Constantin Brâncoveanu s-a născut în anul 1654, fiind fiul lui Papa Brâncoveanu și al Stancăi Cantacuzino, sora domnului muntean Șerban Cantacuzino. Frații săi au fost Barbu și Matei Brâncoveanu.

În 1674 s-a căsătorit cu Maria, fiica postelnicului Neagoe și nepoata domnului Țării Românești. Au avut împreună unsprezece copii, șapte fete (Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Ancuța, Bălașa și Smaranda) și patru băieți (Constantin, Ștefan, Radu și Matei).

A fost domnul Țării Românești între anii 1688-1714. A ocupat tronul țării cu ajutorul unchilor săi din partea mamei, care și-au exercitat influența asupra sa în primii ani de domnie.

În timpul domniei sale, Țara Românească a cunoscut un remarcabil progres economic și cultural.

Pe plan economic, măsurile adoptate de voievod au favorizat dezvoltarea agriculturii, a meșteșugurilor și a comerțului. În 1701, domnul a adoptat o nouă reformă fiscală, rupta, prin care s-a modificat cuantumul obligațiilor fiscale, suma putând fi plătită de contribuabili la patru termene. Principala urmare a acestor acțiuni a fost creșterea demografică. În schimb, Imperiul Otoman nu a rămas indiferent la creșterea economică de care se bucura Țara Românească, sporind obligațiile acesteia. Datorită măsurilor economice adoptate, Constantin Brâncoveanu a putut să obțină de la sultan domnia pe viață, dar și instalarea ginerelui său, Constantin Duca, pe tronul Moldovei.

Fiind un susținător al culturii, Brâncoveanu a încurajat tipărirea de cărți, indiferent de natura lor. Între anii 1694-1695 a luat ființă Academia de la Sf. Sava, condusă de învățatul Sevastos Kymenitis. Aceasta avea să devină una dintre cele mai importante instituții de învățământ din spațiul românesc, studiindu-se literatura, filosofia antică și creștină. În domeniul arhitectural a luat naștere stilul brâncovenesc, în care au fost realizate numeroase edificii religioase sau civile.

Pe plan militar, Constantin Brâncoveanu a înființat două corpuri de oaste, martalogii și talpoșii.

Spre deosebire de predecesorul său, Constantin Brâncoveanu a încetat persecuția boierilor, bucurându-se de susținerea marii boierimii. Totuși, perioada de domnie nu a fost lipsită de conflicte interne. În 1707, în urma destituirii marelui spătar Mihai Cantacuzino, ia naștere conflictul dintre voievod și boierii Cantacuzini, care au căutat, cu orice mijloace, să-l alunge de pe tron. Acest lucru avea să se petreacă în primăvara lui 1714, când domnul a fost mazilit de Poartă.

Bun dibaci, Constantin Brâncoveanu a oscilat între Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic și Rusia, principalul obiectiv al politicii externe fiind menținerea autonomiei țării. A întreținut bune relații cu marile capitale europene, printre care Paris, Roma, Viena, Cracovia și Constantinopol.

Nu a avut relații bune cu Constantin Cantemir și cu fiii acestuia, Antioh și Dimitrie, din cauza ostilității arătate omologilor săi, prin susținerea la tronul Moldovei a ginerelui său, Constantin Duca.

În ceea ce privește Transilvania, care devenise provincie habsburgică, Constantin Brâncoveanu a sprijinit material și financiar Biserica Ortodoxă din Transilvania, care era supusă numeroaselor presiuni protestante, calvine și catolice, nereușind însă să împiedice unirea acesteia cu Biserica Romei.

Încă de la începutul domniei, domnul muntean a avut relații proaste cu Imperiul Habsburgic din cauza amânării tratatului pregătit de Șerban Cantacuzino, ceea ce i-a făcut pe austrieci să invadeze Țara Românească. Cu sprijinul otomanilor, Brâncoveanu a reușit să-i alunge pe austrieci din țară, învingându-i la Zărnești, pe 11 august 1690. Relațiile dintre cele două țări s-au îmbunătățit în 1695 când împăratul Leopold I i-a acordat voievodului muntean titlul de principe al imperiului.

Relațiile cu Poarta au fost dificile din cauza creșterii constante a tributului. Deoarece nu putea apela la Austria din cauza politicii expansioniste din Transilvania, domnul muntean a căutat sprijin în Polonia și în Rusia. Astfel, în 1698 a încercat să stabilească relații cu August al II-lea al Poloniei, însă demersurile sale au eșuat. În urma succeselor militare obținute de țarul Petru cel Mare, Constantin Brâncoveanu a stabilit contacte diplomatice cu Rusia, trimițând, în repetate rânduri, emisari la Moscova. Demersurile sale s-au materializat în semnarea unei convenții secrete cu Rusia în 1709, prin care voievodul muntean se obliga să-l sprijine pe țar cu un corp de oaste de 20.000 de oameni în eventualitatea unui conflict cu turcii.

Deși voia izbucnirea unui război împotriva Imperiului Otoman la care să ia parte puterile creștine, domnul Țării Românești a adoptat o politică de expectativă în războiul ruso-turc din 1710-1711. Neutralitatea Țării Românești s-a terminat odată cu participarea, fără acordul lui Brâncoveanu, a cavaleriei muntene, comandată de spătarul Toma Cantacuzino, care a trecut de partea rușilor. În urma acestui episod, Constantin Brâncoveanu a fost mazilit și dus cu întreaga sa familie la Constantinopol, fiind încarcerat la Edikule. În locul său a fost numit Ștefan Cantacuzino.

La mazilirea lui au contribuit și Constantin Cantacuzino (unchiul său), respectiv Ștefan Cantacuzino (vărul său), care au trimis la Constantinopol corespondența acestuia cu țarul Petru cel Mare și diploma de conte a Imperiului Habsburgic.

La 15 august 1714, Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii și cu ginerele său, Ianache Văcărescu, au fost decapitați de turci. Inițial, domnul muntean a fost înmormântat în mănăstirea din insula Chalke, dar rămășițele sale pământești au fost aduse în țară, în 1720, de soția sa și reînhumate în Biserica Sf. Gheorghe Nou din București.

Constantin Brâncoveanu și fiii săi au fost canonizați de Biserica Ortodoxă Română, care îi cinstește la 16 august. Deși au murit pe 15 august, a fost aleasă data de 16 pentru a nu coincide cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Prințul de aur, cum îl numeau turcii (”Altân-bey”) datorită averii sale, Constantin Brâncoveanu a reușit, în cei 26 de ani de domnie, să ofere țării o perioadă de prosperitate economică și culturală.

16 comments
  1. Domnitorul a fost executat pt tradare nu pt ca era crestin sau ca a refuzat sa treaca la religia musulmana…

    1. Aveți dreptate domnule Ion, executarea lui Brâncoveanu a fost rezultatul judecării sale după legile otomane, pentru trădarea, nu din motive religioase! Că execuția sa ar fi fost din motive religioase este o legendă! Acest subiect a fost dezbătut pe larg într-o conferință ținută pe această temă de domnul Adrian Mihai Cioroianu, profesor universitar la Universitatea București, la Institutul Cultural Român!

  2. I s-a oferit atât lui cât și copiilor lui, în ultimul moment ca un gest milostiv din partea sultanului, viața în schimbul credinței.

    1. Asa este. Nu a fost NICIO trădare. El s-a răsculat împotriva turcilor atunci când turcii au mărit birurile, asa cum au facut-o multi alti domnitori bravi.
      Credința și obligația lui era fata de religia și tara lui. Quod erat demonstrandum!

      1. Alianțele cu rușii și austriecii i-au adus decapitarea,nicidecum răzvrătirea .Ajutat dublu,chiar triplu,că sa-i fie bine lui și Țării

  3. Turcii au adus dovezi în sensul trădați lui faptul ca ținea corespondenta cu tarile din jur, dovezi date de unchiul sau Cantacuzino. A fost ucis împreună cu ginerele și cei 4 băieți. Un singur nepot pe linie paterna ia rămas care ia purtat numele și a transmis din generație în generație numele pana în zilele noastre. Strănepoți trăiesc în zilele noastre cu numele de Constantin Brâncoveanu

  4. Ce tradare? ai citit articolul ?

    ”Neutralitatea Țării Românești s-a terminat odată cu participarea, fără acordul lui Brâncoveanu, a cavaleriei muntene, comandată de spătarul Toma Cantacuzino, care a trecut de partea rușilor. ”

    Si daca e vorba de tradare, ce a tradat? A tradat interesele Tarii Romanesti sau Interesele Portii ca subjuga fara nici un drept Tarile Romane (le subjuga doar pe legea celui mai tare)

    1. Domnitorii Moldovei și Munteniei erau vasalii sultanului, de la care primeau investitura domnească; pe deasupra, aveau gradul de pașă cu 3 tuiuri în armia otomană. A negocia cu puteri ostile Imperiului Osmanlîu (Imperiul habsburgic, cel rus) erau clare acte de trădare. Cât despre cu ce drepturt erau subjugate cele 2 principate, intrăm în domeniul prostiei…

  5. 1. Se pare ca tradarea este in sange. De la Burebista si Decebal incoace
    2. Trebuia sa se aiba bine cu turcii! Un compromis politic elegant spre binele tarii si alor lui.

  6. Titlul este neinspirat: Râdeți de istoria noastră prin cuvintele dușmanilor vremurilor. A fost un mare PATRIOT. A fost un parinte de țară

  7. Profundă probă de ignoranță elemeNtară a istoriei! La otomani trădarea se pedepsea prin executarea tUturorcopiilor de sex masculin, astfel ca numele trădătorului să dispară…

  8. Pe sure se vorbeste altceva despre Brancoveanu
    Un asupritor de nedescris pentru semenii sai care traiau in bordeie in pamant
    Acumulase o bogatie imensa mosii nenumarate in detrimentul si cu saracirea poporului
    Se pare ca transfera bogatii in venetia
    A fost cum sunt si astia de astazi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recomandări
You May Also Like
Constantin Mavrocordat
Citește

Constantin Mavrocordat

Constantin Mavrocordat a fost domn în ambele țări extracarpatice. A avut șase domnii în Țara Românească și patru…
Mihail I
Citește

Mihail I

Mihail I a fost domnul Țării Românești între anii 1418-1420. S-a născut în familia lui Mircea cel Bătrân,…