Litovoi

Litovoi a fost conducătorul primului voievodat din nord-estul Olteniei, dependent de coroana maghiară. Prima mențiune despre această formațiune locală apare în Diploma cavalerilor ioaniți, act emis de regele maghiar Bela al IV-lea, la 2 iunie 1247. Această diplomă preciza că toate formațiunile locale intrau sub stăpânirea cavalerilor ioaniți, excepție făcând voievodatul lui Litovoi.

Forța militară de care dispunea voievodul l-a determinat pe rege să specifice că românii erau obligați să acorde sprijin ungurilor și cavalerilor ioaniți pentru respingerea atacurilor externe.

Spre finalul secolului al XIII-lea, voievodul Litovoi a refuzat să mai recunoască suzeranitatea Ungariei și a purces să ocupe unele teritorii aflate sub stăpânire maghiară. Un act de danie emis de regele maghiar Ladislau la 8 ianuarie 1285 consemnează încercarea voievodului de a se emancipa de suzeranitatea maghiară.

Și, în sfârșit, când, fiind încă copil, începusem noi a domni după moartea prea iubitului nostru tată, iar voievodul Litovoi, împreună cu frații săi, în infidelitatea sa, ocupase pentru sine o parte din regatul nostru existentă dincolo de munți și cu toate avertismentele noastre nu s-a îngrijit să plătească veniturile ce se cuveneau din acea parte, l-am trimis împotriva lui pe desnumitul magistru Georgius, care, luptând împotriva aceluia cu cea mai mare credință, l-a ucis pe el, iar pe fratele lui, cu numele Bărbat, l-a luat în captivitate și ni l-a adus nouă; pe deasupra pentru răscumpărarea acestuia noi am stors o sumă nu mică de bani și astfel prin serviciile acestui magistru Georgius a fost reașezat iar tributul nostru din acele părți.

Acest fapt i-a determinat pe unguri să trimită împotriva sa o oaste condusă de magistrul Gheorghe, care l-a ucis și l-a capturat pe fratele său, Bărbat. Cel din urmă a fost răscumpărat cu o mare sumă de bani.

Litovoi a fost primul voievod care a încercat să constituie un stat românesc de sine stătător la sud de Carpați.