Principesa Elisabeta s-a născut pe 29 septembrie 1894, fiind al doilea copil al regelui Ferdinand și al reginei Maria. A fost pasionată de pictură, vioară și pian, luând lecții, de la o vârstă fragedă, de la George Enescu.

În anii Primului Război Mondial și-a ajutat mama în acțiunile de ajutorare a răniților. La sfârșitul conflictului merge cu regina Maria la Paris, unde rămâne o perioadă scurtă de timp pentru a urma cursurile Școlii de Arte Frumoase.

În 1920 se logodește cu George, principele moștenitor al tronului Greciei, nunta având loc anul următor, pe 27 februarie, la Palatul regal din București. Elisabeta devine, vreme de un an, regină a Greciei. În 1934 se separă de George al II-lea, divorțul având loc la 6 iulie 1935.

În anul 1936, Principesa Elisabeta obține de la Banca Națională un teren în București, unde va construi un palat care-i va purta numele.

În ianuarie 1948 este nevoită să părăsească țara împreună cu ceilalți membri ai familiei regale.

Principesa Elisabeta a murit la data de 15 noiembrie 1956, la Cannes, în Franța.

Principesa Elisabeta
Principesa Elisabeta
Sursa imaginii: aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recomandări
You May Also Like
Prințesa Maria
Citește

Principesa Maria

Maria a fost prima prințesă româncă a familiei Hohenzollern. S-a născut la București pe 27 august 1870, fiind…
Cetatea Enisala
Citește

Ivanco

Ivanco a fost despot al Dobrogei între anii 1386-1388/1389. Pe plan extern a avut numeroase conflicte, atât cu…