Bogdan I a fost domnul Moldovei între anii 1363-1367. Înainte de ocuparea tronului Moldovei, Bogdan a fost voievodul Maramureșului, demnitate acordată de Carol Robert de Anjou, regele Ungariei. Din cauza relațiilor tensionate cu Ludovic I de Anjou, Bogdan și-a pierdut titlul de voievod al Maramureșului, lucru care l-a determinat pe fostul voievod maramureșean să treacă Carpații și să ajungă în Moldova.
Unii istorici consideră că venirea lui Bogdan în Moldova s-a petrecut în 1359, însă acest eveniment nu este probat de sursele istorice, care precizează că Bogdan a plecat din Cuhea, centrul administrativ al Maramureșului, la est de Carpați în 1363, an în care a condus răscoala boierilor îndreptată împotriva lui Sas pe care-l face prizonier.
Trecerea lui Bogdan din Maramureș la est de Carpați a rămas cunoscută în istorie sub numele de descălecat.
Aceste fapte sunt relatate în cronica lui Ioan de Târnave, cronicarul regelui Ludovic I de Anjou. Acesta consemnează că Bogdan împreună cu românii din Maramureș au ajuns în Moldova. În urma preluării conducerii statului extracarpatic de către Bogdan, regalitatea maghiară a întreprins mai multe acțiuni militare pentru recuperarea teritoriului, însă fără succes. Eșecurile repetate au determinat coroana maghiară să recunoască independența Moldovei.
Diploma regală din 2 februarie 1365 i-a acordat lui Balc, fiul lui Sas, posesiunile lui Bogdan din Maramureș.
Potrivit unor surse polone, Bogdan I a mărit teritoriul Moldovei până la Nistru, capitala țării rămânând la Siret.
Bogdan a avut trei fii, Ștefan, Costea și Lațcu, cel din urmă fiind urmașul la tronul Moldovei.
Bogdan I a murit în 1367, fiind înmormântat la ctitoria sa din Rădăuți.
Deși a avut o domnie scurtă, Bogdan I a rămas cunoscut în istorie drept domnul care a întemeiat statul independent Moldova.
