Instalat pe tronul României în iunie 1930, Carol al II-lea a urmărit să slăbească puterea partidelor politice, atrăgând de partea sa oameni politici tineri, care nu puteau să se afirme din cauza „vechilor” politicieni. Astfel au avut loc numeroase sciziuni în sânul partidelor politice.

Un prim pas în întreg procesul de pregătire a instaurării regimului autoritar a fost constituirea unei camarile regale, formată din oameni de încredere ce activau in diferite domenii: politicieni, militari, scriitori, ziarişti ş.a.. Rolul acestei camarile a fost de a submina regimul parlamentar-constituţional.

În perioada domniei lui Carol al II-lea, guvernele se formau cu un grad de dificultate din ce în ce mai ridicat, deoarece, pentru politicieni primau interesele personale şi nu cele generale. Adeseori s-a întâmplat ca portofoliile de miniştri să le primească unii politicieni nu tocmai capabili de funcţiile ce urmau să le ocupe.

Guvernarea Tătărescu a contribuit la compromiterea regimului democratic, a partidelor politice. Din această cauză foarte mulţi cetăţeni îşi îndreptau privirile către legionari, care câştigau din ce în ce mai mulţi simpatizanţi în rândul oamenilor simpli, partidul Totul pentru Ţară cunoscând o puternică ascensiune în vara anului 1937.

Gheorghe Tătărescu a fost aspru criticat de ceilalţi politicieni. Iuliu Maniu îl acuza pe preşedintele Consiliului de Miniştri de faptul că guvernul este antidemocrat şi pregăteşte dictatura; în faţa acestor acuzaţii, prim-ministrul a afirmat că „numai proştii şi nebunii se pot gândi la dictatură”. În cei patru ani de guvernare, Gheorghe Tătărescu s-a detaşat tot mai mult de conducerea liberală, urmând numai indicaţiile oferite de regele Carol al II-lea.

Tătărescu a avut misiunea de a organiza alegerile parlamentare, pe care spera să le câştige. Alegerile parlamentare pentru Adunarea Deputaţilor au fost fixate pentru ziua de 20 decembrie, iar cele pentru Senat în intervalul 23-28 ale aceleiaşi luni. Interesant este că doi oameni ai camarilei regale au fost însărcinaţi cu „supravegherea alegerilor” – Richard Franasovici (ministrul de Interne) şi Gabriel Marinescu (subsecretar de stat la acelaşi minister).

După trei întâlniri succesive, la 25 noiembrie, Iuliu Maniu, Corneliu Zelea Codreanu şi Gheorghe Brătianu semnează un pact de neagresiune prin care Partidul Naţional Ţărănesc, Totul pentru Ţară şi Partidul Naţional Liberal Georgist se angajau să apere libertatea şi corectitudinea alegerilor. Conducătorul legionar afirmă că e vorba de o„înţelegere de ajutor reciproc, contra ingerinţelor electorale”. Acest pact reprezenta o alianţă temporară, de pe urma căreia Iuliu Maniu spera să câştige alegerile şi să preia porfoliul de prim-ministru.

Rezultatul alegerilor din decembrie 1937 a dus la prăbuşirea sistemului de guvernare prin partidele politice. Era pentru prima oară când nici un partid nu reuşea să cumuleze 40% din voturi, guvernul pierzând astfel alegerile. Naţional-ţărăniştii, cu 20.4% din voturi, nu puteau emite pretenţii să formeze guvernul, deoarece nu aveau o majoritate parlamentară.

Încă dinainte de anunţarea oficială a rezultatului alegerilor parlamentare în „Monitorul Oficial”, Gheorghe Tătărescu a demisionat la 28 decembrie 1937. Pentru a evita posibilele lupte interne pentru putere, regele Carol al II-lea i-a propus lui Nicolae Iorga să preia împreună cu Constantin Argetoianu portofoliul Consiliului de Miniştri, însă această tratativă a eşuat, aspect ce a dus la formarea unui nou guvern sub preşedinţia lui Octavian Goga, care a depus jurământ în faţa regelui la 29 decembrie 1937.

Despre noul guvern, Carol nota în memoriile sale că această soluţie nu a fost tocmai una bună, alegând să-i predea portofoliul de prim-ministru, în ultimă instanţă, lui Goga. Regele era absolut convins că acest guvern nu era de durată, însă putea în tot acest timp să-şi introducă oamenii de încredere în poziţii de conducere, făcând în această perioadă pregătirile pentru instaurarea regimului autoritar. Noul prim-ministru a inclus în guvern patru membri ai Partidului Naţional Ţărănesc, la Externe, Justiţie, Agricultură şi Interne, ceea ce arată că regele avea ultimul cuvânt în ceea ce privea formarea guvernului. În acest guvern îşi face apariţia, pentru prima oară, şi generalul Ion Antonescu, care preia portofoliul Ministerului de Război. Cei patru membri naţional-ţărănişti care au acceptat funcţii în noul guvern au fost excluşi din partid, la propunerea lui Iuliu Maniu.

Imediat după numirea lui Octavian Goga, la finele anului 1937 au fost suprimate unele ziare, printre care „Adevărul”, „Dimineaţa” şi „Lupta”, care îşi încetau activitatea odată cu ziua de 30 decembrie.

Numirea lui Octavian Goga la şefia guvernului a stârnit numeroase critici la adresa regelui, care a ales să predea portofoliul Consiliului de Miniştri unui partid ce a obţinut numai 9.15% din totalul sufragiilor.

Octavian Goga a rămas în fruntea guvernului până la 9 februarie, când s-a prezentat în audienţă la rege pentru a-i arăta ultimele măsuri luate de Consiliul de Miniştri. Văzând că regele se arată nemulţumit de cele spuse, ba chiar insistând pe tema formării unui guvern de uniune naţională, prim-ministrul a hotărât să demisioneze.

Ultima mişcare făcută de Carol al II-lea în vederea instaurării unui regim autoritar a fost convocarea la Palat, la 10 februarie 1938, a principalilor lideri politici, cu excepţia lui Corneliu Zelea Codreanu, aceştia fiind anunţaţi că regele a hotărât să „preia” întreaga responsabilitate politică a ţării. Ziariştii au realizat că se petrece ceva neobişnuit la Palat, din cauza faptului că numărul de audienţe la suveran era foarte mare.

S-a format un nou guvern, prezidat de patriarhul Miron Cristea. Politicienii s-au angajat să respecte noul regim, însă o parte dintre ei au evitat să promulge decretele-lege cât timp au făcut parte din noul cabinet pentru a nu-şi asuma răspunderea politică pentru ele.

Aceste decrete-lege emise de guvernele de după 10 februarie 1938 vizau restabilirea ordinii şi instituţionalizarea noului regim. În acest sens, au fost introduse starea de asediu şi cenzura pe întreg teritoriul ţării, autorităţile militare având dreptul de a percheziţiona pe oricine şi oriunde. Au fost numiţi noi prefecţi, însă din rândul militarilor activi, care aveau gradul de locotenent-colonel sau colonel.

Pentru a da o nouă faţă regimului a fost nevoie de o schimbare a Constituţiei care să-l legitimeze. S-a pus problema cine va pregăti într-un comitet noua Constituţie. Au fost mai multe propuneri, însă cea învingătoare a fost cea a monarhului care l-a propus pe Istrate Micescu să se ocupe de acest aspect. Această constituţie a fost publicată pe 20 februarie, iar patru zile mai târziu a fost consultată de cetăţeni. Noua Constituţie a fost promulgată pe 27 februarie, moment ce marchează instaurarea regimului monarhiei autoritare şi sfârşitul regimului parlamentar.

Asemenea guvernului Goga, şi cel al lui Miron Cristea este aspru criticat, despre componenţa căruia s-a spus că nu inspiră nici o încredere, iar prezenţa a şase foşti prim-miniştri nu duce decât la anarhie.

La data de 6 martie moare patriarhul României, iar funcţia de preşedinte a Consiliului de Miniştri este preluată de Armand Călinescu, un cunoscut opozant al mişcării legionare şi fost naţional-ţărănist.

În timpul guvernării lui Armand Călinescu a fost dusă o politică aspră împotriva legionarilor lui Corneliu Zelea Codreanu. Această politică a culminat cu asasinarea Căpitanului şi a altor 13 legionari. Din cauza faptului că a dus o politică dură împotriva mişcării legionare, dar şi pentru că avea o atitudine binevoitoare şi de sprijin faţă de Polonia, Armand Călinescu a fost asasinat la data de 21 septembrie 1939 pe podul Elefterie din Bucureşti de către un grup de legionari.

Acest asasinat l-a afectat profund pe Carol al II-lea, deoarece prim-ministrul ucis a fost un om de bază al monarhului, un „adevărat executant al ordinelor” date de şeful statului. Drept replică, Carol al II-lea i-a încredinţat şefia guvernului generalului Argeşanu, căruia i-a cerut să organizeze represiunea împotriva legionarilor. În acest sens, Grigore Gafencu nota următoarele în memoriile sale: „Generalul Marinescu ne-a lăsat să înţelegem, fără a ne cere de altfel, nici statul, nici aprobarea, că represiunea va fi straşnică”. Imediat au fost asasinaţi 13 lideri legionari în închisoarea de la Râmnicul Sărat, 7 în Spitalul Militar din Braşov, 44 în închisoarea de la Miercurea Ciuc, 32 în lagărul de la Vaslui, câte doi-trei aleşi la întâmplare în fiecare judeţ. În total au fost ucişi 252 de legionari. Însuşi suveranul recunoştea că această măsură a fost una oribilă, în afara legii.

Acest guvern a fost unul de tranziţie, portofoliul preşedinţiei Consiliului de Miniştri fiind luat de Constantin Argetoianu. Până la finalul domniei lui Carol al II-lea, funcţia de preşedinte al guvernului a mai fost deţinută de Gheorghe Tătărescu, Ion Gigurtu şi Ion Antonescu.

Din cauza faptului că suveranul nu a reuşit să ofere o bază solidă regimului său, instituţiile statului fiind mai mult nişte „forme fără fond”, dar şi faptul că România a cedat în vara anului 1940 aproape o treime din teritoriu în favoarea Ungariei, Bulgariei şi U.R.S.S.-ului, Carol al II-lea a eşuat şi a fost nevoit să renunțe la tron la 6 septembrie 1940, nemaiavând susţinere din partea politicienilor şi a populaţiei. Principala cauză a instaurării regimului autoritar a fost deconcertarea partidelor politice care nu au reuşit să apere eficient democraţia. După renunțarea la tron, regele Carol al II-lea a ales să plece în Elveţia, cerând guvernului să intervină pentru a i se acorda ospitalitate în această ţară. De menţionat este faptul că în actul de renunţare la tron în favoarea fiului său, regele Carol al II-lea nu foloseşte termenul de „abdicare”, ci „delegaţie”, această formulă fiind indicată de apropiatul său, Ernest Urdăreanu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recomandări
You May Also Like
Alexandru Ipsilanti
Citește

Alexandru Ipsilanti

Alexandru Ipsilanti a fost domnul Țării Românești între anii 1774-1782 și 1796-1797 și al Moldovei între anii 1787-1788.…
Alexandru cel Bun
Citește

Alexandru cel Bun

Alexandru cel Bun a fost fiul domnului Roman I din a doua căsătorie, cu Anastasia (vara regelui polon…
Regina Elisabeta a României
Citește

Regina Elisabeta

Prințesa Paulina-Elisabeta-Otilia-Luiza de Wied s-a născut la Neuwied în data de 17 decembrie 1843. A avut parte de…