Pentru a putea vorbi despre originea latină a poporului român, este absolut necesară tratarea subiectelor care privesc teoriile descălecatelor. În concepţia cronicarilor, „descălecatul” dintâi corespunde cu colonizarea romană a Daciei, iar descălecatul al doilea – cu întemeierea principatelor.

Acest al doilea descălecat – din Maramureş (în cazul Moldovei) sau din Făgăraş (în cazul Ţării Româneşti) – s-ar fi produs pe locul rămas pustiu în urma retragerii râmlenilor (retragerea aureliană din veacul al III-lea). Astfel, termenul de „descălecat” a fost asociat ideii vidului de locuitori în spaţiul est şi sud-carpatic; ca urmare, „descălecatul” a ajuns să echivaleze cu o cucerire, o invazie, o colonizare a acestui spaţiu presupus pustiu. Aceasta a fost cea dintâi înţelegere confuză; condiţionarea descălecatului de absenţa populaţiei autohtone anterioare.

Xenopol înţelesese prin descălecat o suprapunere a unui element nou, coborât din Transilvania, peste unul de baştină, care se pleacă înaintea lui. Sensul acesta a fost argumentat şi de Gheorghe Brătianu în scrierile sale.

În Moldova, termenul „descălecat” este atestat pentru prima dată spre sfârşitul secolului al XVI-lea pentru a desemna constituirea principatului moldovenesc. Acesta apare într-o scrisoare trimisă la 30 iunie 1592 judelui Bistriţei de către egumenul şi soborul mănăstirii Moldoviţa, în legătură cu un munte aflat în litigiu: „de când s-au descălecat Ţara Mulduoei …”.

Ca şi în cazul documentelor emise de cancelaria princiară munteană în limbile slavă, şi documentele moldoveneşti de cancelarie, redactate în limba slavă, nu conţin cuvântul descălecat – pe care nici nu l-ar fi putut conţine, fiind un cuvânt românesc – şi nici eventualul său echivalent slav.

Atât la Ureche, cât şi la Costin, descălecatul este întrebuinţat pentru a desemna şi întemeierea unor oraşe: „târgul Baia scrie că l-au descălecat nişte saşi ce au fost olari”.

A doua accepţiune a descălecatului este aceea de aşezare – statornică sau temporară – a unui om sau a unui grup (a unor grupuri) de oameni în anumite locuri, anterior populate sau nepopulate; în funcţie de context, poate căpăta şi nuanţa de a coloniza, a popula, a fixa tabăra.

Al treilea înţeles al descălecatului e acela de revenire, de reaşezare pe vechile locuri, părăsite din diferite motive.

O a patra accepţiune a descălecatului e aceea de a cuceri o ţară, de a o lua în stăpânire. Aşadar, descălecătorul este cel care se aşează domn peste ţara cotropită de oştile sale şi care o colonizează pentru el.

Originea latină a poporului român. Statele medievale românești în secolul XIV - prima jumătate a secolului XV
Statele medievale românești în secolul XIV – prima jumătate a secolului XV
Sursa imaginii: aici.

Tradiția literară păstrată în cronica cea mai veche a Țării Românești povestește că Muntenia s-a întemeiat printr-o descălecare din Făgăraș. Constantin C. Giurescu susține că întemeierea Munteniei nu se datorează unor descălecători veniţi din Făgăraş, ci reunirii sub o singură stăpânire românească a diferitelor formaţiuni politice, cnezate şi voievodate, din dreapta şi stânga Oltului. Ea nu s-a făcut dintr-o dată, într-un singur an, ci a cerut mai multe decenii. A fost precedată de încercarea neizbutită a lui Litovoi şi Bărbat şi a fost încoronată de strălucita biruinţă de la Posada a lui Basarab cel Mare, întemeietorul.

Între întemeierea Munteniei şi aceea a Moldovei este o mare deosebire; cea dintâi se datorează reunirii diferitelor formaţiuni politice dintre Dunăre şi Carpaţi sub un conducător local, anume voievodul de la Câmpulung şi Argeş; este, prin urmare, un proces intern. Cea de-a doua este rezultatul unei cuceriri din afară, a unei ocupări a teritoriului dintre Carpaţi, Nistru şi mare de către un conducător venit de peste munţi. În Moldova a fost într-adevăr o descălecare, întâi a lui Dragoş, apoi a lui Bogdan, coborâţi amândoi din Maramureş, în timp ce, în Muntenia, întemeierea a plecat din însuşi cuprinsul viitorului stat. Deosebirea există şi în ce priveşte data: Moldova a luat fiinţă aproximativ cu o jumătate de secol mai târziu decât Ţara Românească (1359).

Rămâi alături de noi

Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele articole.

Îți mulțumim că te-ai abonat.

Ceva este în neregulă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *