Dimitrie Cantemir

19 ianuarie 2021 | 2 comentarii
www.istorie-romaneasca.ro

Dimitrie Cantemir s-a născut pe 26 octombrie 1673, fiind cel de-al doilea fiu al lui Constantin Cantemir și al Anei Bantăș. Fratele său a fost Antioh Cantemir.

A fost căsătorit de două ori, soțiile sale fiind Casandra Cantacuzino, fiica domnului muntean Șerban Cantacuzino și Anastasia Ivanovna Trubețkaia.

Din rândul copiilor pe care i-a avut s-au remarcat Antioh, Matei, Constantin și Șerban, care au ocupat diferite funcții în Rusia.

A avut parte de o educație aleasă, primul său dascăl fiind Ieremias Kakavelas, un învățat grec din Creta, de la care a învățat limbile greacă, latină și slavonă.

Între anii 1689 și 1691 a fost ținut ostatic la curtea sultanului, unde a învățat la Academia Patriarhiei Ortodoxe din Fanar. Aici a studiat limbile turcă, arabă și persană. Pe lângă limbile studiate, Dimitrie Cantemir a manifestat interes și pentru cultura, literatura, religia și muzica din Imperiul Otoman. A fost printre primii care au adunat folclor turcesc și l-a transcris printr-un sistem de notație muzicală inventat de el. De asemenea, un alt domeniu de interes pentru Dimitrie a fost filozofia.

În 1714 a devenit membru al Academiei din Berlin.

    Lucrări:

  1. Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea (1698)
  2. Metafizica (1700)
  3. Logica (1701)
  4. Fizica universală a lui Van Helmont (1701)
  5. Tratat de muzică turcească (1704)
  6. Istoria ieroglifică (1705)
  7. Studiu asupra naturii monarhiilor (1714)
  8. Descriptio Moldaviae (1716)
  9. Creșterea și descreșterea Imperiului Otoman (1716)
  10. Viața lui Constantin Cantemir (1718)
  11. Evenimentele Cantacuzinilor și ale Brâncovenilor (1718)
  12. Despre conștiință (1722)
  13. Curanus (1722)
  14. Hronicul vechimii româno-moldo-vlahilor (1723)

A avut două domnii în Moldova: 18/28 martie8 aprilie 1693 și 23 noiembrie / 4 decembrie 1710 – 11/22 iulie 1711.

La moartea tatălui său, a fost ales domn de către boieri, însă rămâne în fruntea statului doar 20 de zile, din cauza faptului că otomanii l-au preferat pe Constantin Duca, care se bucura și de sprijinul lui Constantin Brâncoveanu, domnul Țării Românești.

Pleacă la Constantinopol, unde-și continuă studiile. Odată cu urcarea lui Antioh, fratele său, pe tronul Moldovei, Dimitrie este însărcinat cu întreținerea relațiilor diplomatice cu Imperiul Otoman.

În noiembrie 1710, Poarta l-a înscăunat domn al Moldovei.

În timpul domniei, Sfatul Domnesc era format doar din boierii fideli familiei sale. Și-a atras simpatiile boierilor mici și mijlocii datorită diminuării dărilor care trebuiau plătite de către aceștia.

A urmărit supunerea Țării Românești, considerând că tronul i se cuvenea datorită căsătoriei cu Casandra, fiica fostului domn muntean Șerban Cantacuzino.

Deși a petrecut mulți ani la Constantinopol, Dimitrie Cantemir a promovat o politică antiotomană. A căutat sprijin la curtea țarului rus Petru cel Mare, cu care a încheiat la Luțk (sau Luck), la data de 13/24 aprilie 1711, o convenție, care stipula, printre altele, emanciparea Moldovei de sub suzeranitate otomană și recunoașterea domniei ereditare în familia Cantemir. Convenția a fost ratificată la 28 iunie, luând forma unui tratat antiotoman.

Tratatul ruso-moldovean de la Luck (13 aprilie 1711):

[…] 2. Când grosul oștirii noastre va intra în Țara Moldovei atunci strălucitul principe se va declara pe față ca domn supus al nostru și se va uni cu toată oștirea sa cu oștirea noastră, pentru care oștire noi făgăduim să-i dăm, în acea vreme, și ajutor în bani din visteria noastră. Și el va acționa împreună cu oștile noastre, după porunca noastră, împotriva dușmanului crucii domnului și a aliaților și celor de un gând cu dânsul, după ajutorul pe care-l va da atotputernicul, și ne va ajuta cu toate sfaturile, după priceperea sa, acțiunile de acolo. Și va fi sub protecția noastră și supus al măriei noastre țarului și urmașilor noștri, el și urmașii lui, în veci.

3. În schimb, făgăduim noi, marele stăpânitor, măria noastră țarul, pentru noi și pentru urmașii noștri la tronul Rusiei, că noi nu vom avea dreptul să punem domn în Moldova, nici din țara Muntenească, nici din altă familie străină, ci, pentru această dovadă de credință față de noi a prea strălucitului domn Dimitrie Cantemir, îl vom păstra și pe el și pe urmașii lui din izvodul pe linie bărbătească în acea cârmuire și domnie a țării Moldovei, fără schimbare, cu titlul de domn, exceptând numai cazul când cineva dintre dânșii s-ar lepăda de sfânta biserică a răsăritului sau s-ar depărta de credința față de măria noastră țarul. […]

6. După obiceiul vechi moldovenesc, toată puterea cârmuirii va fi în mâna domnului Moldovei […]

9. Boierii și toți supușii Moldovei să fie datori a se supune poruncii domnului, fără nici o împotrivire și scuze (așa precum mai înainte a fost întotdeauna obiceiul), afară de excepțiile menționate în punctul al treilea, în care caz nu vor fi datori să-i dea ascultare.

10. Toată legea și judecata să fie a domnului și fără hrisovul domnului nimic nu va fi întărit sau desfăcut de către măria noastră, țarul.

11. Pământurile principatului Moldovei, după vechea hotărnicie moldovenească asupra cărora domnul va avea drept de stăpânire sunt cele cuprinse între râul Nistru, Camenița, Bender, cu tot ținutul Bugeacului, Dunărea, granițele țării Muntenești și ale Transilvaniei, marginile Poloniei, după delimitările făcute cu aceste țări. […]

Între anii 1710-1711 a vut loc războiul ruso-turc în care s-a implicat și Moldova. Bătălia decisivă s-a dat la Stănilești, între 18-22 iulie, care s-a încheiat cu victoria turcilor.

În urma înfrângerii, Dimitrie Cantemir părăsește Moldova și pleacă în Rusia, undeva va locui la Harkov, la Moscova, apoi la Sankt Petersburg. În 1721 este numit sfetnic intim al țarului Petru cel Mare și membru al Guvernului țarist.

În 1716, în Descriptio Moldavie, Dimitrie Cantemir relata despre atitudinea moldovenilor față de cultura scrisă:

Pe de altă parte, moldovenii nu numai că nu iubesc învățătura, dar aproape toți o urăsc. Nici măcar numele științelor și artelor nu le sunt cunoscute. Ei cred că învățații nu pot fi cu mintea întreagă în așa măsură încât, atunci când vor să laude știința cuiva, spun că a ajuns nebun de prea multă învățătură. În această privință o vorbă proastă, care se aude des în gura moldovenilor, este că învățătura e treaba preoților, mireanului îi e de ajuns să învețe să citească și să scrie, să știe să-și semneze numele, să-și poată însemna în condică boul alb, negru, cornut, caii, oile, vitele, stupii și ce altele mai sunt; mai departe este cu totul de prisos.

În aceeași lucrare, fostul domn al Moldovei descrie moravurile moldovenilor:

Având a descrie moravurile moldovenilor, subiect de altminteri necunoscut vreunuia sau doar câtorva dintre străini, iubirea de țară mă îndeamnă și-mi poruncește să laud neamul în care m-am născut și să pun în bună lumină pe locuitorii acestui pământ de unde mă trag; pe de altă parte, iubirea de adevăr se opune și mă împiedică a lăuda lucruri pe care dreapta judecată mă îndeamnă să le critic. Cred că este mai bine pentru țară să fie puse deschis sub ochii locuitorilor ei mulțimea de păcate pe care le au decât să se lase înșelați prin lingușiri amăgitoare și prin dezvinovățiri iscusite, și astfel să fie încredințați că tot ce fac ei fac bine, în vreme ce toată lumea care are moravuri mai ales critică asemenea purtări.

Învins de argumentele acestei iubiri de adevăr, mărturisesc sincer că, în afară de credința ortodoxă și de ospitalitate, cu greu am putea găsi printre moravurile moldovenilor ce să lăudăm pe bună dreptate. Toate vițiile care se întâlnesc la ceilalți oameni stăpânesc și pe moldoveni, dacă nu totdeauna în mai mare măsură, cu siguranță însă nu în mai mică; calitățile lor, dimpotrivă, sunt rare și, cum sunt lipsiți atât de o bună învățătură cât și de execițiul virtuților, cu greu vei găsi un om care să strălucească prin virtuți față de ceilalți, afară doar dacă l-a ajutat o fericită înzestrare din naștere. Îngâmfarea le este mamă și trufia soră; dacă un moldovean are un cal de soi și arme mai de fală, crede că nimeni nu-l întrece, nu se va da în lături să se lupte nici cu Dumnezeu, dacă e nevoie. […]

Sunt glumeți și veseli, iar inima nu o au prea departe de gură, dar așa cum uită lesne dușmăniile, tot astfel nu păstrează prea mult prieteniile. De beție nici nu se dau în lături, nici nu se prăpădesc după ea; plăcerea lor cea mare este totuși să întindă mese de la a șasea oră din zi până la trei noaptea, uneori chiar până în zorii zilei, și să se îndoape cu vin până ce varsă. Totuși nu fac asta în fiecare zi, ci numai în zilele de sărbătoare sau pe timp urât de iarnă, când frigul închide pe locuitori între pereții odăilor și-i îndeamnă să-și încălzească mădularele cu vin. […]

Trag foarte bine cu săgeata, știu să arunce chiar și sulița, dar treabă mai bună au făcut totdeauna cu sabia; de pușcă nu se folosesc decât vânătorii, căci socotesc că nu este lucru de cinste să întrebuințeze împotriva dușmanului o armă la folosirea căreia nu se cere nici un fel de îndemânare și nici o vitejie. La primul lor atac se arată totdeauna foarte aprigi, la al doilea mai moi, respinși și de astă dată, rareori îndrăznesc să atace și a treia oară. Totuși au învățat de la tătari să se întoarcă din fugă și cu acest meșteșug nu o dată au smuls victoria dușmanului învingător. […]

Nu cunosc nici un fel de măsură: când le merge bine, se îngâmfă; când le merge rău, se descurajează. La prima vedere nimic nu le pare greu; dacă se ivește cea mai mică greutate, se tulbură, nu știu ce să facă și în sfârșit, dacă văd că încercările lor sunt zadarnice, sunt cuprinși de căință, târzie însă, de ce-au făcut. […]

Adulterele sunt rare la ei, dar tinerii socotesc că nu e de rușine, ci de laudă ca, până ce căsătoresc, să facă dragoste într-ascuns, ca și cum ar fi dezlegați de orice lege. […]

Totuși trebuie să fie lăudată și ridicată tot timpul în slăvi ospitalitatea pe care o arată străinilor și drumeților. Într-adevăr, cu toate că sunt foarte săraci din pricina vecinătății cu tătarii, totuși nu refuză niciodată oaspetului pâine și găzduire, hrănindu-l și pe el și caii lui timp de trei zile fără nici o plată. […]

La ei [în Moldova de Sus] furturile sunt puține sau nu sunt deloc, față de domn s-au dovedit totdeauna credincioși și dacă și pe ei i-au muncit unele dihonii lăuntrice, focul n-a pornit de nicăieri decât de la boierii din Moldova de jos. Își păstrează curățenia trupească și moravurile frumoase chiar și înainte de căsătorie, ceea ce rar vei găsi la moldovenii din Țara de Jos. Sunt mai pricepuți decât ceilalți la conducerea trebilor obștești își îngrijesc mai bine avutul, îndeplinesc poruncile ce li se dau cu cea mai mare râvnă, dar față de oaspeți sunt cu mult mai socotiți decât locuitorii din Moldova de Jos.

Dimitrie Cantemir a murit pe 21 august 1723, fiind înmormântat în biserica Sf. Nicolae din Moscova. În 1935 i-au fost aduse osemintele în țară și depuse la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași.

Sursa: Bogdan Murgescu (coordonator), Istoria României în texte, Editura Corint, București, 2001

Recomandări

2 comentarii Adaugă comentariu

  • #1

    I-au fost aduse osemintele fără cap! Se zvonea că ar fi fost mason şi craniul ar fi îngropat undeva prin câmpia Angliei… A fost înmormântat la Mânăstirea Greacă din Moscova, Sfântul Nicolae, strada a revenit în prezent la vechiul nume de dinainte de 1917, Nikolskaya – foarte aproape de Kremlin, alături de alţi membri ai familiei, o prinţesă georgiană ş.a.m.d. Osemintele au fost repatriate odată cu demolarea clădirii pt. a se construi în zonă o staţie de metrou. A fost o înţelegere atunci între autorităţile române şi cele sovietice, funcţionarii muzeului de istorie rus au pus în sicriu inclusiv pământ luat de acolo! Au sosit în România în portul Constanţa, la ceremonie fiind prezent N. Iorga, din câte îmi aduc aminte din ce am citit. Cele ale lui Antioh, deşi poet rus recunosut, s-au pierdut atunci definitiv. Noi nu le-am revendicat, că nu-l consideram al nostru – aşa arată surse sovietice/ruseşti…

    răspunde
  • #2

    Datorita lui muscalii(rusi)au inceput sa emita pretentii asupra unor teritorii din Moldova…

    răspunde
  • Adaugă un comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi publicată.
    Prin postarea acestui comentariu declari că ai citit și ești de acord cu termenii și condițiile acestui site.