Ion C. Brătianu, prim-ministrul sub oblăduirea căruia statul român și-a obținut independența

23 februarie 2020 Timp de lectură: 4 minute

Ion Brătianu s-a născut pe 2 iunie 1821, la Pitești. A fost fiul stolnicului Constantin Brătianu și al Anastasiei Tigveanu. Fratele său a fost Dumitru Brătianu. Pe 6 iulie 1858 s-a căsătorit cu Caterina Pleșoianu, cu care a avut opt copii: Florica, Sabina, Ion, Constantin, Vintilă, Mariuța, Tațiana și Pia.

Ion Brătianu
Ion Brătianu

A intrat în armată în 1835, fiind avansat în 1838 la gradul de sublocotenent. A făcut studiile la Școala Politehnică din Paris. A făcut parte din mai multe societăți și loji masonice.

A revenit în țară în aprilie 1848, luând parte la revoluția din Țara Românească, fiind unul dintre fondatorii Comitetului revoluționar. În această perioadă a fost secretarul Guvernului provizoriu și șeful Poliției Capitalei.

După înfrângerea revoluției, se refugiază la Paris, unde desfășoară o intensă activitate pe lângă cercurile politice franceze în vederea sprijinirii cauzei naționale a românilor. În 1853 este arestat și judecat sub acuzația de amestec în acțiunile complotiste împotriva lui Napoleon al III-lea, însă este achitat. În anul următor este din nou arestat, judecat și condamnat, fiind eliberat în 1856.

În iulie 1857 revine în țară, unde, împreună cu fratele său, Dumitru Brătianu și C.A. Rosetti, se situează în fruntea grupării radicale de stânga a liberalilor din Țara Românească. A fost deputat în Adunarea ad-hoc (septembrie 1857) și în Adunarea Electivă (ianuarie 1859), care l-a proclamat domn pe Alexandru Ioan Cuza.

Ion Brătianu a făcut parte din ”monstruoasa coaliție”, care l-a forțat pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza să abdice. A jucat un important rol în aducerea prințului străin Carol de Hohenzollern-Sigmaringen pe tronul României, fiind primul demnitar român care l-a întâlnit la Dusseldorf, pe 19 martie 1866. A fost deputat în Adunarea Constituantă care l-a proclamat pe principele Carol domn al României, sub numele de Carol I.

Ion Brătianu a deținut mai multe portofolii în Consiliul de Miniștri: ministru de finanțe, de Interne, de Război, la Agricultură, Comerț și Lucrări Publice, ad-interim la Culte și Instrucțiune, ad-interim la Afaceri Străine, la Agricultură, Industrie, Comerț și Domenii.

Ion Brătianu a fost de patru ori președintele Consiliului de Miniștri, în perioadele 24 iulie 1876 – 25 noiembrie 1878, 25 noiembrie 1878 – 5 iulie 1879, 11 iulie 1879 – 5 aprilie 1881 și 9 iunie 1881 – 20 martie 1888.

A fost implicat în mișcarea antidinastică de la Ploiești, din vara lui 1870, condusă de Alexandru Candiano-Popescu. Este arestat și judecat de tribunalul din Târgoviște, însă este găsit nevinovat și achitat.

A fost membru fondator al Partidului Național-Liberal (24 mai 1875) și președintele acestuia până în 1891. Între anii 1882-1883 a deținut președinția partidului împreună cu C.A. Rosetti.

Războiul de Independență a României
Războiul de Independență a României

În timpul guvernărilor Brătianu, societatea românească a trecut printr-un amplu proces de modernizare, statul român și-a obținut independența, pe care și-a consolidat-o în urma aderării la alianța cu Puterile Centrale.

Asupra vieții sale, Ion Brătianu a fost ținta a două atentate săvârșite la 2 decembrie 1881 și la 4 septembrie 1886. Ion Brătianu a murit pe 4 mai 1891 din cauza unei viroze, fiind înmormântat la moșia sa de la Florica, județul Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *