Pe 18 iulie 1938 se stingea din viață Regina Maria a României, supranumită Regina Unității Naționale și a Războiului Reîntregirii.

Fragmentele următoare au fost extrase din memoriile regelui Carol al II-lea.

Programul Funeraliilor Reginei Maria

Luni, 18 iulie

Cu toate nădejdile ce le-am putut avea ieri, astăzi, la 5,38 seara, s-a stins mama, fără durere.

Dimineața, mi se telefonează că, în decursul nopții, a avut din nou o puternică hemoragie. În total, în aceste două zile, a pierdut peste 2 1/2 litri sânge. Situația devine, deci, foarte gravă și eu, în sufletul meu, de dimineața nu mai aveam speranțe, cu toate cele spuse de doctori, cari declară că dacă trece ziua fără accident sunt speranțe că va putea rezista încă o bucată de vreme.//

Mă duc de dimineață la ”Pelișor” și o văd, mai întâi, pe Elisabeta, care-mi spune că doctorii au rugat să nu se ducă nimeni s-o vază azi-de-dimineață. Cu toate acestea, m-am dus, n-am putut să-i vorbesc, căci e prea slabă, totuși mi-a surâs. Vorbind cu Hortolomei și Stiirmer, ei zic că e prea puțin de făcut, căci pierderea de sânge e enormă și permeabilitatea vinelor esofagului așa de mare încât orice ridicare a presiunei poate provoca o nouă hemoragie, care va fi instantaneu fatală.

Ne hotărâm cu Elisabeta să chemăm imediat pe Mignon, Ileana și Nicky și telegrafiem la rudele cel mai apropiate.

După-masă, la 2, Zwiedineck îmi telefonează că nu e nici o înrăutățire, dar la 2 1/2 din nou îmi telefonează că puterile scad și că ar fi bine să viu imediat la ”Pelișor”.

Iau imediat măsuri să fie chemați la Sinaia patriarhul, ministrul de Interne și cel de Justiție, ca să fie la dispoziție pentru orice eventualitate. Plec la ”Pelișor” cu Mihăiță. Jos mă întâmpină Zwiedineck, care-mi spune că merge foarte rău.// Intrând la mama, o găsesc pe Elisabeta acolo. Sărutând mâna mamei, ea deschide ochii și îmi surâde pentru ultima dată. De atunci și până la sfârșit am rămas, cu intermitențe, la ea în odaie. Dureri n-are, dar slăbiciunea se accentuează pe clipă ce trece, foarte rar deschide ochii și respiră greu de tot. Pe la 4 1/2, sosește patriarhul [Miron Cristea], pe care-l duc s-o vază; pe la 5, face o scurtă rugăciune și apoi se retrage alături. Stăm de vorbă [cu] I.P.S.S. și spune această frază: ”În tot cazul, se va putea spune că a fost o femeie care și-a trăit viața intens” Abia a terminat, și intră Hortolomei, care ne face semn că totul s-a sfârșit. A închis ochii fără durere. Inima foarte puternică a funcționat până la capăt și asta a și fost cauza care a făcut să reziste așa de mult. De fapt, s-a sfârșit din lipsa de sânge, inima devenise o pompă care nu mai avea ce pompa.

Imediat, începe activitatea pentru nenumăratele măsuri ce trebuiesc luate, telegrame la toți șefii de state și primele dispozițiuni pentru înmormântare.

După-masă, vine Iamandi, pe care, împreună cu Urdăreanu, îl însărcinăm cu păstrarea lucrurilor rămase, cu testamentul etc. Testamentul îl deschid și-l parcurs spre a vedea dacă nu sunt dispozițiuni speciale referitoare la // înmormântare. Găsesc dispozițiunea ca ea să fie înmormântată la Curtea de Argeș, iar inima ei la Balcic, în ”Stella Marris”. Răsfoind așa, în treacăt, testamentul, văd că eu primesc Balcicul, și Ileana, Bran, fetele bijuterii, iar Nicky numai bani; destul de neechitabil.

Iată că s-a stins și ea, mama; s-a dus ultimul de [din] vechea generație din familia noastră. Ce ființă plină de energie și de impulsie a fost ea, ceea ce a făcut-o, adesea, nedreaptă și, mai ales, față de mine. Atâtea legende nedrepte s-au răspândit asupra raporturilor noastre. În anii din urmă, am fost acuzat că am persecutat-o; nu e adevărat. Am fost însă oblicat să iau anumite măsuri, căci ea devenise centrul de atracțiune al tuturor nemulțumiților și frondeurilor. N-a priceput că, ca mamă, avea dreptul de a-mi face reproșuri mie, dar n-avea dreptul de a face cor cu toți acei cari mă [defăimau] în fața ei. Trebuie să mărturisesc că de un an încoace purtarea ei s-a îndreptat și că, adesea, mai ales în străinătate, m-a apărat.

Pentru înmormântare am hotărât că va // trebui făcută cu tot fastul cuvenit ”Reginei Maria”. O vom transporta la Peleș, unde vreo două zile vă rămânea expusă pentru populația din regiune, pe urmă la Cotroceni și de acolo la [Curtea de] Argeș. Vom lua tot timpul necesar ca eventualele delegațiuni străine să poată veni.

Fapt important, Mihăiță, telefonând seara mamă-si, am vorbit și eu la telefon ca să-i dau trista veste. La aceasta am fost îndemnat de D[uduia], care a și asistat la conversație.

Marți, 19 iulie

Conform programului stabilit, ceva înainte de 11 ne-am întrunit, în holul de la ”Pelișor”, Guvernul și Casele respective. Patriarhul prezintă, în numele Guvernului și al Țării, condoleanțe. Ne urcăm în camera unde a murit mama și unde, în decursul nopței fusese îmbălsămată. După o scurtă slujbă, sicriul este reidicat pe brațe de ofițerii Reg[imentului] 4 Roșiori și dus la Peleș. Au fost momente foarte impresionante și zguduitoare, mai ales acela când o scoborau pe scara din ”Pelișor” ca s-o // scoată pentru ultima oară din casa în care a trăit cu atâta energie și intensitate.

Transportul s-a făcut bine, cu toate că coșciugul era greu și ofițerii neobișnuiți cu acest fel de lucru. Am ținut ca această primă parte a ceremoniilor să se facă cu multă demnitate și simplicitate, cu cât mai puțin alai. Depusă pe catafalc în holul cel mare al Peleșului, s-a ținut o scurtă și foarte demnă slujbă de către starețul mănăstirei [Sinaia]. Seara, din nouă slujbă, după toate regulile.

Azi, am avut mai mult timp pentru reflexie. Vorbind cu D[uduia] și cu Elisabeta, mi s-au înfățișat în fața mintei coincidențe așa de curioase. Singurii copii cari am vegheat-o până în ultima clipă am fost tocmai noi doi, de care era mai puțin legată. Pe masă, lângă patul ei, o singură fotografie, aceea a lui Mihăiță cu mine. Vorbind cu medicii, am priceput astăzi de ce această insistență a mamei să se întoarcă cu orice preț în țară.

Am, și mulți cu mine, convingerea că în subconștientul ei simțea că era sfârșitul și voia să închiză // ochii la ea acasă.

Cu Elisabeta am mai stat de vorbă asupra grijilor noastre pentru zilele ce vor veni și, mai ales, asupra împărțirei lucrurilor. Grija noastră cea mai mare este Ileana, fiind aceea care a fost mai iubită de mama și cea mai părtinită, prin câte am putut vedea în testament, să nu ridice pretențiuni exagerate și să nu facă greutăți fără rost, care să tulbure seninătatea acestor clipe triste. Am hotărât ca deschiderea testamentului să nu se facă decât după înmormântare. Toate lucrurile răzlețe ce se vor găsi, hârtii, scrisori etc., să fie puse pachet și sigilate de noi.

Telegramele încep a curge în mare mulțime. Străinii se anunță. Friedel și Ioșchi, Paul, o delegație franceză și, probabil, cineva din Anglia. Ca să nu pierd timpul, și încep cu mulțumirile.

Toate acestea au venit așa de fulgerător; e adevărat că, în fundul sufletului meu, mă așteptam la un sfârșit destul de apropiat, dar în nici un caz nu credeam să se întâmple // a doua zi după sosirea în țară.

Miercuri, 20 iulie

De dimineață, la 11, obișnuita slujbă. Coincidență curioasă, azi e ziua morții tatii, deci amândoi s-au stins, la 11 ani distanță, aproape în aceeași zi. Lumea, rea cum este, a și început anumite critici. Găsește că e prea simplu îmbrăcată, că n-ar trebui să fie în acea rochie de interior albă, dar în straie domnești. Eu sunt cu totul de altă părere, găsesc că așa e mai demn, că așa îi stă mai bine, în această simplicitate feminină, căci oricât credea ea, a fost, înainte de toate, femeie. O găsesc foarte frumoasă cum doarme acolo, pe catafalc, simplă și neîmpodobită, parcă ar fi Albă ca Zăpada, din povestirile lui Andersen. E o aparițiune parcă atinsă de toiagul unei zâne.

Foarte multă luume trece, sunt scene duioase, dar și unele grotești, de pildă doamna Victor // Antonescu, care a dat o întreagă reprezentație de istricale, idem și Mary Franasovici. La toate scenele duioase se mai adaugă și unele grotești, cum, de pildă, indignarea lui Helene Perticari împotriva telefonistului, care i-a zis: ”Sărut mâna, coniță!”, în loc de ”Sărut mâna, doamnă!”. A fost scandal cu ea, căci, nefăcând parte din Curte, n-a fost poftită; luând în considerație că e o foarte veche prietenă a noastră și că aproape face parte din Casă, am admis să ieie parte cu Curtea la toate. Altă persoană imposibilă este Irina Procopiu, care, ieri, a stat lângă catafalc cu gura ei ”en cou de poule” și primea condoleanțe ca și cum ar fi făcut parte din familie.

Ne mai vin reprezentanți din Germania. șeful Protocolului, Dornberg; Turcia – Rustu Aras; Pollonia – contele Szembeck; Anglia trimete pe George Kent și Marina; Franța pe generalul Mittelhausser, un amiral și un general de afiație; Belgia, [pe] marele mareșal; Paul vine cu Olga și soacra sa; Aunt Sandy Hohenlohe cu fiicele. Am telegrafiat și lui Friedel Hohenlohe să vie.

A sosit, după-amiaz, Ileana cu Anton, ambii // foarte triști. Pentru Ileana incontestabil că este o foarte mare pierdere, căci în toate toanele ei singură mama o susținea.

Înainte de slujba de seară, care o facem la 19,30, a sosit și Nicky. Am trecut să-l caut la ”Casa de Cavaleri”. Revederea a fost foarte emoționantă. După slujbă, am evacuat toată lumea din hol. Nicky și cu Ileana s-au dus să se îngenuncheze în fața catafalcului; m-am dus și eu cu ei. Le-am vorbit spunându-le că cu dispariția mamei am rămas eu centrul familiei și, deci, împrejurul meu trebuiesc să roiască astăzi, că, din nenorocire, nu sunt numai frate, dar și rege al acestei țări și, deci, sunt silit să iau, adesea, măsuri care nu sunt plăcute. Cer, totuși, să-mi făgăduiască acum, în fața acestui catafalc, că vor fi frați buni și că vom rămâne etern uniți și prieteni, știind că eu sunt șeful necontestat. Nicky a răspuns fără șovăială, pe urmă și Ileana.

Seara, masa la mine, la ”Foișor”. S-a ridicat chestiunea ce va purta Nicky [la înmormântare], eu am propus ca, fiind ”Cavaler de Malta”, să poarte uniforma // respectivă. A fost complect de acord.

Joi, 21 iulie

La ora 7 1/2, slujba la Peleș, după care sicriul, ridicat de ofițerii [Regimentului] 4 Roșiori, a fost așezat pe un afet de 75 al Reg[imentului] 2 R[oșiori] și am pornit în cortegiu la gară. Este o vreme splendidă. Pe jos, urmam eu, Nicky și Mihăiță, urmați de Casele respective și de personalul mamei. Fetele au mers cu trăsura.

Trecem pe ultimul ei drum din Sinaia, spalier de trupe și lume deosebită; cu toate că s-a mers destul de repede, totuși am sosit în întârziere la gară.

Cu trenul care pleacă la 9 1/4, sosim la 11,45 la Cotroceni, unde ne așteaptă alaiul cel mare, Guvernul, consilierii regali, marii demnitari. Sicriul, coborât din tren, este așezat, mai întâi pe un catafalc în fața // Gării [Cotroceni], unde, după o slujbă mai slabă ca acelea din Sinaia, e dus pe brațe în sala cea mare a Cotrocenilor. Spalier[ul] format din Reg[imentele] Gardă Călare și 4 Roșiori, cu sabia întoarsă cu vârful la pământ și capul aplecat, după sistemul englez, face un efect foarte frumos și demn.

Seara, din nou slujbă.

S-au mai anunțat ca delegații: Cehoslovacia – general Sirowy; Italia – un maistru de ceremonii; Grecia – amiralul Paparigopoulos; Danemarca, Egipt, Japonia, Suedia și Norvegia, reprezentate prin miniștrii lor respectivi. Mai aflăm că Friedel vine cu Ethe și că sosește și marele duce Dimitri.

Masa de seară o iau toți la mine.

Nicky e foarte bine și rezonabil. Ileana n-are manifestații dezagreabile, afară de aceea că pozează în stăpâna casei, la Cotroceni. Toți au fost de acord cu măsurile ce le-am luat.

Cu Urdăreanu am mai lucrat la punerea la punct a detaliilor.

Mai suntem anunțați că vine și ducele de Nemours, fiul ducelui de Vendome, ca reprezentant // al mamei sale.

Vineri, 22 iulie

Obișnuitele slujbe, dimineața și seara. Continuăm cu organizarea detaliilor, cari reprezintă oareșicari dificultăți. Mâne sosesc oaspeții. Nicky, perfect și foarte trist. Ileana, rece și câteodată, ”monte sur ses grands chevaux”, atitudine care am observat-o după a doua zi; adesea, se consideră stăpână și aceea care, fiind cea mai apropiată de mama, atotștiutoare.

Printre telegramele ce le-am primit, au fost două importante: Horthy, foarte caldă, și Kalinin, foarte corectă. Slujbele sunt urâte, cu toată grija ce și-o dau popii. Am hotărât că mâne va sluji părintele Nae Popescu, spre a face totul demn.

Am mai luat dispoziția că mâine seară sicriul va fi transportat fără alai și depus în Sala Tronului, de unde va porni poimâine cortegiul. // Căldurile au început a fi serioase, și drumul până la Gara Mogoșoaia e foarte lung. Nemours nu mai vine căci a cerut să i se plătească biletul.

Sâmbătă, 23 iulie

Astăzi a fost ziua tuturor sosirilor: la 10.25, Paul, Olga și marea ducesă Elena, soacră-sa. De la gară, mergem imediat la Cotroceni, unde are loc obișnuita slujbă. Oficiază, ca preot principal, de astă dată, părintele Nae [Popescu], el [e] mult mai demn, el are o voce atât de caldă și de frumoasă și slujește așa cum trebuie, fără cântecul nazal de proveniență grecească.

Ne reîntoarcem cu Paul și Olga la Palat, unde-i duc la apartamentele lor. Prânzul, la mine. La 14.30 iarăși la gară, ca să primim restul celor ce vin: Mignon, George Kent și Marina, Friedel, Ioșchi, Ethe, Aunt Sandy cu copiii ei. Imediat, la Cotroceni, unde mergem direct la catafalc. Pentru mine zi plină, căci de la 16,1/2 încolo // trebuie să primesc delegațiile străine, începând cu generalul Mittelhausser, pe urmă Sirowy, urmat de italianul, belgianul, germanul etc.

Circumstanțe oribile. Nu știi ce să spui acestor domni, care și ei fac fețe-fețe.

La 7 1/2, slujba de seară, ultima din Cotroceni, la care asistă toți. A fost un moment extrem de emoționant când Zwiedineck, luând din sicriu caseta cu inima, mi-a înmânat-o ca s-o învelesc, așa cum a fost dorința mamei, în drapelele englezesc și românesc. Am chemat frații să mă ajute și pe toți ne-au podidit lacrimile.

Învelită în drapele, caseta am depus-o într-una mai mare. Pe urmă, luată de adjutant, a fost dusă și așezată în biserica din Cotroceni, unde va rămânea până în ziua când vom hotărî transportul la Balcic.

Urmează cina la Palat, unde, lângă cei citați ca sosiți astăzi, a mai fost și Wilhelm Wied cu copiii. Dimitri nu sosește decât după-masă. A mai sosit, în timpul după-amiezei, și Kiril al Bulgariei. Înainte de cină, distribui decorațiile acelora // cari n-aveau.

După cină, iarăși pe drum, ne întoarcem la Cotroceni, unde numai în fața copiilor și a lui Friedel ridicăm coșciugul, care a fost închis. Cu un singur preot, părintele Nae [Popescu], este transportat de ofițerii R[egimentuluui] 4 R[oșiori] și depus într-un automobil și dus la Palatul din oraș. Aci, cu același ceremonial, coșciugul a fost depus pe catafalcul din Sala Tronului. Foarte impresionantă și simplă ceremonie, un adevărat adio intim al nostru mamei.

Am stat puțin de vorbă cu Mignon, dar o găsesc complect de acord cu acele ce am hotărât.

Seara o termin liniștit cu D[uduia] și Paul, la Căsuța mea.

Duminică, 24 iulie

Azi a fost înmormântarea, o zi foarte caldă; mai ales străinii au suferit mult. Totul s-a petrecut perfect. Urdăreanu și-a trecut // nu se poate mai bine examenul. Începem devreme, din cauza căldurii și a drumului lung de parcurs. La 8 1/2, toată lumea întrunită în Sala Tronului; începe slujba oficială, în primul rând de mitropolitul Moldovei, bine. Pe urmă, ofițerii au ridicat sicriul. Filarmonica a intonat ”Moartea lui Siegfried” din ”Gotterdammerung”. A fost un moment foarte emoționant când au răsunat acele trei note cu toba, ”pam, pam, pam”, m-au năpădit lacrimile și celor mai mulți același lucru li s-a întâmplat. Într-adevăr, în rotonda unde a fost așezat orchestra răsuna melodia cu atâta maiestuozitate, cu atâta amploare încât chiar dacă n-ar fi fost așa de triste împrejurări tot te-ai fi simțit adânc mișcat. Totul a fost demn afară de o clipă: Elisabeta a avut un moment de istericale când s-a intonat ”Veșnica pomenire”, a avut un țipăt și s-a aruncat pe umărul meu.

Sicriul așezat pe afet, ne încolonăm în cortegiu, muzicile din cap, în loc de marș funebru, cântă ”Slankemen”, marșul Reg[imentului] 4 R[oșiori]. Acest ultim salut al Capitalei [adus] Reginei Unității Naționale și a Războiului [Reîntregirii] a fost, într-adevăr, ceea ce ea ar fi dorit, // demn, solemn și sărbătoresc. Nu numai că toate zilele acestea lumea n-a contenit de a trece pe dinaintea catafalcului la Cotroceni, încât am fost obligați chiar să prelungim și noaptea permisul de trecere, dar astăzi străzile au fost tixite de lume cum n-a mai văzut Bucureștiul de mult. Drumul până la Gara Mogoșoaia s-a parcurs bine, fără nici un incident. Chiar bătrânii consilieri regali de la cordoane au suportat drumul și căldura perfect. Trupele înșirate, atitudine bună, deși felul de a-și ține arma cu patul în sus era ceva nou. În fața Gării Mogoșoaia erau așezați străjerii, toți cu lumânări; spectacol foarte frumos.

La 12.00, sosim la Gara Mogoșoaia, și sicriul e pus în tren. Pornim spre Curtea de Argeș. În tren. căldura e teribilă, toți s-au pus la cămașă. Am vorbit ceva cu toți. George Kent îmi comunică din partea lui Berti că nădăjuiește că acest doliu nu va împiedica vizita proiectată la Londra. Am răspuns că nu și că sper că de astă dată Hitler nu o va împiedica din nou. Cu Paul prea puțin am vorbit chestiuni // politice. Situația Cehoslovaciei ne îngrijorește și, deci, și viitorul Micei Înțelegeri.

La 4 1/2, sosim la Curtea de Argeș, unde se re-formează cortegiul ca la București, îndreptându-se spre mănăstire. Cu toate că drumul n-a ținut decât ceva peste o oră, am fost așa de obosit încât credeam că nu vom mai ajunge.

Slujba în fața mănăstirei a fost oribilă, deși principalul slujitor era mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului. Popii s-au zăpăcit și au cântat halandala; prin aceasta atmosfera de solemnitate și reculegere de la București a dispărut aci.

La 6.00, frânți de oboseală, ne întoarcem și pornim spre București, unde sosim la 9.00.

Paul, Olga, George Kent, Marina și Aunt Elen ne părăsesc la Pitești.

Mai am de însemnat că, din cauza situației particulare în care s-a pus Nicky, am fost obligat, ca să nu-l jignesc prea mult punându-i numele de Brana pe lista oficială a cortegiului, să-l însemnez ca ”al doilea fiu al reginei Maria”. Am aflat că în public a făcut o admirabilă impresie faptul că l-am chemat și că a fost // primit absolut ca unul din familie. Lucrul era, de altfel, foarte natural și, pe urmă, eu aveam o tristă experiență în această direcție și ceea ce am îndurat eu cu prilejul morții mamei n-am voit ca fratele meu să o îndureze astăzi.Nicky pare a fi priceput această situație și s-a purtat în toate nu se poate mai bine.

Surse: Regele Carol al II-lea al României, Însemnări zilnice. 1937-1951, Volumul I 11 martie 1937 – 4 septembrie 1938 (Caietele 1-6), Ediție îngrijită, note, glosar și indice de Viorica Moisuc, Nicolae Rauș, Editura Scripta, București, 2001

https://www.pinterest.com/pin/93027548535826673

https://royalwatcherblog.com/2018/07/23/queen-maries-funeral-1938/

https://www.gettyimages.com/detail/news-photo/the-coffin-of-queen-marie-of-romania-being-carried-through-news-photo/3294763?et=b5LlKc5TS4ZBXtF1ujaO6g&referrer=https%3A%2F%2Froyalwatcherblog.com%2F<

Dacă dorești să contribui la dezvoltarea acestui site, o poți face printr-o donație prin intermediul Paypal sau Patreon.
Susține-ne pe Patreon
2K Shares:
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recomandări
Alte articole
Prințesa Maria
Citește

Principesa Maria

Maria a fost prima prințesă româncă a familiei Hohenzollern. S-a născut la București pe 27 august 1870, fiind…