Începând cu anul 1366, când regele Ungariei, Ludovic I de Anjou, a condiționat calitatea de nobil de apartenența la catolicism, românii au fost excluși treptat din viața politică a Transilvaniei, ajungând să fie o națiune tolerată din secolul al XV-lea.

Din acest moment viața românilor din Transilvania devenea din ce în ce mai grea, aspect care a condus la apariția unor răscoale sau la scrierea unor memorii, acestea fiind înaintate împăratului sau Dietei de la Cluj.

Un asemenea memoriu a fost Supplex Libellus, redactat de către Inochentie Micu (zis și Klein în limba germană). Acest program cuprindea argumente de ordin natural și istoric, care se doreau a fi la baza cererii de acordare a drepturilor românilor din Transilvania și reprezentarea lor în Dietă. Inochentie aduce în discuție dreptul natural, evidențiază raportul între națiunile existente în Transilvania, arătând că românii reprezintă aproape 64% din populația locuitoare acestui spațiu. Totodată, episcopul invocă vechimea și continuitatea poporului român în spațiul intracarpatic.

Memoriul înaintat de acesta rămâne fără răspuns, lucru care-l provoacă pe Micu să convoace în 1744 la Blaj un sinod, la care să ia parte delegați laici și clerici, ortodocși și uniți, din toate categoriile sociale. Acest sinod îi acordă lui Inochentie dreptul de a declara părăsirea Bisericii Unite.

După acest episod, Viena îl obligă pe Micu să abdice și îl exilează. În Transilvania are loc o reîntoarcere la ortodoxism, creându-se o ruptură între Biserica Ortodoxă și Biserica Unită prin crearea de episcopate proprii.

Alegerea localității Blaj pentru organizarea sinodului de către Micu a avut ca efect constituirea acestui oraș într-un important centru cultural-bisericesc, unde își va face apariția, mai târziu, Școala Ardeleană. Aceasta va prelua ideile lui Inochentie și le va dezvolta în Supplex Libellus Valachorum.

4 comentarii
      1. ValaChorum este în latină. Ca și jus valachicum. Limba latină era limba cancelariei. Nu era cazul să fi auzit cineva de români, căci românii înșiși ziceau că vorbesc românește, iar nu vlăheaște! Până la 1366 nobilii puteau fi și de religie ortodoxă. din acel moment, nobilii români aveau de ales între a rămâne ortodocși dar a pierde calitatea de nobil, ce aducea anumite avantaje sau a păstra nobilitatea cu prețul trecerii la ritul romano-catolic. Cei care au ales prima variantă au decăzut curând într-o condiție inferioară, ceilalți au adoptat religia romano-catolică și, în timp, și limba ungară, pierzându-și astfel caracterul românesc.

  1. Ce nu se spune este că papalitatea a pus umărul la exterminarea lui inochentie.
    După moartea lui Atanasie Anghel, a plecat la Roma să ceară drepturile promise în actul de unire. Nu s-a mai întors.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Recomandări
Alte articole
Nicolae Alexandru
Citește

Nicolae Alexandru

Nicolae Alexandru, fiul lui Basarab I, a fost domnul Țării Românești între anii 1352-1364. Se presupune că a…