Privilegiul comercial acordat brașovenilor la 20 ianuarie 1368 de către domnul Țării Românești Vladislav Vlaicu

Cosmin FLOREA14 iunie 20201 minut630

Așadar, noi […] dăruim pe veci pomenirilor orășeni și locuitori din Brașov și din acel district, trecând pe orice drum al Țării noastre, Țara Românească, pentru a merge în țări străine, afară de drumul Brăilei, vor fi datori să ne plătească două  tricesime […]. Dar negustorii care vor merge cu mărfurile lor spre țări streine pe drumul Brăilei vor fi datori să ne plătească nouă o singură tricesimă la Câmpulung […]. Dacă însă acei negustori își vor vinde mărfurile lor bune sau vor târgui în cuprinsul țării noastre, atunci nu vor plăti nouă vamă nici tricesima după bunurile lor, ci numai vama dreaptă și veche și nu tricesima, la Câmpulung sau pe aproape.
În afară de aceasta, scutim pe toți negustorii din Brașov și din acel district de toată vama de la Slatina. Poruncim chiar ca nici un locuitor al nostru să nu cuteze sau să îndrăznească a pune la popreală sau a împiedica în vreun fel oarecare pe vreun brașovean sau pe vreun locuitor din acest district datoriile pe care le-ar avea în orașul Brașov sau în acel district.

Ne bucurăm că ai citit acest articol.
Poți susține financiar acest proiect prin intermediul Patreon.
Intră în grupul pasionaților de istorie de pe acebook.
Macarie

Paul din Alep și societatea românească medievală

Răscoala de la Bobâlna

Înțelegerea de la Cluj-Mănăștur

Adaugă comentariu

    Adaugă un comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi publicată.
    Prin postarea acestui comentariu declari că ai citit și ești de acord cu termenele și condițiile acestui site.

    error: Lectură plăcută!
    Transmite-i unui prieten
    Bună ziua,


    V-am trimis acest articol în ideea că poate vă interesează subiectul. Îl puteți accesa la acest link: https://www.istorie-romaneasca.ro/privilegiul-comercial-acordat-brasovenilor-la-20-ianuarie-1368-de-catre-domnul-tarii-romanesti-vladislav-vlaicu/


    Istorie Românească
    https://www.istorie-romaneasca.ro

    Facebook: https://www.facebook.com/istorie.romaneasca
    Instagram: https://www.instagram.com/istorieromaneasca/
    Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCO-_7o5LaOBvUfzQtAGkFFg
    Vimeo: https://vimeo.com/istoriero