Radu Mihnea

Radu Mihnea a domnit în Țara Românească între anii 1601-1602, martie – mai 1611, iulie 1611 – 1616, 1620 – 1623 și în Moldova între anii 1616-1619 și 1623-1626.

A fost fiul nelegitim al lui Mihnea Turcitul. Și-a desăvârșit educația la Muntele Athos, Veneția și Padova. După prima sa domnie de numai câteva luni, Radu Mihnea este numit de turci în fruntea Țării Românești în ianuarie 1611. Ocupă tronul abia în martie, însă este silit să se retragă din fața trupelor lui Radu Șerban.

Ocupă din nou tronul în iulie 1611, de această dată până în 1616. În timpul acestei domnii, Radu Mihnea s-a lovit de rezistența boierimii autohtone, care protesta față de creșterea influenței elementelor grecești.

A fost un domn fidel Porții, pe care a sprijinit-o în acțiunile militare îndreptate împotriva Transilvaniei, Moldovei și Poloniei. A luat parte la campania otomană împotriva lui Alexandru Movilă, încheiată cu victoria de la Dracșani din 3 august 1616 și înscăunarea voievodului muntean ca domn al Moldovei. Tronul Țării Românești, devenit astfel vacant, a fost ocupat de Alexandru Iliaș.

Ultima domnie a lui Radu Mihnea a fost în Moldova. În această perioadă, Țara Românească era condusă de fiul său, Alexandru Coconul, însă conducătorul de facto era Radu Mihnea.

Radu Mihnea a murit pe 13 ianuarie 1626, fiind înmormântat la Mănăstirea Radu Vodă din București.