Efectul pe care l-a avut revenirea fostului principe în ţară se poate vedea cel mai bine în cazul partidului liberal. Odată cu „Restauraţia”, partidul condus de Vintilă Brătianu a avut foarte mult de suferit. Deşi susţineau că plecarea din ţară a fostului principe a fost hotărârea regelui Ferdinand, liberalii erau consideraţi principalii vinovaţi de actul de la 4 ianuarie 1926, când „Ionel Brătianu a dispus cu ajutorul jandarmeriei să se fure urnele, să se falsifice procesele verbale şi să se înlocuiască voturile date în urne”. Partidul liberal a fost pus la zid pentru atitudinea pe care a adoptat-o faţă de noul rege; din această cauză, oamenii lui Vintilă erau văzuţi în societate drept duşmanii poporului. Totuși, ce a consemnat ziarul „Patria” la acel moment este cam exagerat. Într-adevăr, liberalii erau văzuţi în societate cu ochi răi, însă este cale lungă până la folosirea formulei comuniste „duşmanii poporului” la adresa partidului condus de Vintilă Brătianu. Majoritatea românilor îi privea astfel, deoarece considerau că Partidul Naţional Liberal este principalul vinovat pentru starea degradabilă în care ajunsese ţara.

Tentaţia de a pune presiune pe gruparea liberală era destul de mare la acel moment, mai toţi liderii politici dorindu-şi crearea unor dizidenţe în cadrul partidului condus de Vintilă pentru a-i slăbi astfel forța. Aceştia, dar şi o parte a populaţiei, aveau convingerea că liberalii, fiind contra lui Carol al II-lea, erau şi împotriva intereselor naţionale.

Revenirea fostului principe avea să producă sciziuni în cadrul organizaţiei politice condusă de Vintilă Brătianu. O primă ruptură a avut loc în luna iunie 1930, când, odată cu proclamarea lui Carol ca rege, Gheorghe Brătianu s-a pronunţat în favoarea noului suveran, spre deosebire de unchiul său (Vintilă Brătianu) şi susţinătorii acestuia, care erau împotriva urcării fostului principe pe tron. În data de 7 iunie, cu ocazia revenirii în ţară a fostului principe, Gheorghe Brătianu s-a prezentat în audienţă la Carol. Acest gest a determinat Partidul Naţional Liberal să ia atitudine şi să decidă excluderea din partid a celui care a fost unicul fiu al lui Ionel Brătianu.

Atitudinea adoptată de noul suveran față de liberali este de la sine de înțeles. Când a ajuns pe tărâmul natal, la întrevederea cu Gabriel Marinescu, Carol i-a spus viitorului prefect de poliţie al capitalei să trimită 10 oameni care să-i împuşte pe Vintilă Brătianu şi pe Ion Duca.

Vintilă Brătianu
Vintilă Brătianu

Liderul organizației liberale afirma despre nepotul său, Gheorghe Brătianu, că a devenit o „cracă putredă” în partid, după ce acesta a răspuns afirmativ invitaţiei lui Carol, trecând astfel în tabăra opusă, care-l susținea pe noul rege. În acest sens, Vintilă şi-a justificat acţiunea astfel: „Dacă în pomul bun e o cracă putredă, ea trebue tăiată.”. Este foarte posibil ca liderul liberal să fi preluat această expresie de la defunctul rege Ferdinand I. Totodată, „Dreptatea” consideră că partidul liberal reprezintă „un copac bolnav”. „Crăcile sănătoase” sunt reprezentate de liberalii Moşoiu, Inculetz, Vasile Sasu, iar cele „putrede” de C. Banu, G. Orleanu, Valjean, oamenii care au susţinut acţiunea lui Gheorghe Brătianu.

O altă pierdere pentru liberali a constituit-o plecarea lui Constantin Argetoianu, care a părăsit partidul în decembrie 1930, considerând că aspiraţiile sale politice nu vor fi realizate din cauza atitudinii adoptate de Vintilă Brătianu faţă de regele Carol al II-lea. Doi ani mai târziu, fostul liberal creează Uniunea Agrară, o organizaţie ce va fi pusă în slujba intereselor politice ale lui Carol al II-lea.

Excluderea din partid l-a făcut pe Gheorghe Brătianu să convoace, pentru data de 15 iunie, la sala Frascati din Bucureşti, congresul general al Partidului Naţional Liberal. Cu această ocazie, el a fost ales preşedinte al organizaţiei liberale, episod care marca destrămarea unuia dintre partidele istorice. Noul partid punea un mare accent pe devotamentul faţă de noul rege, fără ca Gheorghe Brătianu să devină totuşi instrumentul lui Carol. Atitudinea suveranului faţă de acţiunea lui Gheorghe Brătianu a fost una pozitivă, Carol privind cu multă simpatie scindarea grupării liberale.

Gheorghe Brătianu
Gheorghe Brătianu
Sursa imaginii: aici

Apropiaţii nepotului lui Vintilă au înaintat şefului organizaţiei liberale o scrisoare prin care îi aducea la cunoştinţă faptul că insatisfacţia lui Gheorghe Brătianu va duce la demisia acestora din partid.

Noul lider al disidenţei liberale de la Iaşi afirma că organizaţia condusă de el reprezenta o reînnoire a partidului naţional liberal, care trebuia să aducă în prim-plan tineretul intelectual, îndeosebi cel universitar. Politica noii organizaţii trebuia să se concentreze pe două probleme fundamentale: cea naţională şi cea constituţională.

Spre deosebire de unchiul său, Vintilă, Gheorghe Brătianu considera că menirea lui este de a restabili relaţiile bune cu suveranul ţării, luând exemplul bunicului şi tatălui său.

În acest sens, la 11 iunie 1930, Gheorghe Brătianu a lansat un apel către toţi membrii organizaţiei liberale: „Bunicul meu, Ion C. Brătianu, în fruntea partidului naţional-liberal, a adus în ţară pe Carol I, gloriosul întemeietor al Regatului şi al Dinastiei. Tatăl meu, Ion I.C. Brătianu, a fost sfetnicul strălucit şi credincios al marelui rege Ferdinand I întregitor de neam. Astăzi, – pe tronul României fiind regele Carol al II-lea – vă chem pe toţi să veniţi alături de mine, să restabilim raporturile fireşti ale partidului naţional-liberal cu purtătorul Coroanei.

Veniţi cu toţii să continuăm tradiţia glorioasă a partidului naţional-liberal, care trebue să fie, astăzi ca întotdeauna cel mai statornic apărător al Coroanei şi al Dinastiei. În pragul unei noui Domnii, – care întruchipează năzuinţele unei Românii întregite, în opera de unificare sufletească şi consolidare a ţării – numai o acţiune hotărâtă şi leală poate da Statului liniştea de care are nevoie şi putinţa unei vieţi politice normale. Rostiţi-vă cu energie credinţa şi adeziunea. Veniţi alături de mine pentruca să redăm ţării şi Coroanei, într’o operă înălţătoare de creaţiune pozitivă puternicul sprijin al partidului naţional-liberal.

În apelul său, fiul lui Ionel Brătianu sublinia tradiţia pe care o avea organizaţia liberală, dar şi rolul acesteia, de „apărător al Coroanei şi al Dinastiei”. Interesant este că formula subliniată o întâlnim şi în anii exilului fostului principe, atât în discursurile lui Ionel Brătianu, cât şi în cele ale unor membri liberali.

Ziarul oficial al noului partid s-a numit „Mişcarea”, denumire ce provine de la publicaţia liberală ieşeană. Primul număr al oficiosului georgist apare pe 22 noiembrie 1930. Ziarul a fost mutat la Bucureşti, deoarece Gheorghe Brătianu dorea să reia ideea de tradiţie, de continuitate a partidului condus de înaintașii săi, voind astfel ca oficiosul georgist să devină expresia voinţei organizaţiei liberale din întreaga ţară. La conducerea cotidianului se găseau Dem. Teodorescu, ca redactor-şef şi Ion Pas, în calitate de secretar de redacţie, printre redactori regăsindu-se L. Kalustian, C. Spina, C. Scharff, E. Bradu etc.. O colaborare cu ziarul au avut-o şi marii intelectuali ai ţării, amintindu-i astfel pe Tudor Arghezi, G. Călinescu, Emil Cioran, C.C. Giurescu, Ilie Manea, Victor Papacostea, P.P. Panaitescu etc..

Cum era de aşteptat, despre acţiunea lui Gheorghe Brătianu s-a scris foarte mult în presă. Disputele dintre liberali erau prezentate în fel şi chip în articolele vremii. În oficiosul partidului condus de generalul Averescu, averescanii spuneau despre liberali că „se ceartă mai rău decât ţiganii. Deoparte se află George Brătianu fiul lui Ionel cu tinerii, şi dealta Vintilă cu toţi habotnicii şi toţi mucegăiţii partidului.”.

„Adevărul” considera că acţiunea lui Brătianu nu a avut ca scop provocarea unei sciziuni între liberalii tineri şi bătrâni, ci „atragerea întregului partid şi descătuşarea lui de sub roata d-lui Vintilă I.C. Brătianu.”.

Influenţa pe care o avea liderul georgist printre membrii liberali ai partidului istoric s-a resimţit în judeţele din Moldova, unde majoritatea organizaţiilor liberale locale au trecut de partea sa. Astfel, la acţiunea lui Gheorghe Brătianu s-au alăturat organizaţiile liberale din Galaţi, Fălticeni, Iaşi, Brăila, Constanţa, având loc sciziuni şi în capitală, la Cluj şi în organizaţia prahoveană.

Primul congres general al noii organizaţii politice s-a desfăşurat în zilele de 7 şi 8 noiembrie 1931, la Bucureşti. Potrivit ziarului „Mişcarea”, rolul congresului era, în primul rând, de a adopta programul şi statutul noului partid.

Gruparea georgistă s-a confruntat cu nenumărate greutăţi, mai ales cu presiunile exercitate de liberalii conduşi de Vintilă Brătianu şi mai apoi de I.G. Duca, care urmăreau să scoată disidenţa din viaţa politică a ţării. Partidul lui Gheorghe Brătianu a rezistat însă, dovedindu-se în timp a fi un organism viabil.

La alegerile din 1931, Partidul Naţional Liberal – Gheorghe Brătianu a obţinut un scor bun, reuşind să se claseze pe a treia poziţie, după naţional-ţărănişti şi liberali.

Temându-se de concurenţa partidului georgist, I.G. Duca a scos în anul 1932 o broşură, intitulată „Acte, explicaţiuni şi precizări asupra cazului Gheorghe Brătianu – Demascarea impostorului –”, prin care aducea acuze liderului georgist, amintind şi de acţiunea acestuia din iunie 1930. Totodată, I.G. Duca a ţinut să evidenţieze faptul că, deşi organizaţia politică a lui Vintilă Brătianu a suferit importante sciziuni în a doua parte a anului 1930, partidul naţional liberal a continuat să reprezinte o forţă pe scena politicii româneşti, fără ca prestigiul să-i fi fost afectat.

Broşura scoasă la Iaşi în 1932 cuprindea următorul text:

Acum doi ani, când M.S. Regele s’a întors în ţară – Gheorghe Brătianu – care fusese şef al organizaţiei naţional-liberale din Iaşi numai pentrucă era fiul marelui Ion I.C. Brătianu – stăpânit de ambiţiuni întru totul nejustificate şi rău sfătuit de cei câţiva amici din jurul său, a crezut că poate să ajungă, aşa dintr-o dată, la o vârstă destul de tânără şi fără nici o calitate dovedită conducător suprem al partidului naţional-liberal. Fiind convins că se poate sprijini pe ajutorul Regelui, a încercat să sfarme partidul liberal, sperând că toate organizaţiunile judeţene îl vor urma şi că va izbuti să înlăture dela şefia partidului atât pe unchiul său, Vintilă Brătianu, cât şi pe d-l I.G. Duca. Datorită acestei acţiuni de răzvrătire a fost dat afară. Dar vinovăţia cea mare a lui Gh. Brătianu – care constitue o adevărată excrocherie – este aceia de aşi fi însuşit numele partidului naţional-liberal. Într-adevăr, cum poate fi calificată astfel, decât excrocherie o asemenea procedare când toată lumea ştie că, de pe urma acţiunei de destrămare a lui Gh. Brătianu, partidul naţional-liberal n’a suferit nici o diminuare a forţei şi a prestigiului său.

În 1933, I.G. Duca primea portofoliul Consiliului de miniştri, spre marea insatisfacţie a lui Gheorghe Brătianu, care considera că acţiunile sale au fost inutile, deoarece regele Carol al II-lea nu a ţinut cont de ele. Suveranul l-a obligat pe Duca să formeze un guvern în colaborare cu Gheorghe Brătianu, ceea ce era o înjosire pentru ambii lideri liberali. Cum era de aşteptat, această acţiune a lui Carol a fost un eşec. Desemnarea lui Duca ca prim-ministru a reprezentat o presiune enormă pentru partidul georgist, deoarece mulţi membri care l-au urmat pe Gheorghe Brătianu din oportunism puteau fi atraşi de succesul partidului naţional liberal istoric.

Ion Gheorghe Duca
Ion Gheorghe Duca
Sursa imaginii: aici

Odată cu desemnarea lui Duca ca premier, georgiştii au luat atitudine faţă de rege, considerând nedreaptă acţiunea acestuia de a-i chema la putere pe cei care se împotriviseră restauraţiei.

În această direcţie, Gheorghe Brătianu a semnat, la 25 noiembrie 1937, un pact de neagresiune electorală cu Iuliu Maniu, Constantin Argetoianu şi Corneliu Zelea Codreanu. După eşecul suferit în urma alegerilor din decembrie 1937, la 9 ianuarie, Gheorghe Brătianu trimitea o scrisoare liderului partidului naţional liberal, prin care se declara de acord cu unificarea partidului.

În interiorul partidului au apărut neînţelegeri pe fondul atitudinii lui Gheorghe Brătianu. În timp ce o grupare, în frunte cu Constantin C. Giurescu, dorea strângerea legăturilor cu Carol al II-lea şi creşterea rolului monarhiei în viaţa de stat, ceilalţi, care formau o majoritate, cereau unificarea forţelor liberale pentru a apăra regimul întemeiat pe Constituţia din 1923.

Astfel, la 10 ianuarie 1938, în urma hotărârii Delegaţiei permanente a Partidului Naţional Liberal de a-i încadra pe foştii georgişti în vechea organizaţie liberală, gruparea condusă de Gheorghe Brătianu s-a autodizolvat.

De pe urma disputelor iscate în Partidul Naţional Liberal după reîntoarcerea fostului principe în ţară a beneficiat multă lume, în frunte cu regele. Conflictele din sânul organizației liberale a oferit o reală şansă şi liderilor altor partide politice să preia portofoliul Consiliului de Miniştri. După 1930, au fost însărcinaţi cu formarea guvernului oameni care nu au ajuns niciodată atât de sus în ierarhia politică a statului. Se cuvine să menţionăm în acest sens oamenii politici non-liberali care au deținut portofoliul Consiliului de Miniștri până la instaurarea regimului autoritar de către regele Carol al II-lea; aceștia au fost: pe G.G. Mironescu, Nicolae Iorga, Alexandru Vaida-Voevod și Octavian Goga.

Deși va rămâne încă un partid de guvernământ, măreţia Partidului Național Liberal se va diminua treptat după 1930, mai ales după pierderea unor lideri importanţi (Vintilă Brătianu în 1930 şi I.G. Duca în 1933), ale căror locuri au fost luate de oameni politici mai slabi în caracter şi lipsiţi de experienţă. Sciziunile produse în organizația liberală au slăbit forţa partidului, la a cărui suferinţă au contribuit acţiunile întreprinse de unii membri şi atitudinea unei părţi a societăţii faţă de oamenii lui Brătianu.

Propaganda antiliberală a căpătat uriaşe proporţii odată cu revenirea lui Carol în ţară şi proclamarea lui ca rege. Presa nu se mai simţea constrânsă să atace partidul liberal. Fiecare ziar scria după bunul plac atunci când venea vorba de liberali, neţinând cont de limite. Oamenii lui Vintilă erau făcuţi în fel şi chip de propaganda dusă împotriva lor. Excluderea lui Gheorghe Brătianu din partidul creat de bunicul său a dus la susţinerea acestuia de către propaganda antiliberală. Gheorghe Brătianu şi unchiul său, Vintilă, erau puşi faţă-n faţă, imaginea celor doi fiind în contrast: în timp ce despre disidenţa fiului lui Ionel Brătianu se vorbea numai de bine, Vintilă Brătianu era comparat cu un „văcar” care conducea „toţi habotnicii şi toţi mucegăiţii partidului”.

Regele Carol al II-lea
Regele Carol al II-lea
Sursa imaginii: aici

Carol al II-lea, încă de la preluarea tronului, a urmărit să concentreze întreaga putere în mâinile sale. Spre deosebire de tatăl său, Carol reprezintă de iure şi de facto prima putere în stat. În timpul regelui Ferdinand se poate vorbi doar de o autoritate de iure, puterea fiind de facto în mâinile şefului liberal Ion I.C. Brătianu. Însăşi regina Maria nota în memoriile sale că Brătianu „a fost cu adevărat capul, puterea, cel care ştia ce face, care trăgea sforile”.

În cel de-al patrulea deceniu interbelic, Partidul Naţional Liberal nu a mai putut să guverneze după bunul plac, lovindu-se în acest sens de un obstacol – regele. Carol al II-lea nu a dorit să lase la guvernare un partid pentru o perioadă de mai mulţi ani. În timpul regimului democratic, portofoliul Consiliului de Miniştri a fost deţinut de opt persoane care au avut mai multe mandate. Dintre toţi, excepţie a făcut Gheorghe Tătărescu, considerat în epocă drept omul regelui, care a deţinut acest portofoliu pentru o perioadă neîntreruptă de aproape patru ani.

Reîntregirea Partidului Naţional Liberal nu a mai reuşit, însă, să refacă acea forţă pe care a avut-o în anii ’20, dat fiind şi viitorul apropiat, când în februarie 1938, regele Carol al II-lea a instaurat, pentru prima oară în istoria ţării, un regim autoritar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recomandări
You May Also Like
Vladislav al II-lea
Citește

Vladislav al II-lea

Vladislav al II-lea a fost domnul Țării Românești între anii 1447-1456. În prima parte a domniei a luat…
Cadavrul lui Nicolae Iorga
Citește

Asasinarea lui Nicolae Iorga

După asasinarea celor 64 de foști demnitari închiși la închisoarea Jilava și a ministrului țărănist Virgil Madgearu, legionarii…