Mihail Kogălniceanu s-a născut la data de 6 septembrie 1817, în Iași, în familia serdarului Ilie Kogălniceanu și a Catincăi Stavilă. Studiile și le-a făcut la Lunéville și Berlin. A făcut parte din Cercul revoluționar român din Paris, alături de personalități precum Ion Ghica, Constantin Alexandru Rosetti, Constantin Negruzzi, Nicolae Bălcescu și Alexandru Ioan Cuza.
S-a implicat în mișcarea revoluționară de la Iași din martie 1848. În urma ordinului dat de domnul Moldovei de a fi arestați liderii revoluționari, Kogălniceanu s-a refugiat la Cernăuți, unde la finalul lunii august a redactat Dorințele partidei naționale în Moldova, program în care dezvoltă câteva idei din Proclamația de la Islaz și din Prințipiile noastre pentru reformarea patriei (emanciparea țăranilor și împroprietărirea lor prin despăgubire, unirea Moldovei cu Țara Românească, egalitatea în fața legii, desființarea privilegiilor etc.).
Mihail Kogălniceanu s-a afirmat în timpul mișcărilor revoluționare din 1848 drept ideologul revoluției pașoptiste și unul dintre principalii făuritori ai Unirii Principatelor Române.
În 1849 Kogălniceanu se întoarce în Moldova, fiind numit director al Departamentului Lucrărilor Publice al Departamentului Treburilor din Lăuntru. În 1857 devine deputat în Adunarea ad-hoc a Moldovei. În această calitate, Mihail Kogălniceanu a redactat un proiect de rezoluție în care prezenta viziunea sa asupra organizării Țărilor Române: unirea celor două principate într-un singur stat intitulat România, aducerea unui prinț străin pe tronul țării, garantarea colectivă a celor șapte puteri, autonomia și neutralitatea celor două principate.
A fost un aprig susținător al lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei, fiind unul dintre apropiații viitorului domnitor.
A deținut portofoliul Consiliului de Miniștri între 11 octombrie 1863 și 26 ianuarie 1865. În timpul guvernării sale au fost adoptate cele mai importante reforme: legea secularizării averilor mănăstirești, legea rurală, legea instrucțiunii, legea organizării armate, codul penal, codul civil etc..
Nu a făcut parte din ”monstruoasa coaliție”, care l-a detronat pe Cuza. După abdicarea domnitorului, Mihail Kogălniceanu a mai deținut portofolii la ministere precum cel de Interne, cel al Afacerilor Străine.
Kogălniceanu a fost un liberal convins, militând pentru descentralizarea administrativă, instituții democratice, construirea de căi ferate, înființarea de bănci agricole și comerciale ș.a..
În timpul domniei lui Carol I, Mihail Kogălniceanu a susținut o intensă activitate diplomatică în vederea obținerii independenței României. Pe 16 iunie 1876, Kogălniceanu, le-a cerut Puterilor Garante să intervină pe lângă Imperiul Otoman pentru a neutraliza Dunărea și a feri România din calea unui război ruso-turc, însă fără succes. În urma acestui eșec, Mihail Kogălniceanu s-a declarat pentru semnarea Convenției româno-ruse din 4 aprilie 1877, prin care se permitea trecerea trupelor rusești pe teritoriul României, cu condiția de a respecta integritatea teritorială a țării.
În timpul sesiunii extraordinare a Adunării Deputaților din 9 mai 1877, la interpelarea lui Nicolae Pleva privind situația țării, Mihail Kogălniceanu a răspuns:
În stare de rezbel cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare… suntem o națiune liberă și independentă.
Kogălniceanu a criticat hotărârile Tratatului de pace de la San Stefano, unde delegații României nu au luat parte. În numele țării, a prezentat memorandumul la 19 iunie 1878 în fața Congresului de la Berlin, care prevedea, sintetizat, următoarele: teritoriul României nu trebuie să servească drept drum de întoarcere a trupelor rusești, să nu aibă loc rupturi teritoriale, gurile Dunării și insula Șerpilor să revină României, iar țării să îi fie recunoscută independența și neutralitatea.
După obținerea independenței de stat, Mihail Kogălniceanu a fost adeptul unei politici de neutralitate și de colaborare cu statele vecine.
Mihail Kogălniceanu a încetat din viață pe 20 iunie 1891, la Paris. Trupul său a fost adus în țară și înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Iași.
