istorie recentă / 5 ianuarie, 2017

Nicolae Ceaușescu și Actul final de la Helsinki (1975): chestiunea drepturilor omului

În anii ce au urmat celui de-al doilea război mondial, statele europene au pus problema organizării unei conferințe care să vizeze chestiunea securității în Europa, conferință care era dorită cel mai mult chiar de comuniști, deoarece acest lucru ar fi însemnat o legitimare deplină a statelor comuniste și a granițelor acestora.

După îndelungate tratative, această conferință s-a desfășurat în vara anului 1975, la Helsinki, unde au luat parte Vaticanul, Liechtensteinul, Malta, Luxemburg, Belgia, Suedia, Austria, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Monaco, Portugalia, San Marino, Spania, Cipru, Danemarca, Finlanda, Grecia, Irlanda, Islanda, Franța, Evelția, Italia, Republica Federală Germană, Turcia, Statele Unite ale Americii, Canada, Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România, Republica Democrată Germană, Iugoslavia, Ungaria și U.R.S.S.. Anii premergători Conferinței de la Helsinki se caracterizează prin existența unei relații de detensionare între Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică, cele două recunoscându-și una alteia statutul ocupat în lume.

Conferința de la Helsinki cuprindea trei mari teme, printre care securitatea în Europa, cooperarea în domeniile economiei, științei și tehnicii și mediului înconjurător, cea din urmă fiind chestiunea drepturilor omului. Ultima temă dezbătută în cadrul Conferinței a însemnat o grea lovitură dată comuniștilor, deși aceștia nu au sesizat pericolul pe moment.

Cea de-a treia temă presupunea respectarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, inclusiv a libertății de gândire, conștiință, religie sau de convingere, or aceste aspecte nu erau întocmai promovate de regimurile comuniste, care, prin poliția politică, înnăbușea orice formă de manifestare dusă împotriva conducerii.

În ceea ce privește chestiunea drepturilor omului, Ceaușescu, care se afla la apogeul domniei sale, semnase în 1974 ”Pactul internațional pentru drepturile civile și politice”, prin care se angaja să respecte drepturile fundamentale ale omului, deși politica regimului în această direcție era cu totul alta.

Imediat după semnarea Actului Final de la Helsinki, din 1975, Ceaușescu și ceilalți lideri comuniști au crezut că acest episod reprezintă o victorie pentru ei – ceea ce a și fost, dar pe termen scurt -, însă anii următori au adus numeroase probleme în chestiunea respectării drepturilor omului – reproșuri, petiții, proteste -, aspect care a condus, treptat, la înlăturarea regimului totalitar din spațiul est-european.

Sursa imaginii: aici.

Rămâi alături de noi

Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele articole.

Îți mulțumim că te-ai abonat.

Ceva este în neregulă.


Cuvinte cheie:  actul final conferinta drepturile omului helsinki




Articolul anterior
Concepția lui Constantin Rădulescu-Motru asupra conservatorismului și progresului
Următorul articol
Excluderea lui Gheorghe Brătianu din Partidul Național Liberal



Cosmin-Ionuț FLOREA

Absolvent al Facultății de Istorie din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Din 2016 profesor de istorie. Din 2008 pasionat de website-uri (programare și design). Îmi place să îmbin utilul cu plăcutul, aspect care (sper) se vede în site-ul de față. Mă puteți găsi pe facebook și twitter.





Mai multe articole




Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Citește și ...
Concepția lui Constantin Rădulescu-Motru asupra conservatorismului și progresului
În decembrie 1922, într-o conferință susținută la Institutul Social Român, Constantin Rădulescu-Motru realiza o comparație...