătianu
    București, 4/17 august 1916

  • Convenția militară presupunea:
    – ajutor militar al Antantei pentru România
    – aprovizionarea armatei române cu muniție și armament
    – ample operațiuni militare ale Antantei în sprijinul României
  • 14 august 1916: România declară război Austro-Ungariei
  • 15 august 1916: armata română trece Carpații în Transilvania și reușește să elibereze o parte din teritoriu
    – fiind un element surpriză, primele acțiuni militare ale României au fost încununate de succes
  • mobilizarea trupelor Puterilor Centrale la sudul Dunării a dus la înfrângerea României de la Turtucaia → România pierde bătălie după bătălie → două treimi din teritoriu intră sub stăpânire străină → doar Moldova rămâne liberă → capitala este mutată la Iași, iar tezaurul este trimis în Rusia
  • în vara anului 1917, sub celebra lozincă Pe aici nu se trece!, armatele române, dând act de mare curaj, au obținut victoriile de la Mărăști, Mărășești și Oituz
  • revoluția bolșevică din octombrie 1917 a scos Rusia din război, lăsând România singură pe frontul de est → România nu reușește să facă față inamicilor și este nevoită să încheie pacea de la Buftea din mai 1918
    – Puterile Centrale ocupau Dobrogea
    – Austro-Ungaria își extindea stăpânirea de-a lungul crestelor Carpaților
    – surplusurile de petrol și cereale intrau în posesia Germaniei
    – economia românească intra sub controlul Germaniei
    – tratatul de pace nu a fost niciodată promulgat de regele Ferdinand I
  • Puterile Centrale suferă o serie de înfrângeri → România reintră în război pe 10 noiembrie 1918
  • 11 noiembrie 1918: ia sfârșit Marele Război

Conferința de pace de la Paris (1919-1920)

– 28 iunie 1919: la Versailles a fost semnat tratatul de pace cu Germania

Tratatul de Pace cu Germania (Versailles, 28 iunie 1919)
[…] Art. 116 – Germania recunoaște și-și ia îndatorirea să respecte, ca permanentă și inalienabilă, independența tuturor teritoriile care făceau parte din vechiul imperiul al Rusiei la 1 august 1914 […].
Germania recunoaște în mod definitiv anularea tratatelor de la Brest-Litovsk, precum și a tuturor celorlalte tratate, acorduri sau convenții făcute de ea cu guvernul maximilist din Rusia.

Art. 117 – Germania își ia îndatorirea să recunoască deplina valoare a oricăror tratate sau învoiri pe care Puterile aliate și asociate le vor încheia cu statele ce s-au constituit sau se vor constitui în întregul sau în parte din teritoriile vechiului imperiu al Rusiei, astfel cum el exista la 1 august 1914, și a recunoaște hotarele acestor state, astfel după cum vor fi fixate […]

Art. 259 – Germania confirmă că renunță, conform articolului XV din Armistițiul de la 11 noiembrie 1918, la beneficiul tuturor stipulațiilor cuprinse în Tratatele de la București și de la Brest-Litovsk și la Tratatele complementare, fără a se aduce atingere articolelor 292, Partea X (Clauze economice) din Tratatul de față. Germania se obligă să transfere respectiv fie României, fie principalelor Puteri aliate și asociate, orice instrumente monetare, numerar, valori și instrumente negociabile sau orice produse ce a primit în virtutea sus ziselor Tratate […]

Art. 292 – Germania recunoaște ca fiind și rămânând abrogate toate tratatele, convențiile și înțelegerile pe care le-a încheiat cu Rusia sau cu orice stat sau guvern al cărui teritoriu constituia mai înainte o parte a Rusiei, cât și cu România, înainte de 1 august 1914, sau de la această dată, până la punerea în vigoare a Tratatului de față […].

Art. 434 – Germania se obligă să recunoască completa valoare a Tratatelor de pace și a Convențiunilor adiționale care vor fi încheiate de către Puterile aliate și asociate cu puterile care au luptat alături de Germania, să accepte dispozițiunile ce vor fi luate cu privire la teritoriile fostei monarhii a Austro-Ungariei, ale Regatului Bulgariei și ale Imperiului Otoman și să recunoască noile state înlăuntrul fruntariilor ce le sunt astfel fixate […].

10 septembrie 1919: la Saint-Germain a fost semnat tratatul de pace cu Austria

Tratatul de pace cu Austria (Saint-Germain-en-Laye, 10 septembrie 1919)
[…] Art. 59 – Austria renunță, în ceea ce o privește, în favoarea României, la toate drepturile și titlurile asupra părții fostului ducat al Bucovinei cuprinsă dincoace de fruntariile României, astfel precum vor fi fixate ulterior de principalele Puteri aliate și asociate.

Art. 60 – România consimte la inserțiunea într-un Tratat cu principalele Puteri aliate și asociate a unor dispozițiuni pe care aceste Puteri le vor socoti necesare pentru a ocroti în România interesele locuitorilor ce se deosebesc prin rasă, limbă sau religiune de majoritatea populațiunii.
România consimte, de asemenea, la inserțiunea într-un Tratat cu principalele Puteri aliate și asociate a unor dispozițiuni pe care aceste puteri le vor socoti necesare pentru a ocroti libertatea tranzitului și a aplica un regim echitabil comerțului celorlalte națiuni.

Art. 61 – Proporția și natura sarcinilor financiare ale fostului Imperiu al Austriei pe care România va avea să le ia pe seamă pentru teritoriul pus sub suveranitatea ei vor fi stabilitateconform cu art. 203, partea IX (Clauze financiare) a Tratatului de față.

27 noiembrie 1919: la Neuilly a fost semnat tratatul de pace cu Bulgaria

Tratatul de pace cu Bulgaria (Neuilly sur Seine, 27 noiembrie 1919)
Partea II
Fruntariile Bulgariei
Art. 27. Fruntariile Bulgariei vor fi fixate după cum urmează:
[…]5. Cu România:
de la Marea Neagră până la Dunăre:
fruntaria astfel cum exista la 1 august 1914.
de aici până la confluența Timokului cu Dunărea:
principalul șanal navigabil al Dunării în amonte.
Secțiunea V
Dispozițiuni generale
Art. 59. Bulgaria declară de pe acum că recunoaște și acceptă fruntariile Austriei, ale Greciei, ale Ungariei, ale Poloniei, ale României, ale Statului Sârbo-Croato-Sloven și ale Statului Ceho-Slovac, astfel cum aceste fruntarii vor fi fixate de către principalele Puteri aliate și asociate.

4 iunie 1920: la Trianon a fost semnat tratatul de pace cu Ungaria

Tratatul de pace cu Ungaria (Trianon, 4 iunie 1920)
Secțiunea III
România
[…] Art. 45. Ungaria renunță, în ceea ce o privește, în favoarea României, la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de fruntariile Ungariei, astfel cum sunt fixate la art. 27, partea a II-a (Fruntariile Ungariei) și recunoscute prin prezentul Tratat sau prin orice alte Tratate, încheiate în scop de a regula afacerile actuale, ca făcând parte din România.

[…] Art. 47. România recunoaște și confirmă față de Ungaria angajamentul de a consimți la inserțiunea într-un Tratat cu principalele Puteri aliate și asociate a unor dispozițiuni pe care aceste Puteri le vor socoti necesare pentru a ocroti în România interesele locuitorilor care se deosebesc prin rasă, limbă sau religiune de majoritatea populațiunii, precum și pentru a ocroti libertatea tranzitului, de a aplica un regim echitabil comerțului celorlalte națiuni.
Secțiunea IX
Dispozițiuni generale
Art. 74. Ungaria declară de pe acum că recunoaște și primește fruntariile Austriei, Bulgariei, Greciei, Poloniei, României, Statului Sârbo-Croato-Sloven și ale Statului Ceho-Slovac, astfel precum aceste fruntarii vor fi fixate de către principalele Puteri aliate și asociate.

Urmări

– Basarabia, Bucovina și Transilvania s-au unit cu Vechiul Regat
– teritoriul și populația țării s-au dublat
– prin tratatele încheiate s-a obținut recunoașterea internațională a noilor granițe ale României

România în relațiile internaționale interbelice (1919-1939)

Obiectivele României

– apărarea păcii
– asigurarea securității colective

Acțiuni diplomatice

  • 1920: ia naștere Societatea Națiunilor (Liga Națiunilor)
    – România a fost membru fondator
    – ideea creării acestei organizații i-a aparținut președintelui american Woodrow Wilson
    – S.U.A. nu a făcut parte din Liga Națiunilor
    – organizație internațională care trebuia să asigure pacea universală
    – Societatea Națiunilor nu dispunea de armată (din această cauză nu a reușit să rezolve conflictele apărute între state)
  • 1921: România încheie o alianță defensivă cu Polonia
    – tratatul este reînnoit în 1926
  • Convenția de alianță defensivă între regatul României și Republica Poloniei (3 martie 1921)
    Bine hotărâți să apere pacea dobândită cu prețul atâtor sacrificii, șeful statului Republicii Polone și maiestatea sa regele României au căzut de acord să încheie o convenție de alianță defensivă și au desemnat în acest scop pe plenipotențiarii lor care […] au convenit în privința următorilor termeni:

    Art. 1. – Polonia și România se obligă să se ajute reciproc în cazul când una din ele ar fi atacată, fără provocare din parte-i, pe frontierele lor comune de la răsărit.
    Ca urmare, în cazul când unul din cele două state ar fi atacat fără provocare de parte-i, celălalt se va socoti în stare de război și-i va da ajutor cu armele.

    Art. 2. – În scop de a coordona sforțările lor pașnice, cele două guverne se obligă să se sfătuiască în privința chestiunilor de politică externă în legătură cu raporturile lor față de vecinul de la răsărit.

    Art. 3. – O convenție militară va stabili chipul cum cele două țări își vor da ajutor, când va fi cazul.
    Această convenție va fi supusă acelorași condiții ca și prezenta convenție în ce privește durata și denunțarea ei eventuală.

    Art. 4. – Dacă contra sforțările lor pașnice, cele două state s-ar găsi în stare de război defensiv conform articolului 1, ele se obligă să nu trateze și să nu își încheie nici armistițiul, nici pacea unul fără celălalt.

    5. Durata prezentei convenții este de cinci ani, începând de la iscălirea ei, dar fiecare din cele două guverne este liber s-o denunțe după doi ani, avizând partea cealaltă cu șase luni înainte.

    6. Nici una din Înaltele părți contractante nu va putea să încheie o alianță cu o terță putere fără să se fi înțeles ăn prealabil cu partea cealaltă.
    Sunt scutite de această condiție alianțele cu scop de a păstra taratele ce au fost semnate laolaltă de Polonia și de România.

  • 1921: ia naștere Mica Înțelegere (Mica Antantă)
    – a fost o alianță defensivă
    – membri: România, Iugoslavia și Cehoslovacia
    – scop: apărarea statu-quo-ului teritorial
  • Mica Înțelegere – România, Cehoslovacia, Regatul Sârbo-Croato-Sloven
    A. Convenția de alianță defensivă între Regatul României și Republica Cehoslovacă (22 aprilie 1921)
    Bine hotărâți a păstra pacea dobândită cu prețul atâtor sacrificii și prevăzută prin pactul Societăți Națiunilor precum și ordinea stabilită prin Tratatul încheiat la Trianon, la 4 iunie 1920 de Puterile Aliate și Asociate, de o parte, și Ungaria, de alta, președintele Republicii Cehoslovace și Maiestatea Sa regele României s-au pus de acord pentru a încheia o convenție defensivă și au desemnat în acest scop pe plenipotențiarii lor, cari după schimbul deplinelor lor puteri găsite în bună și cuvenită formă, s-au înțeles în privința următoarelor stipulațiuni:
    Art. 1. – În cazul unui atac, neprovocat, din partea Ungariei contra uneia din Înaltele părți contractante, cealaltă parte se obligă a veni în ajutorul părții atacate în chipul hotărât prin învoiala prevăzută la articolul 2 al prezentei convenții.

    Art. 2. – Autoritățile tehnice competente ale Republicii Cehoslovace și Regatul României, vor stabili, de comun acord, măsurile necesare pentru îndeplinirea prezentei convenții printr-o convenție militară ce se va încheia mai târziu.

    Art. 3. – Nici una din Înaltele părți contractante nu va putea încheia vreo alianță cu o terță putere fără avizul prealabil al celeilalte.

    Art. 4. – În scop de a coordona sforțările lor pașnice, ambele guverne se obligă să se consfătuiască în privința chestiunilor de politică externă cari au legătură cu raporturile lor cu Ungaria.

    Art. 5. – Convenția aceasta va fi valabilă timp de doi ani, începând din ziua schimbului de ratificări. La expirarea acestui termen, fiecare dintre părți va putea denunța convenția de față. Ea rămâne în vigoare șase luni după data denunțării.

    Art. 6. – Prezenta convenție va fi comunicată la Societatea Națiunilor, conform pactului.

    Art. 7. – Prezenta convenție va fi ratificată și ratificările se vor schimba la București, cât mai repede cu putință.

    B. Convenția de alianță defensivă între Regatul României și Regatul Sârbo-Croato-Slove (7 iunie 1921)
    Art. 1. – În cazul unui atac, neprovocat, din partea Ungariei și Bulgariei contra uneia din Înaltele părți contractante, cealaltă parte se obligă a veni în ajutorul părții atacate în chipul hotărât prin învoiala prevăzută în articolul 2 al prezentei convenții.

    Art. 2. – Autoritățile tehnice competente ale Regatului sârbo-croato-sloven și Regatul României vor stabili, de comun acord, măsurile necesare pentru îndeplinirea prezentei convenții printr-o convenție militară ce se va încheia mai târziu.

    Art. 3. – Nici una din Înaltele părți contractante nu va putea încheia vreo alianță cu o terță putere fără avizul prealabil al celeilalte.

    Art. 4. – În scop de a coordona sforțările lor pașnice, ambele guverne se obligă să consfătuiască în privința chestiunilor de politică externă cari au legătură cu raporturile lor cu Ungaria și cu Bulgaria.

    Art. 5. – Convenția aceasta va fi valabilă timp de doi ani, începând din ziua schimbului de ratificări. La expirarea acestui termen, fiecare dintre părți va putea denunța convenția de față. Ea va rămâne în vigoare șase luni după data denunțării.

    Art. 6. – Prezenta convenție va fi comunicată la Societatea Națiunilor, conform pactului.

  • 1926: România încheie un tratat cu Franța
    – Franța garanta granițele României
  • Tratatul de prietenie dintre Franța și România (10 iunie 1926)
    Art. 1. România și Franța își iau reciproc angajamentul de a nu comite, de o parte și de alta, nici un atac sau invaziune și de-a nu recurge, deoparte și de alta, în nici un caz de război.

    Totuși, această stipulațiune nu se aplică dacă este vorba:
    1) de exercitarea dreptului de legitimă apărare, adică de a se opune unei violări a angajamentului luat, prin alineatul 1 din prezentul articol;
    2) de o acțiune întreprinsă prin aplicarea articolului 16 din pactul Societății Națiunilor;
    3) de o acțiune întreprinsă pe temeiul unei hotărâri a Adunării sau a Consiliului Societății Națiunilor, sau în aplicarea articolului 15 aliniatul 7 din pactul Societății Națiunilor, numai dacă, în acest ultim caz, o atare acțiune ar fi îndreptată în contra unui stat care cel dintâi s-a dedat unui atac.

    Art. 4. Dacă cu toate intențiunile sincer pacifice ale guvernelor român și francez, România sau Franța ar fi atacate, fără provocare din partea lor, ambele guverne se vor concerta neîntârziat asupra acțiunilor respective ce ar urma să se exercite în cadrul pactului Societății Națiunilor, în scopul salvgardării intereselor legitime naționale, precum și al menținerii ordinei stsabilite prin tratatele ale căror semnatare sunt ambele părți.

    Art. 5. Înaltele Părți Contractante sunt de acord pentru a se concerta între ele în eventualitatea unei modificări sau a unei încercări de modificare a statului politic al țărilor Europei și sub rezerva rezoluțiunilor ce ar fi luate de către Consiliul sau Adunarea Societății Națiunilor, spre a se înțelege asupra atitudinii de observat respectiv în asemenea caz de fiecare din ele.

    Făcut la Paris, în dublu exemplar, la 10 iunie 1926

  • 1928: România semnează Pactul Briand-Kellogg
    – războiul era eliminat din relațiile internaționale
    – pactul a eșuat fiindcă nu conținea mecanismele prin care această prevedere să fie pusă în aplicare
  • 1934: ia naștere Înțelegerea Balcanică
    – era o alianță defensivă
    – membri: România, Iugoslavia, Grecia și Turcia
    – scop: apărarea statu-quo-ului teritorial
  • Pactul Înțelegerii Balcanice (9 februarie 1934)
    Președintele Republicii Elene, Majestatea Sa Regele României, Președintele Republicii Turce și Majestatea Sa Regele Iugoslaviei;
    Doritori a contribui la întărirea păcii în Balcani;
    Însuflețiți de spiritul de înțelegere și de împăciuire care a prezidat la elaborarea pactului Briand-Kellogg și la hotărârile privitoare la el ale Adunării Societății Națiunilor;
    Ferm hotărâți să asigure respectul angajamentelor contractuale în ființă și menținerea ordinii teritoriale acu stabilită în Balcani;
    Au hotărât să încheie un Pact de Înțelegere Balcanică. […]

    Art. 1. Grecia, România, Turcia și Iugoslavia își garantează mutual siguranța tuturor fruntariilor lor balcanice.

    Art. 2. Înaltele Părți Contractante se obligă să se sfătuiască asupra măsurilor de luat în fața unor împrejurări ce ar putea stinge interesele lor așa cum sunt definite prin prezentul acord. Ele se obligă să nu întreprindă nici o acțiune politică față de orice țară balcanică, nesemnatară a prezentului acord, fără avizul mutual prealabil, și să nu ia nici o obligație politică, față de orice altă țară balcanică fără consimțământul celorlalte părți contractante.

    Art. 3. Prezentul acord va intra în vigoare îndată după semnarea lui de toate puterile contractante și va fi ratificat cât mai repede cu putință; el va fi deschis oricărei alte țări balcanice, a cărei aderare va face obiectul unei cercetări favorabile din partea țărilor contractante, și va avea efect de îndată de celelalte țări semnatare își vor fi notificat asentimentul.

România și Al Doilea Război Mondial (1939-1945)

Context

  • revizionismul promovat de unele state învinse (Germania, U.R.S.S., Ungaria, Bulgaria) și învingătoare (Italia, Japonia)
  • atitudinea conciliatoristă adoptată de Anglia și Franța față de pretențiile revizioniste ale Germaniei
  • ineficiența măsurilor aplicate de Societatea Națiunilor
  • izolaționismul american (S.U.A. nu făceau parte din Liga Națiunilor)
  • pactul de neagresiune sovieto-german (sau pactul Ribbentrop-Molotov), încheiat la 23 august 1939 -> Germania și U.R.S.S. își împărțeau sferele de influență din Europa de Est
  • atacarea Poloniei de către Germania la 1 septembrie 1939 -> izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1945)

Protocolul adițional secret al Pactului de neagresiune dintre U.R.S.S. și Germania (23 august 1939)
Cu ocazia semnării Tratatului de neagresiune dintre Reichul German și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, plenipotențiarii semnatari din partea celor două părți au discutat în cadrul unor convorbiri strict confidențiale problema delimitării sferelor lor respective de interes în Europa răsăriteană. Aceste convorbiri au dus la următorul rezultat:

1. În cazul unei transformări teritoriale și politice a teritoriilor aparținând statelor baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), frontiera nordică a Lituaniei va reprezenta frontiera sferelor de interes atât ale Germaniei, cât și ale U.R.S.S.
În legătură cu aceasta, interesul Lituaniei față de teritoriul Vilno este recunoscut de ambele părți.

2. În cazul unei transformări teritoriale și politice a teritoriilor aparținând statului polonez, sferele de interes, atât ale Germaniei, cât și ale U.R.S.S., vor fi delimitate aproximativ de linia râurilor Narev, Vistula și San.
Problema dacă în interesele ambelor părți ar fi de dorit menținerea unui stat polonez independent și a modului în care vor fi trasate frontierele acestui stat poate fi soluționată definitiv numai în cursul evenimentelor politice ulterioare.
În orice caz, guvernele vor rezolva această problemă pe calea unor înțelegeri prietenești.

3. În privința Europei sud-estice, partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană își declară totalul dezinteres politic față de aceste teritorii.

4. Acest protocol va fi considerat de ambele părți ca strict secret.
23 august 1939
Pentru Guvernul Germaniei
J. RIBBENTROP
Reprezentantul plenipotențiar al Guvernului U.R.S.S.
V. MOLOTOV

Cauzele intrării României în Primul Război Mondial

  • pierderile teritoriale din 1940 -> România a pierdut o treime din suprafața sa și aproximativ 6 milioane de locuitori
    – 26-27 iunie 1940: notele ultimative adresate României de către U.R.S.S. -> România pierdea Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța în favoarea Uniunii Sovietice
    30 august 1940: Dictatul de la Viena -> România ceda Ungariei nord-vestul Transilvaniei
    6 septembrie 1940: regele Carol al II-lea renunță la tron în favoarea fiului său Mihai I, însă puterea este deținută de prim-ministrul Ion Antonescu
    7 septembrie 1940: Tratat de frontieră → România ceda Bulgariei Cadrilaterul

Anexarea Basarabiei și a nordului Bucovinei de către U.R.S.S.
A. Nota ultimativă a guvernului sovietic din 26 iunie 1940
În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.

Uniunea Sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forța a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o dată și deschis în fața întregii lumi. Acum, când slăbiciunea militară a U.R.S.S. a trecut în domeniul trecutului, iar situația internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, U.R.S.S. consideră necesar și oportun ca în interesele restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice.

Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic de chestiunea transmiterii către U.R.S.S. a acelei părți a Bucovinei a cărei populațiune este legată în marea sa majoritatea de Ucraina Sovietică prin comunitatea soartei istorice, cât și prin comunitatea de limbă și compozițiune națională. Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părții de nord a Bucovinei către U.R.S.S. ar reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită U.R.S.S. și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia.

Guvernul U.R.S.S. propune guvernului regal al României:
1. Să înapoieze cu orice preț Uniunii Sovietice Basarabia;
2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele sale potrivit cu harta alăturată.
Guvernul sovietic își exprimă speranța că guvernul român va primi propunerile de față ale U.R.S.S. și că aceasta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale pașnică conflictul prelungit dintre U.R.S.S. și România.
Guvernul sovietic așteaptă răspunsul guvernului regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent.

B. Nota ultimativă a guvernului sovietic din noaptea de 27 iunie 1940
Guvernul U.R.S.S. consideră că răspunsul guvernului regal al României din 27 iunie ca imprecis, deoarece în răspuns nu se spune direct că el primește propunerea guvernului sovietic de a-i restitui neîntârziat Basarabia și partea de nord a Bucovinei. Însă cum ministrul României la Moscova, d. Davidescu, a explicat că răspunsul menționat al guvernului regal al României însemnează accedarea la propunerea guvernului sovietic, guvernul sovietic primind această explicație a d-lui Davidescu, propune:

1. În decurs de patru zile, începând de la ora 14, după ora Moscovei, la 28 iunie să evacueze teritoriul Basarabiei și Bucovinei de trupele românești.

2. Trupele sovietice, în același timp, să ocupe teritoriul Basarabiei și partea de nord a Bucovinei.

3. În decursul zilei de 28 iunie trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuți, Chișinău, Cetatea-Albă.

4. Guvernul regal al României să ia asupra sa răspunderea în ceea ce privește păstrarea și nedeteriorarea căilor ferate, parcurilor de locomotive și vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului.

5. Să se numească o comisie alcătuită din reprezentanți ai guvernului român și U.R.S.S., câte doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor în litigiu în legătură cu evacuarea armatei române și instituțiilor din Basarabia și partea de nord a Bucovinei.
Guvernul sovietic insistă ca guvernul regal al României să răspundă la propunerile sus menționate nu mai târziu de 28 iunie ora 12 (ora Moscovei).

Dictatul de la Viena (30 august 1940)
Iată textul sentinței, după comunicatul oficial:
1. Traseul definitiv al liniei de frontieră, care desparte România de Ungaria, va corespunde aceluia marcat de harta geografică aci anexată. O comisie româno-ungară va determina detaliile traseului la fața locului.

2. Teritoriul român atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele românești într-un termen de 15 zile și remis în bună ordine acesteia. Diferitele faze ale evacuării și ale ocupării, precum și modalitățile lor vor fi fixate întermen de o comisie româno-ungară. Guvernele ungar și român vor veghea ca evacuarea și ocuparea să se desfășoare în ordine completă.

3. Toți supușii români, stabiliți în această zi pe teritoriul ce urmează a fi cedat de România, dobândesc fără alte formalități naționalitate ungară. Ei vor fi autorizați să opteze în favoarea naționalității române într-un termen de șase luni. Acele persoane care vor face uz de acest drept vor părăsi teritoriul ungar într-un termen adițional de un an și vor fi primiți de România. Ei vor putea să ia, fără nici o împiedicare, bunurile lor mobile, să lichideze proprietatea lor imobiliară, până în momentul plecării lor, să ia cu ei produsul rezultat. Dacă lichidarea nu reușește, aceste persoane vor fi despăgubite de Ungaria. Ungaria va rezolva într-un mod larg și acomodant toate chestiunile relative la transplantarea optanților.

4. Supușii români de rasă ungară, stabiliți în teritoriul cedat în anul 1919, de către Ungaria României, și care rămâne sub suveranitatea acesteia, primesc dreptul de a opta pentru naționalitate ungară, într-un termen de 6 luni. Principiile enunțate în paragraful trei vor fi valabile pentru persoanele care vor face uz de acest drept.

5. Guvernul ungar se angajează solemn să asimileze în totul cu ceilalți supuși unguri pe persoanele de rasă română, care, pe baza arbitrajului de mai sus, vor dobândi naționalitatea ungară. Pe de altă parte, guvernul român ia același angajament solemn în ceea ce privește pe supuși de rasă ungară, care vor rămâne pe teritoriul român.

6. Detaliile rezultând din transferul de suveranitate vor fi reglementate prin convenția directă între guvernele român și ungar.

7. În cazul în care dificultăți sau îndoieli s-ar ivi în cursul aplicării acestui arbitraj, guvernele român și ungar se vor înțelege pe cale directă. Dacă într-o chestiune sau alta înțelegerea nu se realizează, litigiul va fi supus guvernelor Reichului și Italiei, care vor adopta o soluție definitivă.

Acțiuni diplomatice și militare

  • 23 noiembrie 1940: România aderă la Pactul Tripartit (Axa)
  • 22 iunie 1941: România participă alături de Germania la luptele împotriva U.R.S.S.-ului: eliberează Bucovina și Basarabia, poartă lupte grele la Sevastopol, Cotul Donului, Stalingrad -> după bătălia de la Stalingrad, Armata Roșie a trecut la contraofensivă
  • 23 august 1944: Ion Antonescu este arestat, iar România întoarce armele împotriva Germaniei
  • 8-9 mai 1945: Germania capitulează -> încetarea celui de-al Doilea Război Mondial în Europa

Conferința de pace de la Paris (1946-1947)

  • deși a întors armele împotriva Germaniei, României nu i s-a recunoscut cobeligeranța
  • România a pierdut definitiv nordul Bucovinei și Basarabia în favoarea U.R.S.S.
  • România a pierdut Cadrilaterul în favoarea Bulgariei
  • România a recuperat nord-vestul Transilvaniei cedat Ungariei prin Dictatul de la Viena

Tratatul de Pace dintre România și Națiunile Unite (10 februarie 1947)
Articolul 1
Frontierele României, indicate în harta anexată Tratatului de față (Anexa I), vor fi cele care erau în ființă la 1 ianuarie 1941, cu excepția frontierei româno-ungare care este definită în articolul 2 al Tratatului de față.
Frontiera sovieto-română este astfel fixată în conformitate cu Acordul sovieto-român din 28 iunie 1940 și cu Acordul sovieto-cehoslovac din 29 iunie 1945.

Articolul 2
Hotărârile Sentinței de la Viena din 30 august 1940 sunt declarate nule și neavenite.
Frontiera dintre România și Ungaria este restabilită prin articolul de față astfel cum exista la 1 ianuarie 1938.

Articolul 22
1. România va despăgubi Uniunea Sovietică pentru pierderice cauzate ei prin operațiuni militare și prin ocuparea de către România a teritoriului sovietic, însă ținând seama de faptul că România nu numai că s-a retras din războiul împotriva Națiunilor Unite, dar a declarat război Germaniei și a dus efectiv război împotriva acesteia, s-a convenit că reparațiunile pentru pierderile de mai sus nu vor fi efectuate de către România în întregime, ci numai în parte, anume pentru o valoare de 300.000.000 dolari S.U.A., plătibili în decurs de opt ani de la 12 septembrie 1944, în bunuri (produse petrolifere, cereale, lemn, vase maritime și fluviale, utilaj divers și alte mărfuri).

2. Baza de calcul pentru reglementarea prevăzută în acest articol va fi dolarul Statelor Unite la peritatea lui aur la dat semnării Convențiunii de armistițiu, adică 35 dolari pentru o uncie de aur.

Urmări

– 23 august 1944: România intră în sfera de influență a Uniunii Sovietice -> începe procesul de sovietizare a României

Sursa: Bogdan Murgescu (coordonator), Istoria României în texte, Editura Corint, București, 2001

Dacă dorești să contribui la dezvoltarea acestui site, o poți face printr-o donație prin intermediul Paypal. Îți mulțumim în avans!

Recomandări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi publicată.
Prin postarea acestui comentariu declari că ai citit și ești de acord cu termenii și condițiile acestui site.