Mihai Viteazul a fost unul dintre cei mai importanți voievozi din istoria românilor, fiind singurul domn muntean care a reușit să cucerească Transilvania și Moldova.

Despre originile lui Mihai Viteazul nu se cunosc foarte multe detalii. Descendența sa este una controversată, necunoscându-se cu exactitate cine a fost tatăl său, deși cronica oficială îl arată drept fiul natural al lui Pătrașcu cel Bun. Mama sa a fost hangița Tudora din Cetatea de Floci.

În tinerețe s-a ocupat cu negustoria, fapt ce l-a ajutat să înțeleagă atât valoarea banilor, cât și modalitățile de a-i câștiga. Pentru el, banii au reprezentat doar un mijloc de a-și atinge obiectivele. Odată intrat în dregătorii, acumulează moșii importante în Oltenia.

Înainte de a ajunge domn, Mihai Viteazul a ocupat dregătorii importante precum: mare stolnic (1589-1591), mare postelnic (1591), mare agă (1592) și ban al Craiovei (1592-1593).

Cronicarul István Szamosközy despre începutul domniei lui Mihai Viteazul (1593):

Fost-a Mihai Vodă la început ban mic de Mehedinți. Mehedințul e o întindere de pământ în vecinătatea Hațegului, regiune ardelenească. A fost apoi ban de Craiova, cea mai mare boierie în Țara Românească. Și această regiune se învecinează cu Ardealul și ajunge până la Dunăre. Acest Mihai Vodă a avut o rudă pe Iani Vistierul, care a fost Ban de Craiova, om înțelept și priceput; acesta i-a învârtit toate lucrurile lui Mihai Vodă la Țarigrad. Acest Iani […] câștigatu-și-a, prin daruri și fiind om drept, atâta cinste înaintea lui Alexandru Vodă, domnul Țării Românești, încât Alexandru a rânduit în scaunul băniei din Craiova pe Mihai Vodă. Iani Vistierul era la Țarigrad, Mihai Vodă la Craiova; aceștia se înțelegeau unul cu altul. Întâmpla – tu-s-a că s-a mâniat Alexandru Vodă pe Mihai. Și dacă a văzut Iani […], că Mihai e supărat cu Alexandru Vodă, chematu-l-a pe Mihai la Poartă, ca să-i câștige domnia Tării Românești […].

Scris-a Sigismund Báthori pentru el lui Sinan Pașa la Poartă să-l pună în scaunul Țării Românești; căci Sigismund avea atunci mare cinste la Poartă. Scris-a Sigismund asemenea și solului englez Eduard Bartonus, să facă și el ce va putea, ca Mihai să ia domnia Țării Românești.

Purces-au împreună cu el la Poartă și boierii — care au trecut, după multe făgăduieli, de partea lui — Stroe Buzescu și Radu Florescu; acesta a fost Vel Comis sub Alexandru. L-au însoțit lângă aceștia și alți mulți boieri.

Șezut-a Mihai mai multă vreme la Poartă și toate cheltuielile lui Mihai le-a plătit Iani, până ce i-a scos domnia. După aceia când l-au îmbrăcat cu caftan în divan, făgăduit-a Mihai înaintea Vizirilor, la Țarigrad, că va plăti toată datoria ce-a rămas de la Domnii care au fost înaintea lui. Dar acest lucru era cu neputință, căci dacă s-ar fi vândut toți copiii și toți oamenii din Țara Românească tot nu s-ar fi putut plăti datoria, ce rămăsese de mai înainte. Ci a făgăduit acest lucru pentru că el avea atunci alte gânduri în sufletul său. Încă și înainte, când i-au dat căciula cu surguciu în divan, a jurat în inima sa, că îndată ce va lua domnia va scoate sabia împotriva Turcilor. Chiar și când a ieșit din divan și a încălecat și-a fost dus de Pași și Begi la locuința sa, și atunci a jurat că va fi dușmanul neîmpăcat al Turcilor; ceea ce mulți au auzit, după aceea chiar din gura lui.

Sursa: Bogdan Murgescu (coordonator), Istoria României în texte, Editura Corint, București, 2001

A ajuns în fruntea Țării Românești în 1593, având susținerea unchiului său Iane Epirotul, a boierilor Buzești și a Cantacuzinilor din Constantinopol.

Încă de la începutul domniei, Țara Românească se confrunta cu o situație financiară foarte dificlă, deoarece plătea tribut în valoare de 155000 de galbeni. Pentru a ieși din această situație, Mihai Viteazul era nevoit să declanșeze lupta antiotomană.

La vremea respectivă, în Europa, funcționa Liga Sfântă. Din această alianță făceau parte mai multe state creștine, printre care Imperiul Habsburgic, Transilvania și Moldova. Fiindcă obținuse tronul Țării Românești cu ajutor otoman, Mihai era perceput ca om al turcilor, fiind ocolit de emisarii puterilor creștine.

Înainte de a izbucni revolta antiotomană, domnul muntean s-a înțeles cu Sigismund Báthory, principele Transilvaniei, și cu Aron Vodă, domnul Moldovei, în vederea creării unui front comun antiotoman.

Mihai Viteazul a declanșat lupta antiotomană pe 13 noiembrie 1594, când a lichidat creditorii turco-levantini și forțele otomane din București. Între decembrie 1594 și ianuarie 1595, domnul muntean atacă mai multe cetăți, printre care Giurgiu, Cetatea de Floci, Hârșova și Silistra. La cererea Porții, tătarii pătrund în țară, însă sunt învinși de oastea munteană la Putineiu și Stănești. Mihai trece Dunărea și nimicește forțele otomane la Rusciuk, care-l aduceau pe pretendentul Bogdan. Atacă cetățile Silistra, Cernavodă, Turtucaia și Brăila, ultima fiind cucerită în martie. În replică, turcii pătrund în Oltenia și ard Craiova, dar sunt înfrânți și urmăriți până la Vidin.

La 14 mai 1595, marele vizir Ferhad pașa, care urma să conducă marea campanie împotriva Țării Românești, a abolit statutul de autonomie al celor două principate extracarpatice, declarându-le provincii ale Porții. Moldova îi era încredințată lui Cafer pașa, fost conducător provincial în Azerbaidjan, iar Țara Românească beilerbeiului Anatoliei, Satârci Mehmed pașa.

A fost singura dată când Imperiul Otoman a trecut Moldova și Țara Românească din zona țărilor tributare în zona administrației directe otomane. Două luni mai târziu, Ferhad pașa a fost înlocuit din funcție cu Sinan pașa.

Pericolul otoman l-a determinat pe voievodul muntean să încheie un tratat de alianță cu principele Transilvaniei. Tratatul s-a negociat la Alba Iulia de o delegație de boieri, în frunte cu mitropolitul Eftimie și frații Buzești. Încheiat la 20 mai 1595, tratatul îl transforma pe domn într-un simplu vasal al principelui și-i limita puterea în folosul marii boierimi. Conform tratatului, țara urma să fie guvernată de un sfat restrâns, alcătuit din doisprezece boieri, care își asuma prerogativele domniei. Boierimea munteană a interzis străinilor să dețină proprietăți în țară, măsura fiind o replică la politica lui Mihai Viteazul de a promova în dregătorii numeroși levantini și balcanici. De asemenea tratatul prevedea trecerea Bisericii Ortodoxe din Transilvania sub jurisdicția mitropolitului Țării Românești.

La 13 august 1595 a avut loc bătălia de la Călugăreni, unde Mihai Viteazul a reușit, cu ajutorul unui corp de oaste transilvan, comandat de Albert Király, să-l învingă pe Sinan pașa. Din cauza inferiorității numerice, voievodul muntean este nevoit să se retragă la Stoenești, în apropierea hotarului cu Transilvania, unde așteaptă ajutorul lui Sigismund Báthory. În acest timp, Sinan pașa ocupă Bucureștiul și Târgoviștea. Instalează în țară administrația otomană, pregătind transformarea Țării Românești în pașalâc. În toamna lui 1595, forțele lui Mihai Viteazul, unite cu cele ale lui Sigismund Báthory și ale lui Ștefan Răzvan, domnul Moldovei, reușesc să elibereze Țara Românească. Printre acțiunile militare întreprinse de creștini în această perioadă se numără și bătălia de la Giurgiu, unde trupele munteano-transilvănene au învins oastea otomană la Giurgiu, reușind să elibereze robii capturați de turci.

Relatarea lui Mihai Viteazul despre bătălia de la Călugăreni:

plecai inimios să-l întâlnesc (pe Sinan) cu acei puțini oameni ce-i aveam, și când ajunsei la Călugăreni, aflai că toți sunt gata de luptă; deci eu, chemând numele lui Dumnezeu, mă încăierai cu ei într-o bătălie, în așa fel că ținu toată ziua, unde făcui mare pagubă turcilor, spre rușinea lui Sinan pașa, căci în lupta aceea însuși Sinan pașa se prăvăli de pe cal într-o mlaștină foarte întinsă, de unde cu mare greutate fu scos; așa că în acea bătălie au fost omorâți patru pași și șapte sangeaci și am câștigat 15 tunuri și un steag verde al Profetului Mahomed, mult prețuit de dânșii și foarte respectat, pe care l-am trimis Măriei Sale Împăratul (Rudolf al II-lea)

Invazia lui Sinan pașa a provocat o adevărată criză demofiscală în Țara Românească, ca urmare a dislocării populației. Foarte mulți țărani au fugit din calea năvălitorilor, iar căutarea lor de către boieri și egumeni pentru a fi readuși pe moșiile de unde fugiseră au provocat instabilitatea masei de contribuabili, amenințând astfel încasările visteriei. Pentru a stopa acest fenomen, Mihai Viteazul a hotărât ca fiecare rumân să rămână pentru totdeauna acolo unde ședea în data ”legământului”. Domnul muntean a luat această măsură, deoarece avea nevoie de stabilitate economică pentru a putea plăti trupele, mai ales că angajase numeroși mercenari.

Cu cei din urmă, voievodul muntean a întreținut relații bune. În acest sens, mărturia căpitanului său polon Valentin Walawski este cât se poate de elocventă:

Celui care vrea să-i slujească îi dă bani gata. Pe de altă parte, când mergem la dânsul ne primește pe noi polcovnicii și rotmiștrii cu mare cinste; la masă ședem cu el și nu ne privește ca un domn, ci se poartă cu noi ca un tovarăș de luptă. Aproape nu trece o zi să nu ne dea nouă câte ceva din al său, ca haine, blănuri scumple, cât și galbeni, din care are mereu la el buzunarele pline. Nu se zgârcește cu banii și la masă închină el pentru sănătatea slugilor sărace și le dă chiar cu mâna sa mâncări, înduncindu-le bine cu galbeni.

Pe parcursul anului 1596, voievodul Țării Românești a purtat mai multe bătălii împotriva turcilor și tătarilor, care arseseră Buzăul, Gherghița și Bucureștiul. Baba Novac, căpitanul său, trece Dunărea, îi învinge pe turci Plevna și înaintează până la Sofia.

Atât eșecul trupelor creștine în fața celor otomane de la Keresztes, cât și venirea la tronul Moldovei a lui Ieremia Movilă, cel din urmă promovând o politică de neutralitate, l-au determinat pe domnul muntean să înceapă negocierile cu turcii în vederea încheierii unei păci. Pacea s-a încheiat în 1597. Mihai relua plata tributului, iar Poarta îi recunoștea domnia.

În paralel, Mihai Viteazul purta tratative cu imperialii. La 9 iunie 1598, la mănăstirea Dealu (Târgoviște), domnul muntean încheie un tratat de alianță antiotomană cu împăratul Rudolf al II-lea. Conform acestui tratat, Mihai recunoștea suzeranitatea împăratului, fără a plăti însă tribut, în schimb împăratul se angaja să-i asigure subsidii pentru întreținerea armatei, recunoscând totodată și caracterul ereditar al domniei în familia voievodului muntean. Astfel, sunt reluate luptele cu turcii în sudul Dunării, Mihai reușind să obțină victorii la Cladova, Vidin și Nicopole.

Câteva fragmente din tratatul încheiat între Mihai Viteazul și Rudolf al II-lea în 1598:

Întâi. Maiestatea sa imperială, câtă vreme va ține războiul cu turcii, ne va da și se va îngriji să ni se numere de către oamenii și vistiernicii săi, pentru a ne apăra țară și dacă soarta ne va fi favorabilă, pentru a ataca pe dușman, plata a 5000 de ostași în bani gata. […] Dacă s-ar întâmpla să avem nevoie de mai multă oaste, cerută de împrejurări grele, maiestatea sa imperială […] va veni în ajutorul nostru cu oaste mai mare din Transilvania și din alte locuri. Asemenea dacă dușmanul ar izbi Transilvania sau părțile vecine ale Ungariei, noi vom da […] cât mai mare ajutor cu oastea care primim plată cât și cu oastea noastră muntenească […].

Al doilea. Pentru ca să putem da acest ajutor cu cât mai multă râvnă și dragoste și pentru a putea sluji creștinătății cu toată credința, maiestatea sa ne-a dat nouă și preascumpului nostru fiu, Petru, Țara Românească cu toate veniturile sale, drepturile și hotarele sale ca să o ținem și să o stăpânim în vecie, și ne-o dăruiește ca unor slujitori supuși credincioși ai săi, precum și descendenților noștri în linie dreaptă și bărbătească, fără ca să fim datori a plăti vreun tribut sau vreo dare, cu acele libertăți și privilegii cu care am stăpânit-o și am ținut-o și până acum […]

În 1599, Mihai era pus într-o poziție dificilă, deoarece atât noul principe al Transilvaniei, cardinalul Andrei Báthory, vărul lui Sigismund Báthory, cât și Ieremia Movilă, domnul Moldovei, erau adepți ai colaborării cu Poarta. Mai mult decât atât, cei doi împreună cu hatmanul polon Jan Zamoyski, urmăreau să-l înlocuiască pe Mihai Viteazul din fruntea Țării Românești cu Simion Movilă, fratele domnului moldovean.

În aceste circumstanțe, în iulie 1599, Mihai a trimis o solie la Praga prin care îi cerea împăratului Rudolf al II-lea permisiunea de a interveni în Transilvania pentru a sparge cercul de adversități ce-l împresura.

Așa se face că în octombrie 1599, forțele lui Mihai trec prin pasul Buzăului și pe valea Oltului, fac joncțiunea la Tălmaciu, și în bătălia de la Șelimbăr obțin victoria asupra lui Andrei Báthory. Cardinalul încearcă să se refugieze în Moldova, însă este prins și ucis de secui.

La 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul intră în Alba Iulia, unde Dieta îl recunoaște ca locțiitor al împăratului. Deși Imperiul Habsburgic îi recunoaște calitatea de guvernator, Mihai se intitulează în actele slavone ”domn al Țării Românești și Ardealului”.

La început, Mihai se bucura de un sprijin popular important în Transilvania, deoarece țăranii credeau că noul conducător va lua măsuri care să le îmbunătățească condiția. Lucrurile au stat tocmai invers, fiindcă Mihai Viteazul a luat măsuri în vederea asigurării resurselor financiare pentru plata armatei sale. Pentru a duce la îndeplinire acest obiectiv, voievodul a impus noi impozite, împovărându-i astfel și mai tare pe țărani.

Abia în vara lui 1600, Mihai a adoptat câteva măsuri favorabile românilor. A obligat Dieta să accepte dreptul la pășunat al turmelor satelor românești în hotarul satelor săsești și ungurești, precum și să-i scutească pe preoții ortodocși de obligațiile în muncă. De asemenea, a cerut împăratului să recunoască ortodoxia între religiile recepte.

În Transilvania, voievodul a ridicat biserica mitropolitană din Alba Iulia, precum și bisericile din Ocna Sibiului, Lușărdea și Făgăraș.

Măsurile lui Mihai Viteazul în favoarea românilor transilvăneni — hotărârile Dietei de la Alba-Iulia (20–27 iulie 1600):

[…] 23. Mai departe poftești Măria Ta, stăpânul nostru milostiv, ca satele lăzuite, satele ungurești și săsești, să îngăduie pășunat liber, în locurile și hotarul necultivat, satelor românești ce sunt hotarnice cu ele, cu toate că greutățile și plata dărilor o poartă în chip egal. N-am putut da pășunat liber, milostive stăpâne, satelor românești vecine din pricina că ne-au păscut semănăturile cu vitele și oile lor, de asemenea și fânețele; au făcut pagube mari și viilor, de unde au ars parii și spinii, săvârșind multe astfel de lucruri. Cu toate acestea, din respect față de Măria Ta și din bunăvoința noastră față de Măria Ta încuviințăm aceasta ca toate satele lăzuite, atât cele ungurești cât și cele săsești, să dea satelor românești, precum și satele românești altor sate românești, pășunat liber pentru cai, boi, junci și porci, afară de oi, fiindcă pentru oi nici până acum n-a dat nici un vecin altui vecin asemenea locuri de pășune.

Pășunatul boilor, juncilor, cailor și porcilor va fi numai pe acolo, pe unde e loc liber și pășune; nu vor putea fi lăsate nici în păduri, nici pe semănături, nici pe fânețe, nici în vii sau în alte locuri oprite. Dacă fânațul e dat pentru păscut, să nu fie râmat de porci, căci dacă vor fi găsiți pe astfel de locuri, vor putea fi luați, iar stăpânii lor pedepsiți după legile țării.

În schimb și satele românești, care primesc pășunat, să dea și ele drept de pășunat satelor vecine de la care primesc acest drept, iar dacă aceste sate românești n-ar da drept de pășunat, nici satele vecine ungurești, săsești sau românești să nu fie datoare a le da pășunat. Acest drept de pășunat să fie astfel, încât să nu colinde până la al treilea sau al patrulea sat, ci numai în locurile, unde se întâlnesc hotarele a două sate vecine.

Sașii să se țină și ei, în toate amănuntele, de încuviințarea acestui fel de pășunat liber.

24. În ceea ce privește a doua dorință a Măriei Tale, ca persoanele preoților români să nu poată fi silite de nimeni la robotă, am respectat și în această privință dorința Măriei Tale și am hotărât, ca preoții români să fie scutiți, în persoana lor, de astfel de slujbe. […]

Sursa: Bogdan Murgescu (coordonator), Istoria României în texte, Editura Corint, București, 2001

A păstrat instituțiile statului, însă a dublat administrația cu boieri români, în calitate de comisari de supraveghere, fapt ce a provocat reticențele nobilimii. Donațiile de domenii făcute boierilor munteni în detrimentul nobilimii maghiare a nemuțumit profund Dieta, care a început să acționeze pentru îndepărtarea domnului. Mihai urmărea crearea unei baze sociale românești în Transilvania. Mărturie stau protestele Dietei și rapoartele nunțiului papal Malaspina.

Sașii și secuii s-au bucurat de o deosebită atenție din partea lui Mihai. Domnul a respectat drepturile și privilegiile sașilor, le-a satisfăcut cererile și a manifestat toleranță față de luteranism. Secuilor le-a confirmat vechile drepturi și privilegii, care le fuseseră luate de principii Báthory. Datorită acestui fapt, secuii au fost singurii care au acordat sprijin real lui Mihai Viteazul.

Mihai Viteazul confirmă privilegiile secuilor (1600):

Noi Mihai, voievodul Țării Românești, sfetnicul Maiestății Sale împărătești și crăiești, locțiitorul său în Ardeal și căpitanul suprem al oștilor sale din hotarele ținuturilor împrejmuitoare și supuse Ardealului.

Pentru pomenirea viitoare a lucrului, fericirea, rămânerea și slobozenia comunității creștine de obște, dar mai ales grijile și silințele noastre pentru ocrotirea acestei provincii, Ardealul (care este împrejmuit din toate părțile de atâtea nevoi, primejdii și dușmani), ne silesc ca noi să dăm credincioșilor noștri secui, lăcuitorilor scaunelor secuiești Ciuc, Gurghiu și Cason, în puterea cărora, după Dumnezeu, ne punem nu nădejdea cea mai din urmă, și cu puterile, cu tăria și cu voința cărora de a fi totdeauna gata în luptele și trebile noastre nădăjduim lărgirea hotarelor Ardealului și a stăpânirii noastre, să le îngăduim și să le păstrăm în toate articolele și clauzele lor drepturile și slobozeniile date, dăruite, îngăduite și păstrate de regii de odinioară ai Ungariei, anume de regele Matia de slăvită pomenire, părinților și strămoșilor lor; ba vrem să facem să se păstreze pe veci și de către alții, de toți, atât de cei de sub stăpânirea noastră, cât și de cei de după noi. Dar fiindcă lor li se întâmplă să aibă nesfârșite pâri și certuri cu nemeșii care trăiesc și lăcuiesc între secuii mai sus-pomeniți, pentru moșteniri și averi nemișcătoare, din această pricină din știința noastră și voința hotărâte, pentru a face pace între ei, am socotit că trebuie săvârșit și lămurit așa precum săvârșim și lămurim, anume că să nu vedem ordinul nemeșilor și (de aceia cu care se împodobesc ca și cu stelele strălucitoare palatele regilor și ale principilor, ca și neamurile și țările și oștile scoase pe câmpul de război) despoiați de toată nemeșia și slobozenia lor, toate averile lor, atât cele moștenite, cât și cele luate prin judecăți, începând cu vremea regilor de odinioară, și anume din vremea pomenitului rege Matia, pe care le-au câștigat și le-au stăpânit strămoșii și părinții pe temeiuri adevărate și bune și ar fi rămas și înaintea atacurilor și a gâlcevilor numiților secui împotriva regelui Ioan, sau pe care după aceea, ei sau părinții lor le-au luat, prin schimb sau le-au câștigat și le-au păstrat în oricare alt chip și anume: pământuri de arat, arate și nearate, câmpuri din preajma satelor, livezi, islazuri, fânețe, păduri, lunci, munți, văi, dealuri, ape, râuri, heleștee, pescării, curgeri de ape, mori și locurile lor și iarăși case, grădini măieriști și alte clădiri cu toate foloasele lor și cu toate cele ce țin de ele, de orice fel, cu cele ce se vor fi numit cu orice nume, cu cele ce sunt sub adevăratele hotare și brazde vechi, am hotărât, întrucât îngăduie vrajbele vremilor de acum, să fie date, dăruite și întărite acelor nemeși și moștenitorilor și urmașilor acelora tuturora în veci.

Din aceea pricină, acei nemeși să stăpânească de veci și de aici înainte, ca și pa acuma, tot felul de pământuri strămoșești din moștenirea lor sau cele care au trecut asupra lor în temeiul cumpărării adevărate, nu pe cele cuprinse cu samavolnicia de la supușii lor […]

Mai îngăduim și lăsăm milostiv secuilor socotiți în aceea slobozenie ca după obiceiul de odinioară să poată lua sare slobod pentru traiul și nevoile caselor lor (dar nu pentru vânzare) și din ocnele cele găsite în oricare din scaunele secuiești și din cele ce se vor găsi.

Pentru tăria tuturor acestora și întărirea lor pe veci, am hotărât să se dea și să se îngăduie credincioșilor noștri acelora această scrisoare a noastră de față, întărită cu puterea peceții autorității noastre.

Dată în orașul Brașov, în ziua a șaptea de după post, în anul 1600.

Sursa: Bogdan Murgescu (coordonator), Istoria României în texte, Editura Corint, București, 2001

Restabilirea ordinii și ierarhiei sociale după ocuparea Transilvaniei de către Mihai Viteazul — hotărârile Dietei de la Alba Iulia (20–28 noiembrie 1599):

[…]
6. Fiindcă în cursul războiului iobagii, ne mai voind să asculte de noi, au săvârșit felurite necuviințe, ne rugăm Măriei Tale să poruncească șpanilor din județe, să vestească, ca toți iobagii să asculte și după aceasta, ca mai înainte, de domnii lor și să le fie supuși, așa încât darea Măriei Tale și hrana oștirii s-o putem aduna și administra mai ușor și să putem fi și noi […] de folos în slujba Măriei Tale și a patriei. […]

10. Am hotărât despre servitorii fugiți: să fie restituiți, de pretutindeni, sub pedeapsa capitală, după articolele din trecut, adăugând că pe servitorii fugiți în orașe, sau care vor fugi, judele e dator a-i da îndată și de facto, sub pedeapsă capitală, în mâna acelora de la care au fugit; dacă vre-un nobil ar face apel la jude și judele nu ar împlini cele de cuviință, rămâne asupra lui prețul servitorului și, dacă l-ar achita, stăpânul vechi să poată ține un orășean în locul lui, iar servitorul fugit să poată fi urmărit pretutindeni. […]

13. Am hotărât, ca servitorii fugiți sau pierzători de vreme, dacă ar fi intrat printre cazaci sau printre oșteni ai Măriei Tale, cu voia Măriei Tale să fie restituiți stăpânilor lor. […]

Deoarece se poate întâmpla ca iobagii, din cauza dărilor apăsătoare, să fugă, dorind libertatea, între Secuii liberi, trecând darea lor mărită asupra altor săraci, se hotărăște că orice iobag care ar fugi acolo dinaintea dărilor și n-ar voi să se reîntoarcă la vechiul lui stăpân, să fie spânzurat; Măria Ta să dea de știre tuturor căpitanilor din scaunele secuiești și să le poruncească să respecte și ei această hotărâre.

În sfârșit Măria Ta făgăduiești că vei face jurământul după obiceiul și datina celorlalți principi creștini pentru păstrarea libertății patriei; vom sluji Măriei Tale, pentru aceasta, ca stăpânului nostru milostiv […].

Sursa: Bogdan Murgescu (coordonator), Istoria României în texte, Editura Corint, București, 2001

Refuzul lui Mihai Viteazul de a abandona Transilvania — scrisoare către împăratul Rudolf al II-lea (16 februarie 1600, Alba Iulia):

Eu am luat Ardealul […] riscându-mi întru aceasta trupul și viața, având cu mine la un loc soția și pe singurul meu fiu. Dacă s-ar fi întâmplat o nenorocire, atunci ei, laolaltă cu soția și fiul și cu toți ai mei am fi rămas acolo. Eu am nădăjduit că Măria sa împăratul roman îmi va da confirmarea nu numai cu onoruri însemnate, ci cu steaguri împărătești, cu scrisori și peceți. Însă el vrea să mă gonească din Ardeal, cum se alungă o târfă din țară. Asta n-o vrea Dumnezeu. Eu nu mă voi lăsa gonit, chiar de mi-aș lăsa capul, căci eu l-am luat cu sabia mea. Eu am slujit împăratul roman nu de teamă, ci din marea dragoste ce o am față de creștinătate. Împăratului turcesc, de o bucată de vreme, i-am făcut toate rușinile și batjocurile pe care și le poate închipui cineva; iar el acuma, la sfârșit, îmi trimite un cal frumos înșeuat și 15 000 ducați, un surguci cu pene de cocor, un steag de-al lui cu o sabie, un buzdugan, și câteva caftane din foi de aur, și un dar pentru boierii mei, care sânt la Curtea mea, drept cinstire. Lui i-am făcut toate rușinile și batjocurile pe care le-am putut închipui, ca și solului său în țara Românească. Iar împăratul Roman […] îmi trimite drept cinstire trei coli de hârtie pline de venin, rușine și batjocură, și vrea să mă gonească afară, așa cum am fost înștiințat. Mi s-a spus, într-adevăr, să nu mă încred în nemți, căci voi fi rău răsplătit pentru slujba mea credincioasă; așa precum s-a întâmplat. Voi trimite pretutindeni această scrisoare a Maiestății sale, ca să vadă toată lumea bătaia de joc și nerecunoștința ce mi s-a făcut pentru slujba mea credincioasă.

Sursa: Bogdan Murgescu (coordonator), Istoria României în texte, Editura Corint, București, 2001

În ceea ce privește Moldova, Mihai a încercat să mențină bune relații cu acest stat, însă s-a lovit de ostilitatea lui Ieremia Movilă, care nu dorea să se angajeze într-un război antiotoman.

Invocând ca motiv alianța lui Ieremia cu turcii și tătarii, Mihai Viteazul ia hotărârea de a ataca Moldova. Astfel, în martie 1600, trupele lui Mihai pătrund în Moldova pe trei coloane: prin pasul Oituz, trupele comandate de domn, prin pasul Rodna cele aflate sub comanda lui Baba Novac și pe valea Siretului, oștile venite din Țara Românească, aflate sub comanda lui Nicolae Pătrașcu, fiul voievodului. Incapabil să facă față, Ieremia Movilă se refugiază la Hotin. La sfârșitul lunii mai, întreaga Moldovă era sub stăpânirea lui Mihai, care unea astfel sub sceptrul său, cele trei Țări Române. Mihai instalează în cetatea Sucevei ca pârcălab pe secuiul János Kaptury.

El a cerut împăratului Rudolf al II-lea recunoașterea stăpânirii sale asupra Ardealului, Moldovei și Țării Românești, pentru el și fiul său. Într-un hrisov din 6 iulie, el se intitula ”domn al Țării Românești și Ardealului și a toată țara Moldovei”.

Aducerea Țărilor Române sub ascultarea sa nu a fost văzută cu ochi buni de către Imperiul Habsburgic, Imperiul Otoman și Polonia. Mihai Viteazul nu se bucura nici de sprijinul nobilimii maghiare care nu putea accepta un român în fruntea principatului.

La 18 septembrie 1600, trupele maghiare aliate cu oastea generalului imperial Basta îl înving pe Mihai la Mirăslău. În același timp, în Moldova, oastea hatmanului polon Jan Zamoyski îl reînscăunează domn pe Ieremia Movilă. Polonezii pătrund și în Țara Românească și-l impune domn pe Simion Movilă, fratele lui Ieremia Movilă. Mihai încearcă să oprească ofensiva polonă, însă suferă mai multe înfrângeri, la Năieni, Ceptura, Bucov și Curtea de Argeș.

Părăsit de boieri, care i se supun lui Simion Movilă, Mihai se vede nevoit să ceară sprijinul împăratului austriac și se îndreaptă spre Praga. În primă fază, Rudolf al II-lea a ezitat să-l primească pe Mihai, însă la auzul veștii că generalul Basta a fost alungat de nobilii ardeleni, care l-au repus în fruntea principatului pe Sigismund Báthory, a dispus să-l ajute pe domn. Astfel, i-a ordonat generalului Basta să colaboreze cu Mihai în vederea alungării lui Sigismund Báthory.

La 3 august 1600, oștile lui Mihai și Basta îl înving pe principele Transilvaniei la Guruslău. Concomitent, în Țara Românească, boierii se răscoală împotriva lui Simion Movilă și-l recunosc domn pe Mihai.

Fiindcă exista pericolul ca Mihai să readucă Transilvania sub ascultarea sa, generalul Basta a cerut acordul Curții de la Viena de a-l executa pe Mihai. Astfel, la 9 august 1601, în tabăra de lângă Turda, Mihai Viteazul era asasinat de mercenarii valoni comandați de Jacques Beauri. Capul lui Mihai Viteazul a fost înmormântat la Mănăstirea Dealu.

István Szamosközy despre asasinarea lui Mihai Viteazul (1601):

De aceea Basta, chibzuind asupra propunerii, chemat-a doi sau trei dintre căpitanii valoni și le-a mărturisit gândul: Dacă voim, zise, să trăim, cei care suntem credincioși împăratului, tre-buie să ucidem pe român căci el și-a pus în gând să ne piardă și să ia țara pentru sine. Căpitanii au zis că sunt gata să facă ce li se poruncește; răspunderea să fie a înălțimii tale și atât pe noi, cât și pe tine însuți să ne aperi înaintea împăratului. Sfatul cu căpitanii fu sâmbăta, pentru ziua următoare, duminica, le-a poruncit ca atunci când vor vedea cornetul, care e un steag mic pe care-l poartă totdeauna înaintea lui Basta, când îl vor vedea că-l ridică, fără sunete de tobă și trompete, să încalece îndată toți valonii și nemții, ca și când ar vrea să năvălească asupra dușmanului. După ce Basta și-a orânduit oastea în mare liniște, trimis-a trei sute de valoni și nemți asupra cortului lui Mihai Vodă; cu mare iuțeală au și înconjurat cortul. Unul din căpitani cu numele Bori dacă a intrat în cort împreună cu încă câțiva, a pus mâna pe Mihai zicând: ești prins. Mihai i-a zis: Ba și cu aceasta puse mâna pe sabie s-o scoată. Un valon, țintind cu pușca a slobozit-o și l-a lovit în mâna stângă cu care a căutat să scoată sabia căci Mihai Vodă era stângaci. Alt valon i-a străpuns îndată pieptul cu sabia, al treilea valon l-a împușcat în spate și astfel prăbușindu-se, i-au tăiat capul cu propria lui sabie. Și jefuindu-l și împărțindu-i toată prada ce o avea în cort și vitele de afară, i-au târât trupul din cort și a zăcut trei zile, gol, la marginea drumului. Capul, cu barbă cu tot, l-au pus pe hoitul unui cal, care cal murise tot atunci, și astfel a stat capul acolo mult timp…

Sursa: Bogdan Murgescu (coordonator), Istoria României în texte, Editura Corint, București, 2001

Vistierul grec Stavrinos scria într-o poemă din 1601 următoarele versuri:

Vlahul, se cuvine
fietecine,
să poarte cernit strai
că a murit Mihai
că și-au pierdut domnul
viteazul și omul,
cu nume de faimă
de-l rosteau cu teamă
cari mai de cari
turcii și tătarii
ungurii și leșii
tremurând ca peștii

Nu se știe dacă Mihai Viteazul avea ca țel unitatea politică a românilor, fiindcă niciun document provenit direct de la domn nu exprimă această idee. Totuși, ideea unirii Țării Românești, Moldovei și Transilvaniei sub autoritatea unui singur conducător circula în cercurile politice și diplomatice din Polonia și Imperiul Otoman.

9 comments
  1. Istorie cu,….ceva despre ce s-a intaamplat dupa Calugareni, cand a fugit din calea turcilor, ce au avut cale libera spre a prada Bucurestiul…??!!…ceva despre cum “luptatorii” sai au pradat satele ardelene…??!!…ceva despre cum de a fost pusa statuia lui Patrascu, in Cetatea Alba Carolina, iar statuia celui care a construit-o, Eugene de Savoya (cu bani de la Viena),…lipseste..??!!…ceva despre ,” adevar istoric”,…toarshi..??!!{sau se merge pe aceeasi linie a lui Nicolare Iorga,care a spus ca:[ nu este interesat de adevarul istoric, atunci cand este vorba de ….”neamul” lui ]}
    Apropos: Unirea celor 3,era deja facuta sub Bathory Zsigmond la 1595 (vezi sigiliul sau cu cele 3 provincii Ardeal,Valachia si Moldova),,!!

    1. Numai DUMNEZEU cunoaște adevărul ! Oamenii mint de înghețată APELE ! Noi habar nu Avem ce era în familiile noastre în urmă cu 5-6 generații….!!! Istoria o scriu UNII, așa cum li se poruncește !😜

  2. Mihai voevod el a dus munca importanriva otomanilor și nu ungurii sau nemți l-au import nevinovat pentru că sa cerut dreptul de voevod și de a fi un trădător el a condus oastea împotriva lui Asan pasa si toate luptele nu bozgori noroc că el nu avut să fie armata română că Basta general inputi era în vins de armata română Mihai Viteazul oricum a rămas în istorie și a câștigat valahul in Transilvania nu-i a fost frică de bozgori cind Mihai Viteazul a intrat în Zalău ungurii n-au mișcat și la oră actuală a re statuia in Alba Iulia și Mihai Viteazul isa pus nume pe străzi în Ardel Ardelu e al româniei nu al bozgori lor sau frodata Basta are nume in Ardeal pe frio stradă din 1601 – 2021 Ardelu Este al nostru nu al Magherilor

  3. Aici se afirma ca mama lui Mihai Patrascu (viitorul Mihai Voda Viteazul) era hangita Tudora din Targul de Floci. Cateva precizari.
    Tudora era din neamul Cantacuzinilor (cei care l-au sprijinit sa ajunga Domnitor), deci printesa bizantina, ai carei stramosi se refugiasera la caderea Constantinopolului dincoace de Dunare, pt ca Tarile Romane erau in bune relatii cu Bizantul. S-au stabilit in Targul de Floci (adica Orasul de Lana) la varsarea Ialomitei in Dunare, principalul port unde se aducea lana de oaie (pe Dunare si pe Ialomita) pt a fi incarcata pe corabii pentru export, in special spre Constantinopol (devenit ulterior Istanbulul turcesc), deci era un loc cu relatii, cu viata comerciala activa si de ce nu, un loc de schimb de informatii deci de spionaj (ca orice port). Ca urmare, Papa de la Roma cand Mihai a unit cele trei Tari Romane l-a numit “Rex Daciae” stiind ca are ascendenta nobila iar tara figureaza pe harta ca “Dacia” si se pastreaza in arhiva Vaticanului.

    1. 1/ NU OBSERV NUMELE SEMMATARULUI ARTICOLULUI!
      2/ NU EXISTĂ SCURTE NOTIȚE BIBLIOGRAFICE ALE SURSELOR CITATE!
      3/ CUNOAȘTEM POVESTEA MIZERABILĂ, CUM CĂ “TATĂL-NECUNOSCUT, MAMA: O HABGIȚĂ CARE ERA CIUPITĂ DE MUȘTERII, DE CUR!
      AUTORUL SĂ BINEVOIASCĂ A MERGE LA MĂNĂSTIREA COZIA ÎN PELWRINAJ ÎN GENUNCHI DE LA BUCURWȘTI, S! IA ACT DE SCRISOAREA-JURNAL AL MONAHIEI TEODOSIA (FOSTĂ TEODORA, DOAMNA ȚĂRII ROMÂNEȘTI), RETRASĂ ȘI ÎNMORMÂNTATĂ ÎN PRONAOSUL BISERICII MĂNĂSTIRII, ALĂTURI DE MIRCEA CEL BĂTRÂN!
      ÎN HRISOVUL-JURNAL, ÎȘI DEZVĂLUIE DUREREA DINCOLO DE CUVINTE L
      “LA PRIMIREA VEȘTII MORȚII CUMPLITE MUCENICEȘTI A FIULUI MEU ȘI AL LUI PĂTRAȘCU VODĂ,RĂPOSATUL, A LUIMIHAIL (IARĂ NU MIHAI!!!) PĂTRAȘCU VOIEVOD,PE CÂMPIA TURZII”…(ș.c.l.)
      4/ ALT CRONICAR MAI DEMN MĂRTURISOTOR DE ADEVĂR, SEMNATARUL ARTICOLULUI, NU A GĂSIT DECĂT PE ACEST CRONICAR UNGUR DEMN DE ANTENA 3 -BADEA, DIN ZIUA DE AZI?…
      INTERVENȚIA.MEA ESTE ȘI ÎN BAZA UNEI BUNE EXPERIENȚE CUMULATE ÎN CÂȚIVA ANI DE CERCETARE CE O DESFĂȘOR PENTRU ELABORARWA UNUI AMPLU VOLUM DE DOCUMENTARISTICĂ DE CÂTEVA SUTE DE PAGINI, DIN CARE MAI AM CCA. 15% ÎN LUCRU!
      DAR, FUREROS ESTE NU ATÂT CÂND SE SERVEȘTE MINCIUNA DREPT ADEVĂR, CÂT MAI CU SEAMĂ CÂND FĂRĂ ASUMATEA NICI VREUNEI SEMNĂTURI, ARUNCI O FUMIGENĂ ISTORICĂ CU CRONICARI DE RĂZBOI AI VREMII, BINE SPECIALIZAȚI PROFESIONAL, DREPT SURSA PRINCIPALĂ A ADEVĂRULUI!
      RUȘINICĂ!
      CINEVA A FĂCUT PE-ACI, ISTORIA ROMÂNIEI CU ILIESCU SAU GORBACIOV???…

  4. ALT DOCTOR ÎN ISTORIA RRROMANIEI, IARĂ NU A ROMÂNIEI, CARE ȘI-A LUAT DOCTORATUL PE GENUNCHI, ÎN TIMPUL NAVETEI DE LA KREMLIN, LA TEL-AVIV VIA BUCUREȘTI ȘI-APOI, ÎNAPOI!
    SURSE DE MANIPULARE, FĂRĂ A SE PRECIZA DECÂT NUMELE UNOR PRETINȘI CRONICARI UNGURI, POLONI ȘI ALȚII, FĂRĂ NIMIC ALTVEVA DECÂT SUBLIMINAL!
    TEZELE UNOR MANIPULANȚI DE PIXURI, SLUJITORI AI NEADEVĂRULUI, FĂRĂ NICI O MOTIVAȚIE CONTEXTUALĂ A MOMENTULUL, DECÂT UN TROLLING LA GRI, CU NUANȚE ROȘU DE MOSCOVA, CU STELE GALBENE ÎN DOI PERI!
    SUNT TOTAL SIDERAT, MAI CU SEAMĂ, FIIND ÎN CUNOȘTINȚĂ DE CAUZĂ, AVÂND ÎN STADIU ÎNAINTAT DE LUCRU O LUCRARE – ALCĂTUIRE DOCUMENTARISTICĂ – CU DOCUMENTE RARE INEDITE, REFERITOARE LA MIHAI VITEAZUL!
    MĂ ÎNTREB CÂBD SE VOR TREZI AUTORII UNOR ASEMENEA MIZERII, SĂ NU MAI SCRIE ASTFEL DE PORCĂRII, PE MARGINEA ȘANȚULUI, AMINITINDU-ȘI MĂCAR CUM SE NUMESC, SPRE A PUTEA SEMNA ARTICOLELE, PE CARE SĂ ȘI LE ASUME???…
    DAR ȘI SĂ COȘTIENTIZEZE CLAR CĂ, DIFUZAREA DE ȘTIRI FALSE, CHIAR SUB ASTFEL DE FORME, INTEĂ ÎN INCIDENȚA LEGII PENALE, PÂNĂ CHIAR LA PRIVAREA DE LIBERTATE ȘI RESTRÂNGEREA UNOR DREPTURI CIVILE, DIMPREUNĂ CU COMPLICII – CĂCI, PUBLICAȚIA ÎN ASEMENEA CAZURI, ESTE PARTE A RĂSPUNDERII PENALE!

  5. D-ZEU sa te binecuvinteze rege al daciei(dupa stefan cel sfant) aparator al credintei stramosesti (si apusene)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recomandări
You May Also Like
Regele Alexandru I și Regina Maria ai Iugoslaviei
Citește

Principesa Mărioara

Principesa Mărioara s-a născut pe 27 decembrie 1899, la Gotha, în Germania. A fost botezată Maria, însă i…
Mormântul lui Lațcu I
Citește

Lațcu

Lațcu a fost voievodul Moldovei între anii 1368-1375. A fost al doilea fiu al lui Bogdan I și…