Constantin Brâncoveanu

26 ianuarie 2021 | 5 comentarii
www.istorie-romaneasca.ro

Constantin Brâncoveanu s-a născut în anul 1654, fiind fiul lui Papa Brâncoveanu și al Stancăi Cantacuzino, sora domnului muntean Șerban Cantacuzino. Frații săi au fost Barbu și Matei Brâncoveanu.

În 1674 s-a căsătorit cu Maria, fiica postelnicului Neagoe și nepoata domnului Țării Românești. Au avut împreună unsprezece copii, șapte fete (Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Ancuța, Bălașa și Smaranda) și patru băieți (Constantin, Ștefan, Radu și Matei).

A fost domnul Țării Românești între anii 1688-1714. A ocupat tronul țării cu ajutorul unchilor săi din partea mamei, care și-au exercitat influența asupra sa în primii ani de domnie.

Înscăunarea ca domn prezentată de Letopisețul cantacuzinesc (1688):

Plinindu-se […] octombrie 29 de zile, cursul anilor 7197, luni dimineața la două ceasuri din zi, pristăvitu-s-au Șerban vodă, dându-și fericitul suflet în mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu să-l pomenească! Deci întâmplându-se la pristăvirea lui părintele mitropolitul Theodosie și frate-său Constantin Cantacuzino, ce-au fost mare stolnic, și toți boierii, numaidecât merseră la sfânta mitropolie și porunciră de se strânseră toți căpitanii de pe toate cetele și mulțime de boieri mari și mici din țară și toți neguțătorii. Atunci aduseră pe un capugi bașa turc, Hamet aga, care era venit aici cu trebi împărătești și mai erau și alți agalari turci; aduseră și pe părintele Dionisie, patriarhul Țarigradului, și așa cu toții merseră înaintea acelui agă turc de-i spuseră de moartea lui Șerban vodă și-l întrebară de sfat, să-i învețe cum vor face. Atunci acel agă turc împreună cu alalți deteră răspuns întru auzul tuturor boierilor și a tuturor slujitorilor la mari și la mici ca fără zăbavă să-și ridice domn din țară să nu care cumva să se prinză vreo sminteală […].

Deci boierimea și cu alți cu toți nu avură cum face într-alt chip, ci cu toții făcură sfat și aleseră dintre dânșii pe un boier anume jupan Constantin Brâncoveanu, marele logofăt, de-l ridicară să le fie domn, că-l știau că este înțelept și se trăgea din odraslă domnească.

Atunci cu toții se închinară lui cu mare bucurie și toți cu un glas bun, ziseră: Într-un ceas bun să ne fii măria ta domn până la adânci bătrâneți.

Și îndată-l duseră în sfânta mitropolie cu mare cinste, luându-l de mână părintele Theodosie mitropolitul, până l-au băgat în sfântul altar, pe poarta cea mare împărătească și acolo l-au purtat împrejurul sfântului pristol, sărutând masa cea sfântă și evanghelia cea dumnezeiască și cinstita cruce. Și închinându-se, au îngenunchiat înaintea pristolului, de i-au citit deasupra capului molitvele de domnie patriarhul Dionisie și l-au blagoslovit. Și așa ieșind de acolo, l-au pus în scaun domnesc până i-au cântat mnoga leta [mulți ani trăiască], mergând toată boierimea de i-au sărutat mâna.

După aceea ieșind afară, numaidecât purceseră cu toții de merseră la curtea domnească, ieșindu-i în cale toți preoții cu litie și cu cântări dumnezeiești, până l-au băgat în biserica domnească, de au sărutat sfintele icoane și au șezut în scaunul cel domnesc.

Atunci Constantin vodă au strigat către toți boierii cu glas de bună cinste zicându-le: Iată, am ascultat eu rugăciunea dumneavoastră de mi-am lăsat toată odihna și toate moșiile mele și mai mult fără voia mea m-ați ridicat domn. Acum dară se cade și dumneavoastră să vă arătați credința cea adevărată, cum că vă veți afla toată vremea lângă noi cu slujbă dreaptă și credincioasă și veți face toate poruncile domniei fără nici o îndoială, precum și noi ne făgăduim să aveți dumneavoastră și toată țara de la noi dreptate.

Așișderea și boierii răspunseră: Cum de vreme ce au dăruit Dumnezeu pe măria ta cu domnia după pofta noastră, suntem bucuroși foarte să ne dăm credința neclătită. Și câte unul, câte unul, pe rând, fiind sfânta evanghelie așezată în mijlocul bisericii, puseră mâinile toți pe dânsa, jurându-se și legându-se cu numele marelui Dumnezeu, cum vor sluji domnului lor, cu credință și cu mare dreptate, dând la mâna domnu-său și o scrisoare a lor încredințată, precum iaste mai sus scris.

Isprăvindu-se de aceasta, cu toți dimpreună se închinară și ieșind din biserică, suindu-se toți în casele domnești, șezând în cinstitul scaun, alergară către dânsul toți boierii mari și mici și toate gloatele sărutând mâna și zicea: Într-un ceas bun să ne fii măria ta domn și să ne stăpânești cu pace în toată viața măriei tale. Și aciiaș porunci Constantin vodă tuturor logofeților domnești de scriseră cărți pe numele lui în toate târgurile și la toată țara, dând veste de pristăvirea lui Șerban vodă și de domnie nouă a lui Constantin vodă

În timpul domniei sale, Țara Românească a cunoscut un remarcabil progres economic și cultural.

Pe plan economic, măsurile adoptate de voievod au favorizat dezvoltarea agriculturii, a meșteșugurilor și a comerțului. În 1701, domnul a adoptat o nouă reformă fiscală, rupta, prin care s-a modificat cuantumul obligațiilor fiscale, suma putând fi plătită de contribuabili la patru termene. Principala urmare a acestor acțiuni a fost creșterea demografică. În schimb, Imperiul Otoman nu a rămas indiferent la creșterea economică de care se bucura Țara Românească, sporind obligațiile acesteia. Datorită măsurilor economice adoptate, Constantin Brâncoveanu a putut să obțină de la sultan domnia pe viață, dar și instalarea ginerelui său, Constantin Duca, pe tronul Moldovei.

Fiind un susținător al culturii, Brâncoveanu a încurajat tipărirea de cărți, indiferent de natura lor. Între anii 1694-1695 a luat ființă Academia de la Sf. Sava, condusă de învățatul Sevastos Kymenitis. Aceasta avea să devină una dintre cele mai importante instituții de învățământ din spațiul românesc, studiindu-se literatura, filosofia antică și creștină. În domeniul arhitectural a luat naștere stilul brâncovenesc, în care au fost realizate numeroase edificii religioase sau civile.

Pe plan militar, Constantin Brâncoveanu a înființat două corpuri de oaste, martalogii și talpoșii.

Spre deosebire de predecesorul său, Constantin Brâncoveanu a încetat persecuția boierilor, bucurându-se de susținerea marii boierimii. Totuși, perioada de domnie nu a fost lipsită de conflicte interne. În 1707, în urma destituirii marelui spătar Mihai Cantacuzino, ia naștere conflictul dintre voievod și boierii Cantacuzini, care au căutat, cu orice mijloace, să-l alunge de pe tron. Acest lucru avea să se petreacă în primăvara lui 1714, când domnul a fost mazilit de Poartă.

Bun dibaci, Constantin Brâncoveanu a oscilat între Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic și Rusia, principalul obiectiv al politicii externe fiind menținerea autonomiei țării. A întreținut bune relații cu marile capitale europene, printre care Paris, Roma, Viena, Cracovia și Constantinopol.

Nu a avut relații bune cu Constantin Cantemir și cu fiii acestuia, Antioh și Dimitrie, din cauza ostilității arătate omologilor săi, prin susținerea la tronul Moldovei a ginerelui său, Constantin Duca.

Ion Neculce despre oferta otomană adresată lui Brâncoveanu de a deveni domn și în Moldova (1703):

Vizirul i-au zis: Dar putea-vei tu să porți de grijă acelei țări, să-ți fie pe seamă, să o tocmești, să fie plină de oameni?” Iar el, dac-au auzit așa, foarte cu voie să fie domn la 2 țări […]

Deci la această întrebare n-au putut da răspuns vizirului până nu va lua răspuns de la unchii săi, ales de la Constantin Cantacuzino stolnicul. Ce s-au rugat vizirului să-l aștepte până-n cinci zile, să se socotească, și atunci îi va da răspuns vizirului pentru acest lucru. Iar Constantin stolnicul i-au scris să mulțămească lui Dumnezeu că nu-i pe voia neprietenilor, și să-și păzească treaba și grija țării sale. Iar mai mult să nu-l știe că s-amestecă, că apoi, de nu-l va asculta și va face peste voia lui, bine să știe că, când va încăleca el din ludrii, iar el va înhăma în căruță și va trece în Ardeal; și când va sosi el în București, el va sosi la Udriiu. Și ce va vide, să nu se sperie.

Iar Brâncoveanu, a cincea zi, luând acest răspuns de la unchiu-său, au mers la vizirul și i-au dat răspuns că nu va putea purta grija a două țări, ce sunt de margine.

În ceea ce privește Transilvania, care devenise provincie habsburgică, Constantin Brâncoveanu a sprijinit material și financiar Biserica Ortodoxă din Transilvania, care era supusă numeroaselor presiuni protestante, calvine și catolice, nereușind însă să împiedice unirea acesteia cu Biserica Romei.

Încă de la începutul domniei, domnul muntean a avut relații proaste cu Imperiul Habsburgic din cauza amânării tratatului pregătit de Șerban Cantacuzino, ceea ce i-a făcut pe austrieci să invadeze Țara Românească. Cu sprijinul otomanilor, Brâncoveanu a reușit să-i alunge pe austrieci din țară, învingându-i la Zărnești, pe 11 august 1690. Relațiile dintre cele două țări s-au îmbunătățit în 1695 când împăratul Leopold I i-a acordat voievodului muntean titlul de principe al imperiului.

Generalul habsburgic Heissler îl sfidează pe Constantin Brâncoveanu (1690):

Și într-acest război au pierit și Teleki generalul ungurilor Ardealului și aga Constantin Bălăceanu, ginerele lui Șerban Vodă și au prins viu pe Haizler generalul nemților și despre partea turcească încă au pierit pașa seraschierul, iar Constantin Vodă văzând că biruiesc turcii pe nemți s-au pogorât cu sultanul în vale și s-au împreunat cu Tukili. Și fiind toți acolo atunci aduseră pe Haizler legat, căruia i-au zis Constantin-vodă: Jupâne Haizler, ți-am adus oaspeți, care ți-am scris că-ți voi aduce, primește-i. Iară el răspunse lui Constantin Vodă: Nu te bucura de această întâmplare, că de am pierdut noi războiul, împăratul nostru mai are ca noi mulți, ci te bucură de vrăjmașul tău, de Bălăceanu, că au pierit; că eu pentru ca să-l mântuiesc pe dânsul am căzut în robie și de sunt și rob, astăzi am căzut în robie, iar tu ești rob de când te-au făcut tată-tău. Deci întrebând Constantin Vodă unde au pierit Bălăceanu, au trimis slujitori și l-au adus acolo mort.

Reprimarea opoziției boierești (1689-1690):

Întru aceste vremi tulburate ce erau au trimis Constantin vodă slujitor și au luat după la casele lor pe Cârstea Scordoc ce fusese postelnic mare la Șerban vodă și pe Oprea căpitanu și pe Vlaicul armașul și i-au închis la Căldărușani pe unii, iar pe alții la Snagov, ci pe Cârstea postelnicul au trimis fără zăbavă de l-au omorât, iar cei doi au așezat multă vreme la închisoare și i-au slobozit. Pricina morții Cârstii alta n-au fost fără decât numai că s-au certat cu Brâncoveanul în boieriile lor, pentru lucru mai de nimic. Deci Brâncoveanul țiind pizmă ascunsă și venind la domnie, și-au vărsat mânia cu moarte ce l-au omorât.

Iarăși într-aceste vremi au trimis Constantin vodă pe Văcărescul, vătaful de copii, la Craiova de au prins pe Ștefan Cioran, ce au fost sluger și l-au adus la București, învinuindu-l precum s-ar fi unit cu aga Constantin Bălăceanul și închizându-l la mănăstirea Mihai vodă, au trimis într-o noapte armaș și l-au sugrumat.

[…] Într-acest război au pierit Bălăceanul, vrăjmașul lui Constantin vodă, și i-au trimis capul la București, puindu-l într-o suliță, în curtea lui, în ziua de sântă Mărie.

Relațiile cu Poarta au fost dificile din cauza creșterii constante a tributului. Deoarece nu putea apela la Austria din cauza politicii expansioniste din Transilvania, domnul muntean a căutat sprijin în Polonia și în Rusia. Astfel, în 1698 a încercat să stabilească relații cu August al II-lea al Poloniei, însă demersurile sale au eșuat. În urma succeselor militare obținute de țarul Petru cel Mare, Constantin Brâncoveanu a stabilit contacte diplomatice cu Rusia, trimițând, în repetate rânduri, emisari la Moscova. Demersurile sale s-au materializat în semnarea unei convenții secrete cu Rusia în 1709, prin care voievodul muntean se obliga să-l sprijine pe țar cu un corp de oaste de 20.000 de oameni în eventualitatea unui conflict cu turcii.

Deși voia izbucnirea unui război împotriva Imperiului Otoman la care să ia parte puterile creștine, domnul Țării Românești a adoptat o politică de expectativă în războiul ruso-turc din 1710-1711. Neutralitatea Țării Românești s-a terminat odată cu participarea, fără acordul lui Brâncoveanu, a cavaleriei muntene, comandată de spătarul Toma Cantacuzino, care a trecut de partea rușilor. În urma acestui episod, Constantin Brâncoveanu a fost mazilit și dus cu întreaga sa familie la Constantinopol, fiind încarcerat la Edikule. În locul său a fost numit Ștefan Cantacuzino.

La mazilirea lui au contribuit și Constantin Cantacuzino (unchiul său), respectiv Ștefan Cantacuzino (vărul său), care au trimis la Constantinopol corespondența acestuia cu țarul Petru cel Mare și diploma de conte a Imperiului Habsburgic.

La 15 august 1714, Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii și cu ginerele său, Ianache Văcărescu, au fost decapitați de turci. Inițial, domnul muntean a fost înmormântat în mănăstirea din insula Chalke, dar rămășițele sale pământești au fost aduse în țară, în 1720, de soția sa și reînhumate în Biserica Sf. Gheorghe Nou din București.

Constantin Brâncoveanu și fiii săi au fost canonizați de Biserica Ortodoxă Română, care îi cinstește la 16 august. Deși au murit pe 15 august, a fost aleasă data de 16 pentru a nu coincide cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Prințul de aur, cum îl numeau turcii (”Altân-bey”) datorită averii sale, Constantin Brâncoveanu a reușit, în cei 26 de ani de domnie, să ofere țării o perioadă de prosperitate economică și culturală.

Sursa: Bogdan Murgescu (coordonator), Istoria României în texte, Editura Corint, București, 2001

Recomandări

5 comentarii Adaugă comentariu

  • #1

    Domnitorul a fost executat pt tradare nu pt ca era crestin sau ca a refuzat sa treaca la religia musulmana…

    răspunde
    • #2

      Aveți dreptate domnule Ion, executarea lui Brâncoveanu a fost rezultatul judecării sale după legile otomane, pentru trădarea, nu din motive religioase! Că execuția sa ar fi fost din motive religioase este o legendă! Acest subiect a fost dezbătut pe larg într-o conferință ținută pe această temă de domnul Adrian Mihai Cioroianu, profesor universitar la Universitatea București, la Institutul Cultural Român!

      răspunde
  • #3

    I s-a oferit atât lui cât și copiilor lui, în ultimul moment ca un gest milostiv din partea sultanului, viața în schimbul credinței.

    răspunde
  • #4

    Turcii au adus dovezi în sensul trădați lui faptul ca ținea corespondenta cu tarile din jur, dovezi date de unchiul sau Cantacuzino. A fost ucis împreună cu ginerele și cei 4 băieți. Un singur nepot pe linie paterna ia rămas care ia purtat numele și a transmis din generație în generație numele pana în zilele noastre. Strănepoți trăiesc în zilele noastre cu numele de Constantin Brâncoveanu

    răspunde
  • #5

    Ce tradare? ai citit articolul ?

    ”Neutralitatea Țării Românești s-a terminat odată cu participarea, fără acordul lui Brâncoveanu, a cavaleriei muntene, comandată de spătarul Toma Cantacuzino, care a trecut de partea rușilor. ”

    Si daca e vorba de tradare, ce a tradat? A tradat interesele Tarii Romanesti sau Interesele Portii ca subjuga fara nici un drept Tarile Romane (le subjuga doar pe legea celui mai tare)

    răspunde
  • Adaugă un comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi publicată.
    Prin postarea acestui comentariu declari că ai citit și ești de acord cu termenii și condițiile acestui site.