Dimitrie Cantemir, cel mai învățat domn din istoria Moldovei

Dimitrie Cantemir s-a născut pe 26 octombrie 1673, fiind cel de-al doilea fiu al lui Constantin Cantemir și al Anei Bantăș. Fratele său a fost Antioh Cantemir.

A fost căsătorit de două ori, soțiile sale fiind Casandra Cantacuzino, fiica domnului muntean Șerban Cantacuzino și Anastasia Ivanovna Trubețkaia.

Din rândul copiilor pe care i-a avut s-au remarcat Antioh, Matei, Constantin și Șerban, care au ocupat diferite funcții în Rusia.

A avut parte de o educație aleasă, primul său dascăl fiind Ieremias Kakavelas, un învățat grec din Creta, de la care a învățat limbile greacă, latină și slavonă.

Între anii 1689 și 1691 a fost ținut ostatic la curtea sultanului, unde a învățat la Academia Patriarhiei Ortodoxe din Fanar. Aici a studiat limbile turcă, arabă și persană. Pe lângă limbile studiate, Dimitrie Cantemir a manifestat interes și pentru cultura, literatura, religia și muzica din Imperiul Otoman. A fost printre primii care au adunat folclor turcesc și l-a transcris printr-un sistem de notație muzicală inventat de el. De asemenea, un alt domeniu de interes pentru Dimitrie a fost filozofia.

În 1714 a devenit membru al Academiei din Berlin.

Lucrări:
1. Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea (1698)
2. Metafizica (1700)
3. Logica (1701)
4. Fizica universală a lui Van Helmont (1701)
5. Tratat de muzică turcească (1704)
6. Istoria ieroglifică (1705)
7. Studiu asupra naturii monarhiilor (1714)
8. Descriptio Moldaviae (1716)
9. Creșterea și descreșterea Imperiului Otoman (1716)
10. Viața lui Constantin Cantemir (1718)
11. Evenimentele Cantacuzinilor și ale Brâncovenilor (1718)
12. Despre conștiință (1722)
13. Curanus (1722)
14. Hronicul vechimii româno-moldo-vlahilor (1723)

A avut două domnii în Moldova: 18/28 martie – 8 aprilie 1693 și 23 noiembrie / 4 decembrie 1710 – 11/22 iulie 1711.

La moartea tatălui său, a fost ales domn de către boieri, însă rămâne în fruntea statului doar 20 de zile, din cauza faptului că otomanii l-au preferat pe Constantin Duca, care se bucura și de sprijinul lui Constantin Brâncoveanu, domnul Țării Românești.

Pleacă la Constantinopol, unde-și continuă studiile. Odată cu urcarea lui Antioh, fratele său, pe tronul Moldovei, Dimitrie este însărcinat cu întreținerea relațiilor diplomatice cu Imperiul Otoman.

În noiembrie 1710, Poarta l-a înscăunat domn al Moldovei.

În timpul domniei, Sfatul Domnesc era format doar din boierii fideli familiei sale. Și-a atras simpatiile boierilor mici și mijlocii datorită diminuării dărilor care trebuiau plătite de către aceștia.

A urmărit supunerea Țării Românești, considerând că tronul i se cuvenea datorită căsătoriei cu Casandra, fiica fostului domn muntean Șerban Cantacuzino.

Deși a petrecut mulți ani la Constantinopol, Dimitrie Cantemir a promovat o politică antiotomană. A căutat sprijin la curtea țarului rus Petru cel Mare, cu care a încheiat la Luțk (sau Luck), la data de 13/24 aprilie 1711, o convenție, care stipula, printre altele, emanciparea Moldovei de sub suzeranitate otomană și trecerea ei sub protectoratul Rusiei, dar și recunoașterea domniei ereditare în familia Cantemir. Convenția a fost ratificată la 28 iunie, luând forma unui tratat antiotoman.

Între anii 1710-1711 a vut loc războiul ruso-turc în care s-a implicat și Moldova. Bătălia decisivă s-a dat la Stănilești, între 18-22 iulie, care s-a încheiat cu victoria turcilor.

În urma înfrângerii, Dimitrie Cantemir părăsește Moldova și pleacă în Rusia, undeva va locui la Harkov, la Moscova, apoi la Sankt Petersburg. În 1721 este numit sfetnic intim al țarului Petru cel Mare și membru al Guvernului țarist.

Dimitrie Cantemir a murit pe 21 august 1723, fiind înmormântat în biserica Sf. Nicolae din Moscova. În 1935 i-au fost aduse osemintele în țară și depuse la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași.