Eroi ai artileriei române din Primul Război Mondial

S-a născut la 10 decembrie 1871, în comuna Tămășești, plasa Glavacioc, județul Vlașca.

A urmat Școala de Ofițeri București (1890-1892), Școala de Aplicație de Artilerie (1893-1895).

Grade militare: sublocotenent – 1892, locotenent – 1895, căpitan – 1902, maior – 1910, locotenent-colonel – 1914, colonel – 1916.

Funcții militare: diferite funcții în Regimentele 5, 6, 2, 15, 10 Artilerie și 2 Cetate (1892-1912); profesor de balistică la Școala de Artilerie (1910-1912); comandant Școala de tragere a artileriei (1914-1916); comandant Regimentul 2 Artilerie (1916).

A ținut neapărat ca în Războiul de Reîntregire să comande o unitate de artilerie:

Cam cu 2-3 luni înainte de a intra în război a venit acasă pe la ora 1 – atât de necăjit și amărât – că a trântit chipiul pe jos și a zis ”Oamenii ăștia nu mă înțeleg. Să știu că mor când voi trece granița și tot nu-mi las regimentul”.

La 1 aprilie 1916 a fost numit comandantul Regimentului 2 Artilerie, deși era dorit ca director general al munițiilor – N.N..

La începerea războiului a trecut granița cu regimentul, în cadrul Armatei a 2-a, participând la luptele de la Porumbacu, Sărata, Șinca Mare, Dealu Bătătura și Perșani.

Dar în fine, vine și ziua cea mai grea, ziua cea fatală 22 septembrie 1916 când are loc bătălia dela Perșani. Infanteria era pironită și strașnic încleștată la pământ de focul inamicului. Regimentul 2 Artilerie pe de o parte trebuia să sprijine retragerea infanteriei, pe de altă parte a salva și o parte din bateriile sale care sufereau de focul infanteriei adverse care înaintase până la 400-500 m aproape de baterii. În această grea situație, comandantul Brigăzii 4 Artilerie hotărăște a sacrifica Bateria I din Regimentul 2 Artilerie pentru această operație. Colonelul Constantinidi – distinsul ostaș – cu dragoste nemărginită de ostași și arma să, găsește că în aceste clipe rolul său este la bateria de sacrificiu, unde să fie pildă vie, fie pentru a îmbărbăta pe ostași, fie ca prin priceperea și destoinicia sa ca artilerist să ajute pentru îndeplinirea acestei grele și nobile misiuni. El vrea mai ales ca Bateria I nu numai să-și îndeplinească misiunea, dar să fie și salvată, să se retragă.

… După ce asigură retragerea celorlalte baterii, el sboară călare la postul de observație al Bateriei I de pe dealul Ulmilor unde prin curajul și eroismul său exaltează până la sacrificiu pe ostașii bateriei. Apoi el singur a dirijat tragerea, și râdea de Nemți, că nu trag bine, până ce un proiectil inamic să sparge lângă el și-l omoară imediat. În același timp cad grav răniți: adjutantul regimentului locot. Ionescu Alfred (brațul drept rupt) și sergentul ține cal. Ionescu C. (un picior rupt). Locot. Ionescu A a fost ridicat și salvat. Cadavrul col. Constantinidi a rămas pe loc, având ca pază pe serg. Ionescu D. … Cadavrul a fost îngropat (nu se știe de cine, pe locul unde a fost găsit, locul lui Iacob Stoian) la poala Dealului Ulmilor, unde a fost postul de observare al bateriei de sacrificiu. În septembrie 1919 familia eroului după spusele serg. Ionescu a găsit mormântul. La capul mormântului era o cruce cu inscripția ”Colonel G. C. comandantul Regimentului 2 Artileriei” (exact așa). Trupul eroului a fost găsit înfășurat într-un covor românesc din Ardeal… Familia a dus trupul eroului la București și l-a îngropat în cavoul familiei Botenilor de la Cimitirul Bellu (civil)

Colonelul Constantinidi s-a căsătorit în 1906 cu Matilda Boteanu, fiica generalului Remus Boteanu – N.N.

… Bateria de sacrificiu nu numai că și-a îndeplinit greaua sa misiune, dar a avut putința de a se retrage; deci a fost salvată cu prețul jertfei bravului comandant de regiment.

S-a născut la 7 mai 1870.

A urmat Școala de Ofițeri București (1889-1891), Școala de Aplicație de Artilerie (1891-1893, al doilea în promoție).

Grade militare: sublocotenent – 1891, locotenent – 1894, căpitan – 1900, maior – 1909, locotenent-colonel – 1912, colonel – 1916.

Funcții militare: … comandant al Regimentului 5 Obuziere (1915-1916).

În luptele de la Turtucaia, în ciuda întăririlor primite, la 24 august orele 16, linia a 3-a de rezistență a căzut în mâinile inamicului, și odată cu aceasta și capul de pod.

Cîțiva ofițeri de artilerie au refuzat să-și părăsească ori să-și predea bateriile și și-au adunat tunurile, scăpate din pozițiile ocupate de bulgari, în marginea de vest a orașului. Aci, colonelul Grigorescu Atanasie, comandantul Regimentului 5 Obuziere, a organizat o ultimă rezistență, sub forma unui reduit, sprijint în dreapta pe cazărmile Șeremet, iar în stînga pe Dunăre, făcînd față spre sud și est. Susținuți de cîteva unități slabe de infanterie, în special de resturile batalionului 80 de infanterie, cei din urmă apărători ai Turtucaiei au tras pînă cînd au sfîrșit toată muniția. Colonelul Grigorescu, grav rănit, a căzut prizonier în mîna bulgarilor și a murit într-un spital din Sofia.

S-a născut la 29 august 1880, în comuna Schela Rugi, județul Gorj, fiind fratele mai mic al viitorului general Ioan Sichitiu, fost șef al M.St.M.

A urmat Școala fiilor de militari – Craiova, Liceul St. Louis din Paris, Școala Politehnică – Paris, Școala de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină (1901, al doilea în promoție), Școala Superioară de Război (1910-1912).

Grade militare: sublocotenent – 1901, locotenent – 1905, căpitan – 1911, maior – 1916.

Funcții militare: comandant de pluton și de baterie în Regimentele 5, 15 Artilerie și 2 Obuziere (… – 1916); comandant al Divizionului 2/Regimentul 2 Obuziere (1916).

În Primul Război Mondial, ”…Divizionul II Obuziere (Maior Sichitiu) a intrat în luptă în 16 întâlniri cu inamicul, luând parte la marile bătălii de la Porumbacu-Cincu Mare-Măgura Voinea și Perșani”. În luptele de la Perșani a fost grav rănit la mâna stângă. Operat la Sanatoriul Gerota din București, a fost declarat inapt pentru front. A solicitat reîntoarcerea la divizionul său, dar comisia medicală nu l-a revizuit medical. S-a deplasat la Marele Cartier General cerând să fie numit comandant de division în Regimentul 15 Artilerie, dar i s-a recomandat încadrarea în Marele Cartier General. La insistențele sale a fost repartizat Comandamentului Armatei a 2-a, unde a cerut prin raport scris comanda Regimentului 83 Infanterie, rămas fără comandant, în luptele de pe valea Prahovei, pe care o obține la 15 octombrie 1916.

A decedat la 23 noiembrie 1916, pe când contraataca în fruntea regimentului săi pe înălțimile nord Băicoi, pentru a asigura retragerea Diviziilor 12 și 16 Infanterie.

… Maiorul Sichitiu găsește soluția: în loc de a se mărgini la o rezistență îndârjită – care sigur duce la dezastru – hotărăște să atace coloanele de atac ale inamicului cotropitor și ordonând ca tot regimentul să treacă la contraatac. În fruntea batalioanelor sale, pe când le îmbărbăta la luptă dreaptă și aprigă, cu chipiul în mâna dreaptă, sus – pentru a indica o direcție, Maiorul Sichitiu este lovit de un glonț drept în frunte, care-l răpune jos așa după cum un trăznet, răpune într-o clipită un falnic stejar al codrului. Sichitiu cade!… Dar victoria este a Reg. 83!

Maiorul Niculae Sichitiu ”… era un român neaoș și neînfricat. Un patriot desăvârșit și entuziast, cu credință în Dumnezeu, în dreptatea neamului și împlinirea acestei dreptăți. Era cu adevărat ostașul și apostolul credincios al faptelor, nu al vorbelor deșarte – sau al reclamei rușinoase și degradatoare. … El făcea parte din pleiada Erei Noui, și a făcut un adevărat apostolat în arma sa prin introducerea nouilor metode pedagogice, în predarea educației și instrucției, dar mai ales în exercitarea comandamentului. Adică: introducerea disciplinei din convigere, nu de frica pedepsei sau a altor mijloace de constrângere. … În război, Maiorul Sichitiu a făcut să strălucească cu adevărat virtuțile sale ostășești și întreaga sa valoare militară, de comandant brav, viteaz, priceput, destoinic, patriot și plin de energie”.