XCV. După câte am aflat de la elenii care locuiesc în Hellespont și în Pont, acest Zamolxis, fiind om [ca toți oamenii], ar fi trăit în robie la Samos ca sclav al lui Pitagora, fiul lui Mnesarhos. Apoi, câștigându-și libertatea, ar fi dobândit avuție multă și, dobândind avere, s-a întors bogat printre ai lui. Cum tracii duceau o viață de sărăcie cruntă și erau lipsiți de învățătură, Zamolxis acesta, care cunoscuse felul de viață ionian și moravuri mai alese decât cele din Tracia, ca unul ce trăise printre eleni și mai ales alături de omul cel mai înțelept al Elladei, lângă Pitagora, a pus să i se clădească o sală de primire, unde-i găzduia și-i ospăta pe cetățenii de frunte; în timpul ospețelor, îi învăța că nici el, nici oaspeții lui și nici urmașii acestora în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, trăind de-a pururea, vor avea parte de toate bunătățile. În tot timpul cât își ospăta oaspeții și le cuvânta astfel, pusese să i se facă o locuință sub pământ. Când locuința îi fu gata, se făcu nevăzut din mijlocul tracilor, coborând în adâncul încăperilor subpământene, unde stătu ascuns vreme de trei ani. Tracii fură cuprinși de părere de rău după el și-l jeliră ca pe un mort. În al patrulea an se ivi însă iarăși în fața tracilor și așa îi făcu Zamolxis să creadă în toate spusele lui. Iată ce povestesc [elenii] c-ar fi făcut el.

XCVI. Cât despre mine, nici nu pun la îndoială, nici nu cred pe deplin câte se spun despre el și locuința lui de sub pământ; de altfel, socot că acest Zamolxis a trăit cu multă vreme mai înaintea lui Pitagora. Fie că Zamolxis n-a fost decât un om, fie c-o fi fost [într-adevăr] vreun zeu de prin părțile Geției, îl las cu bine. Așadar geții care duc astfel de viață, fiind supuși de perși, urmară și ei grosul oștirii.

Sursa: Herodot, Cele mai frumoase istorii, Editura Humanitas, București, 2018

Ritual dacic
Ritual dacic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recomandări
You May Also Like
Gelu
Citește

Gelu

Gelu a fost voievod al Terrei Ultrasilvana (Transilvania), fiind menționat pentru prima dată în lucrarea Gesta Hungarorum, operă…
Ion Brătianu
Citește

Ion C. Brătianu

Ion Brătianu s-a născut pe 2 iunie 1821, la Pitești. A fost fiul stolnicului Constantin Brătianu și al…