Burebista

Burebista (82-44 î.Hr.) este cunoscut în istoriografie drept cel care a reușit să unifice triburile geto-dace. Împrejurările în care a ajuns acesta la putere sunt încă neclare. Geograful antic Strabon afirmă că Burebista a ajuns în fruntea neamului său în urma unor războaie, fiind ajutat în administrarea noului regat de marele preot Deceneu.

Burebista a promovat o politică de expansiune teritorială, datorită mijloacelor militare de care dispunea. Și-a îndreptat atenția către vecinii săi, pe care, treptat, i-a supus. Noul teritoriu aflat sub stăpânirea lui Burebista se întindea de la Dunărea Mijlocie până la Marea Neagră și din Carpații Păduroși până la Munții Haemus. De contemporani era considerat drept cel dintâi și cel mai mare dintre regii care au domnit peste Tracia, stăpân al ținuturilor din stânga și din dreapta Dunării.

Pentru romani, statul geto-dac reprezenta un adevărat pericol. Mai mult, Burebista se implică în războiul civil din Imperiul Roman, care îi are ca protagoniști pe Cezar și Pompei, oferindu-și sprijinul celui din urmă. În timpul războiului civil din Roma, Pompei a fost învins de Cezar. Cel din urmă plănuia să îl atace pe Burebista, însă este asasinat în anul 44 î.Hr.. În același an moare și Burebista, în împrejurări necunoscute, cei mai mulți istorici fiind de părere că a fost asasinat. Unele surse susțin că Burebista ar fi murit în jurul anului 35 î.Hr..

Până să se implice în războiul civil de la Roma, Burebista a dus o politică de cuceriri. Acest lucru mulțumea aristocrația geto-dacă, care se bucura de beneficiile aduse de cuceririle lui Burebista. Odată cu schimbarea politicii într-una defensivă, aristocrații geți nu l-au mai acceptat pe Burebista ca rege, organizând un complot, care i-a curmat viața.

Acest complot a avut ca efect destrămarea regatului în mai multe state. Izvoarele vremii îi menționează în fruntea statului intracarpatic pe Deceneu, Comosicus și Coryllus, iar în Banat și Oltenia este precizat regele Cotiso. În urma campaniilor militare desfășurate de romani în Dobrogea, împotriva căpeteniilor locale Dapyx și Zyraxes, teritoriul situat între Dunăre și Marea Neagră a intrat sub stăpânirea Imperiului Roman în anul 28 î.Hr., fiind integrată la provincia Moesia. Un nou stat geto-dac, mai redus ca suprafață în comparație cu cel al lui Burebista, dar mai bine organizat, va apărea un secol mai târziu, sub domnia lui Decebal.

Informațiile lui Strabon despre Burebista:

Regele lucra în înțelegere cu el [este vorba de Zamolxis] fiindcă vedea că oamenii ajunseseră [datorită lui] mult mai ascultători decât înainte. Căci supușii lui credeau că [regele] dă poruncile sfătuit de zei. Obiceiul acesta a continuat până în zilele noastre, pentru că mereu se găsea cineva gata să-l sfătuiască pe rege – și acelui om geții îi spuneau zeu. Muntele [unde se afla peștera] a fost socotit sfânt și s-a numit așa. I se zicea Cogaionon și la fel a fost și numele râului care curgea pe lângă el. Pe când domnea asupra geților Burebista – împotriva cărora s-a pregătit să pornească divinul Caesar -, cinstirea mai sus amintită o avea Decaineos.
Ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, Burebista, bărbat get, l-a înălțat atât de mult prin exerciții, abținere de la vin și ascultare față de porunci, încât, în câțiva ani, a făurit un stat puternic și a supus geților cea mai mare parte din populațiile vecine. Ba încă a ajuns să fie temut și de romani. Căci trecând plin de îndrăzneală Dunărea și jefuind Thracia – până în Macedonia și Illyria -, a pustiit pe celții care erau amestecați cu tracii și cu illirii și a nimicit pe de-a întregul pe boii aflați sub conducerea lui Critasiros și pe taurisci. Spre a ține în ascultare poporul, el și-a luat ca ajutor pe Deceneu, un magician care rătăcise multă vreme prin Egipt, învățând acolo unele semne de prorocire, mulțumită cărora susținea că tălmăcește voința zeilor. Ba încă de un timp fusese socotit și zeu, așa cum am arătat când am vorbit despre Zamolxis. Ca o dovadă pentru ascultarea ce i-o dădeau [geții], este și faptul că ei s-au lăsat înduplecați să taie vița de vie și să trăiască fără vin. Cât despre Burebista, acesta a pierit din pricina unei răscoale, mai înainte ca romanii să apuce a trimite o armată împotriva lui. Urmașii acestuia la domnie s-au dezbinat, fărâmițând puterea în mai multe părți. De curând, când Caesar Augustus a trimis o armată împotriva lor, puterea era împărțită în cinci părți. Atunci însă stăpânirea se împărțise în patru. Astfel de împărțiri sunt vremelnice și se schimbă când într-un fel, când într-altul.
Și profeții erau cinstiți, încât erau socotiți vrednici de domnie, […] astfel […] Orfeu, Musaios și zeul la geți, în vechime Zamolxis, un pitagoreu, iar în vremea noastră Decaineos care prorocește lui Burebista.

Inscripția de la Dionysopolis – despre Burebista:

[Acornion al lui Dionysios a condus o solie] pe cheltuiala sa […], călătorind departe, împreună cu tovarășii săi de drum […]; ajungând la Argedava la tatăl [acestuia] și întâlnindu-l, a obținut în același timp de la el bunăvoință pentru oraș […] și a dezlegat poporul [de tributul datorat]. Devenind apoi preot al Marelui Zeu, a săvârșit cu pietate procesiunile și jertfele, iar din carnea jertfelor a împărțit și cetățenilor. Ales preot al zeului Sarapis, tot așa a susținut cheltuielile după cuviință și cu tragere de inimă. Cum zeul eponim al orașului, Dionysos, nu mai avusese preot de mai mulți ani, iar el fiind aclamat de concetățeni, s-a consacrat acestei slujbe și, luând coroana zeului, pe vremea când Caius Antonius își stabilise aci cartierul de iarnă, a îndeplinit procesiunile și jertfele frumos și măreț, iar carnea le-a dat-o cetățenilor din belșug. Și luând coroana zeilor din Samothrace pe viață, a săvârșit procesiunile și jertfele pentru inițiații misterelor și pentru oraș. Iar mai de curând, devenind regele Burebista cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Thracia și stăpânind toată țara de dincolo de fluviu și pe cea de dincoace, a ajuns și la aceasta în cea dintâi și cea mai mare prietenie și a obținut cele mai bune foloase pentru patria sa, vorbindu-i totdeauna și dându-i sfaturi în cele mai importante treburi și atrăgând bunăvoința regelui pentru mântuirea orașului. Iar în toate celelalte prilejuri s-a oferit fără cruțare pentru îndeplinirea soliilor orașului și și-a asumat fără șovăire sarcini primejdioase ca să contribuie în tot felul la binele patriei sale. Și fiind el trimis ca sol de către regele Burebista la imperatorul roman Cnaeus Pompeius fiul lui Cnaeus și întâlnindu-l pe acesta în Macedonia, lângă Heraclea Lyncestis, a dus la capăt nu numai treburile regelui, câștigând buna dispoziție a romanilor față de rege, dar și pentru patria sa a negociat cu foarte frumoase rezultate. Îndeobște, în orice stare a împrejurărilor dăruindu-se cu trup și suflet, luându-și din ale vieții pentru a susține cheltuielile și învigorând din averea sa unele din dregătoriile orașului, el arătă cel mai mare zel pentru ridicarea patriei sale. Așadar, pentru ca și poporul să arate că cinstește pe bărbații cei buni și destoinici și care îi fac bine, Sfatul și Poporul hotărăsc să fie lăudat Acornion al lui Dionysios pentru acestea și să fie încununat la sărbătorile lui Dionysos cu o coroană de aur și onorat cu o statuie de bronz, apoi să mai fie încununat și pe viitor, în fiecare an la sărbătorile lui Dionysos, cu o coroană de aur și să i se predea pentru ridicarea statuii locul cel mai de vază din agora.

Iordanes – despre Burebista și urmașii acestuia:

Apoi, în timpul domniei la goți a regelui Buruista, a venit în Gothia Dicineus, pe vremea când Sylla a pus mâna pe putere la Roma. Primindu-l pe Dicineus, Buruista i-a dat o putere aproape regală. După sfatul acestuia, goții au început să pustiască pământurile germanilor pe care acum le stăpânesc francii.
Comunicând acestea și alte multe goților cu măiestrie, Deceneu a devenit în ochii lor o ființă miraculoasă, încât a condus nu numai pe oamenii de rând, dar chiar și pe regi. […] Iar după moartea lui Deceneu, ei au avut aproape în aceeași venerație pe Comosicus, fiindcă era tot așa de iscusit. Acesta era considerat la ei și rege și preot și ca judecător, datorită priceperii sale, și împărțea poporului dreptatea în ultima instanță. Părăsind și acesta viața, s-a urcat pe tron, ca rege al goților, Corilos, care a condus timp de patruzeci de ani popoarele sale din Dacia.