Mircea cel Bătrân

Mircea cel Bătrân, fiul lui Radu I și al Calinichiei, a fost unul dintre cei mai importanți voievozi din spațiul românesc. A ocupat tronul Țării Românești la 23 septembrie 1386, succedându-i fratelui său, Dan I, al cărui asociat la domnie fusese.

Mircea cel Bătrân a fost căsătorit cu Mara, a cărei origine nu se cunoaște cu exactitate (maghiară sau sârbă), împreună cu care a avut un fiu, pe Mihail I, asociat la tron din 1408 (fiind urmașul său) și, se pare, și o fiică, căsătorită cu Musa. Mircea a avut mai mulți fii nelegitimi: Radu al II-lea Praznaglava, Alexandru Aldea și Vlad Dracul.

Încă de la începutul domniei, Mircea a căutat să întărească puterea centrală, consolidând instituțiile statului. De asemenea, s-a preocupat de organizarea fiscală și de dezvoltarea economică a statului sud-carpatic, urmărind să exploateze bogățiile de care dispunea Țara Românească. A sprijinit comerțul, oferind privilegii negustorilor poloni din Liov (1403 / 1404 și 1409) și celor sași din Brașov (1413).

În politica externă, Mircea cel Bătrân a avut relații încordate cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, aspect care l-a determinat să se apropie de domnii Moldovei, Petru al II-lea și Roman I. Cu ajutorul lui Petru al II-lea, Mircea încheie un tratat de alianță antimaghiară cu regele Poloniei la Radom, la 10 decembrie 1389, reînnoit la Lublin, la 20 ianuarie 1390.

Între anii 1388-1389, Mircea cel Bătrân intră în posesia unor feude ardelene (Amlașul, Făgărașul și Banatul Severinului) și ocupă Dobrogea, pe care o alipește la Țara Românească. În 1389, o oaste munteană luptă împotriva turcilor la Kossovopolje (Câmpia Mierlei). Acest fapt a atras mânia Porții, care a întreprins mai multe acțiuni militare pe teritoriul Țării Românești.

Astfel, în 1391, oastea otomană condusă de Firuz-bey devastează o parte a Țării Românești. Doi ani mai târziu au loc noi confruntări pentru cetățile Nicopole și Silistra.  În același an, domnul Mircea cel Bătrân pătrunde în baza otomană de la Karinovasi, în sudul Munților Balcani, nimicindu-i pe turci. Acest lucru l-a determinat pe sultanul Baiazid să atace Țara Românească. În septembrie 1394, o oaste turcească pătrunde în Țara Românească. Depășit numeric, voievodul muntean adoptă tactica pământului pârjolit, lupta decisivă dându-se pe Argeș, la ”Rovine”, pe 10 octombrie 1394. Victoria i-a revenit lui Mircea cel Bătrân, care l-a silit pe sultan să se retragă.

Un cronicar al vremii, Mihail Moxa, relatează în lucrarea sa evenimentul:

”Și fu război mare, câtu se întuneca de nu se vedea văzduhul de mulțimea săgetelor, și mai pierdu Baiazit oastea lui cu totul, iar pașii și voevozii periră toți […] Așa de se vărsa sânge mult, cât era văile crunte, deci se spăre Baiazit și fugi de trecu Dunărea”.

Un alt cronicar, Laonic Chalcocondil, relatează în opera sa Expuneri istorice. Scăderea puterii otomane. Creșterea puterii bizantine următoarele:

Asupra acestuia Mircea care a început întâi mai înainte război, plecând cu armata asupra barbarilor împreună cu împăratul romanilor Sigismund, Baiazid a lui Amurat găsindu-i vină a pornit cu război; și trecând peste Istru, mergea înainte robind țara. Dar Mircea, strângând oastea țării, nu și-a făcut planul să vină asupra lui și să dea luptă, ci cu multă grijă și-a pus la adăpost în muntele Brașovului femeile și copiii.
Mai după aceea însă se ținea și dânsul cu armata pe urma lui Baiazid prin pădurile de stejar ale țării, care sunt multe și acoperă în toate părțile țara, să nu fie ușor de umblat pentru dușmani și nici lesne de cucerit. Și ținându-se pe urma lui săvârșea isprăvi vrednice de amintit, dând lupte când vreo unitate dușmană rupându-se se îndrepta undeva prin țară după hrană sau la prădat vite; și așa cu foarte mare îndrăzneală se ținea de armată.
Ținându-se de urma lui Baiazid, se lupta întruna cu dânsul în chip strălucit. Și se zice că armata fiind în cale, se ținea strâns în urma ei punând-o, la mare suferință, și o aducea în situații grele și nu înceta să-i facă stricăciune. De-aceea, slujitorul său Brenez a dat cu părere să-și așeze oastea în tabără și așa să se ferească. […] Atuncea așadar Baiazid s-a adăpostit acolo în tabără, rămânând pe loc ziua aceea; a doua zi însă a trecut armata peste Istru în chipul cel mai sigur, pe cât se putea.

După victoria obținută de Mircea în fața trupelor otomane, relațiile acestuia cu Ungaria s-au normalizat. Astfel, între Țara Românească și Ungaria se încheie un tratat de alianță antiotomană la Brașov, la 7 martie 1395, fiind primul tratat antiotoman din spațiul românesc.

La 17 mai 1395, între munteni și turci are loc o nouă confruntare militară, lângă Craiova. Unii istorici susțin că această bătălie este, de fapt, cea de la ”Rovine”. În urma acestei confruntări, Mircea a fost părăsit de o parte a boierimii care l-a susținut pe Vlad, un alt pretendent la tron. Astfel, Mircea a fost obligat să împartă conducerea Țării Românești cu acesta. În vara lui 1396, cu ajutorul voievodului Transilvaniei, Stibor de Stiboricz, Mircea încearcă să recupereze complet tronul, însă fără succes.

În septembrie 1396, Mircea cel Bătrân participă la cruciada de la Nicopole, soldată eșecul creștinilor în fața trupelor otomane. La cumpăna anilor 1396-1397, cu ajutorul lui Stibor, Mircea reușește să-l îndepărteze pe Vlad de pe tronul Țării Românești. În 1400, pentru a-și spori influența în spațiul românesc, Mircea intervine în Moldova, unde alungă pe Iuga și-l înscăunează domn pe Alexandru cel Bun.

Capturarea lui Baiazid de către Timur Lenk și moartea sultanului în captivitate l-au făcut pe Mircea să intervină în politica internă a Imperiului Otoman. Astfel, domnul muntean îl sprijină pe Musa, unul dintre fii lui Baiazid, să ocupe tronul Imperiului Otoman. Drept răsplată, Musa îi acorda lui Mircea cel Bătrân numeroase teritorii turcești de la sud de Dunăre, precum Caliacra. În timpul său, Țara Românească atinge maxima sa întindere teritorială.

Sultanul Musa moare în 1413, fiind înfrânt și ucis de fratele său, Mahomed I, împotriva căruia Mircea a sprijinit noi pretendenți, însă fără succes. Mahomed I întreprinde mai multe acțiuni militare împotriva voievodului muntean, care cedează Dobrogea turcilor în anul 1417, an în care începe să plătească tribut Porții.

Mircea a fost un important susținător al culturii. A ctitorit mănăstiri precum Cozia (1388), Cotmeana (1388-1389), Snagov (c. 1408).

Mircea cel Bătrân a încetat din viață la 31 ianuarie 1418, fiind înmormântat la ctitoria sa, mănăstirea Cozia. În urma morții sale, în Țara Românească au avut loc numeroase lupte date între urmașii săi pe linie directă, numiți ”Drăculești” și cei ai fratelui său, Dan I, numiți ”Dănești”.