Nicolae Alexandru, fiul lui Basarab I, a fost domnul Țării Românești între anii 1352-1364. Se presupune că a fost asociat la domnie începând cu anul 1340.

Pe plan intern, Nicolae Alexandru, a creat principalele instituții ale statului. În 1359 a înființat Mitropolia Ungrovlahiei.

Pe plan extern, Nicolae Alexandru a urmărit consolidarea independenței Țării Românești, orientându-se, se pare, spre papalitate. Unii istorici susțin că Nicolae Alexandru ar fi adoptat catolicismul.

A întreținut bune raporturi cu Ungaria, căreia i-a recunoscut suzeranitatea, lucru confirmat de o diplomă regală din februarie 1355, care preciza: Alexandru al lui Basarab, voievodul nostru din Țara Românească. Relațiile cu Ungaria devin însă tensionate din cauza politicii expansioniste promovată de regele Ludovic I de Anjou, Nicolae Alexandru asumându-și titlul de mare voievod și singur stăpânitor a toată Ungrovlahia.

Nicolae Alexandru a urmărit crearea unor alianțe prin căsătoria fiicelor sale cu diverși conducători din spațiul balcanic. Astfel, Ana s-a căsătorit cu Ivan Stracimir, țarul bulgar de la Vidin, iar Anca s-a căsătorit cu Ștefan Uroș al V-lea, țarul sârbilor.

Conform unor cronici turcești din veacul al XV-lea, se pare că Nicolae Alexandru a fost primul voievod român care a participat la luptele antiotomane. Tot Nicolae Alexandru a fost și primul domn român care a făcut danii mănăstirilor de la muntele Athos.

Nicolae Alexandru a murit pe 16 noiembrie 1364, fiind înmormântat în biserica Mănăstirii Câmpulung.

Nicolae Alexandru
Nicolae Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recomandări
You May Also Like
Amfilohie Hotiniul: Primul manual de geografie din Moldova
Citește

Amfilohie Hotiniul

Amfilohie Hotiniul a fost un călugăr erudit din a doua jumătate a veacului al XVIII-lea din Moldova. A…
Gheorghe Ștefan
Citește

Gheorghe Ștefan

Gheorghe Ștefan a domnit în Moldova între anii 1653-1658. Înainte de ocuparea scaunului domnesc, Gheorghe Ștefan a deținut…
Radu de la Afumați
Citește

Radu de la Afumați

Radu de la Afumați a ocupat scaunul domnesc din Țara Românească în mai multe rânduri: ianuarie 1522 –…