Basarab I a fost domn al Țării Românești între anii 1324-1351/1352. Anul începerii domniei sale nu se cunoaște cu exactitate, cei mai mulți dintre istorici alegând data începerii domniei pe baza unui act emis de regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, la 26 iulie 1324, în care este menționat Basarab, voievodul nostru al Țării Românești. Alți cercetători optează pentru anul 1310. Despre familia sa nu se cunosc multe date. Un document emis de Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, la 26 noiembrie 1332, arată că Basarab era fiul lui Thocomer. Soția lui Basarab a fost Margareta, despre care se presupune că era catolică. A avut mai mulți fii, cel mai cunoscut fiind Nicolae Alexandru, asociatul său la domnie.
Sursa imaginii: aici
În prima parte a domniei, Basarab își consolideaza puterea, punând bazele unei armate puternice. Pe plan extern, Basarab a oscilat între recunoașterea suzeranității maghiare, alianța cu Hoarda de Aur sau cu Țaratul Bulgar. Și-a căsătorit fiica cu Ivan Alexandru, fiul țarului bulgar, pentru a întări relațiile dintre cele două state. În primul deceniu de domnie, Basarab întreprinde o serie de acțiuni militare în regiune: participă la asediul asupra cetății Plovdiv, armatele sale luptă împotriva Serbiei la Velbujd ș.a..
La 26 iulie 1324, Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, emite un act în care consemnează existența la sud de Carpați a țării conduse de Basarab Voievod:
Așadar, noi, care, din slujba cârmuirii pe care am luat-o asupra noastră, suntem datori să păzim pe fiecare în dreptul său, ascultând cu luare aminte, rugămintele magistrului Martinus și amintindu-ne meritele și slujbele credincioase pe care ni le-a adus, și ni le-a făcut nouă și regatului nostru, neobosit, împreună cu fiii lui, cu vărsarea sângelui său și râvna celei mai mari credințe pentru înălțarea domniei și a slavei noastre, în felurite expediții și treburi ale noastre, și îndeosebi în expediția noastră pe care am făcut-o spre Zagreb și în altă expediție pe care am avut-o sub cetatea Mehadia, unde, îndeosebi prin grija sa devotată și slujba sa credincioasă, am redobândit-o și am supus stăpânirii noastre cetatea pe care o ținea Ioan, fiul banului Teodor, răzvrătit împotriva maiestății noastre, de asemenea, în lupta cu oștile foarte multe ale theutonilor și bohemilor care au încercat prin lovituri dușmănoase să treacă hotarele țării noastre; de asemenea, prin purtarea soliilor noastre, în mai multe rânduri, la Basarab, voievodul nostru al Transalpinei, unde și-a îndeplinit slujba soliei sale în chip credincios și vredinc de laudă, voind să răsplătim prin bunăvoința regească slujbele sale atât de multe și însemnate, am întors […], magistrului Martinus […] moșia Dawar, împreună cu susnumitul pământ Pelynteluk, ce ține de aceea susnumită pentru a o stăpâni în veci […]
Conflictul cu Ungaria a fost determinat de anexarea Banatului de Severin la Țara Românească. Cronica pictată de la Viena precizează că regele maghiar Carol Robert de Anjou, la insistențele nobilimii maghiare, inițiază o campanie militară împotriva lui Basarab. Într-o primă fază, Banatul de Severin este ocupat de maghiari. Basarab îi trimite o solie lui Carol Robert prin care îi cere cedarea Severinului în schimbul recunoașterii suzeranității, plății unui tribut și trimiterii unui fiu ca ostatic la Curtea regelui. Totodată, Basarab l-a avertizat pe rege că în caz de continuare a ostilităților, armatele maghiare vor suferi mari pierderi. În ciuda sfaturilor primite de la demnitarii săi, Carol Robert a decis să suprime puterea domnului muntean.
Sursa imaginii: aici
La începutul lunii noiembrie 1330, armatele regelui maghiar au încercat să-l atragă pe Basarab într-o luptă decisivă, însă nu au reușit. Suferind din cauza lipsei de hrană, suveranul ungar a încercat o împăcare cu Basarab pentru a-și conduce oștenii acasă în siguranță. La întoarcere, într-o trecătoare de munte, o posadă, armatele lui Basarab, sprijinite de cele mongole, au atacat oastea maghiară. Un document din 24 aprilie 1351 precizează că acest conflict s-a încheiat cu un cumplit dezastru pentru Carol Robert de Anjou, care abia a scăpat cu câțiva inși.
Victoria obținută de Basarab consfințea independența Țării Românești față de Ungaria. Relațiile dintre Țara Românească și Ungaria au fost dificile până prin 1342-1343. În această perioadă se îmbunătățesc relațiile, când asociatul la domnie al lui Basarab, fiul său, Nicolae Alexandru, se apropie de Ungaria, care-l avea în frunte pe Ludovic de Anjou, pe fondul distanțării de Hoarda de Aur.
Descrierea bătăliei de la Posada în Cronica pictată de la Viena, scrisă de Markus Kalt:
În anul domnului 1330, regele și-a adunat o mare oaste […] și […] s-a dus în persoană, […] prin Severin în țara voievodului vlahilor Bazarad [Basarab] […]
După ce regele a cuprins Zeurinul [Severinul] și fortăreața lui, le-a încredințat toate numitului Dionisie împreună cu demnitatea de ban. Făcându-se aceasta, Bazarad a trimis la rege o solie […] Regele […] cu minte trufașă, a izbucnit față de soli cu următoarele vorbe, zicându-le: «să spuneți așa lui Bazarad, că el e păstorul oilor mele și eu, din ascunzișurile sale, de barbă îl voi scoate» […] Regele […] a pornit îndată […] să dea lupta. […]
Regele ajuns pe o cale oarecare cu toată oastea sa, dar calea aceasta era cotită și închisă de amândouă părțile de râpe foarte înalte de jur împrejur și pe unde această cale era mai largă, acolo vlahii în mai multe locuri o întăriseră împrejur cu prisăci, iar regele și ai săi negândindu-se în adevăr la așa ceva, mulțimea nenumărată a vlahilorsus pe râpe a alergat din toate părțile și a aruncat săgeți asupra oastei regelui care se găsea în fundul unei văi adânci ce nici nu se putea numi cale, ci mai curând un fel de corabie strâmtă, unde din pricina înghesuielii cei mai sprinteni cai și ostași cădeau din toate părțile în luptă, căci din pricina urcușului prăpăstios din acea vale nu se puteau sui în contra vlahilor pe nici una din râpele de pe amândouă laturile drumului, nici nu puteau merge înainte, nici nu aveau loc de fugă, fiind făcute acolo prisăci, ci erau cu totul prinși ostașii regelui ca niște pești într-o vârșe ori în mreajă. Cădeau tineri și bătrâni, principi și nobili fără nici o deosebire […] și însuși regele de abia a scăpat cu câțiva inși […]
Data la care Basarab a murit nu este cunoscută cu exactitate, considerându-se că s-a petrecut în perioada 1 septembrie 1351 – 31 august 1352. A fost înmormântat în prima biserică domnească din Câmpulung.
12 comments
Mulțumesc, pentru toate informațiile primite!
Studiul genetic făcut de către cercetatorii clujeni asupra rămășițelor unui membru întemeietor al familiei Basarabilor a infirmat definitiv teoria unei posibile descendențe cumane a Basarabilor. Cercetătorul clujean Alexandru Simon afirma ca ,,nu au apărut elemente care să îl lege în plan genetic pe defunct de comunităţi sau indivizi de origine cumană”.
1. Nu inteleg de ce folositi termenul “Tara romaneasca”, cand cuvantul “român” a fost inventat mult mai tarziu
2. Basarab era cuman, la fel si Negru voda. 3. In poza nu este cronica pictata de la viena ci cronica pictata maghiara.
Sunteti sub orice critica, fara in pic de curiozitate pentru istoria reala, inghititi orice minciuna care va hraneste orgoliul, suferiti de complex de infrioritate.
Mai citiți și altceva, nu doar Djuvara. Dacă nu mă înșel, el e singurul care susține că Basarab era cuman, iar premisele de la care a plecat sunt de-a dreptul puerile.
Poza reprezintă Cronica pictată de la Viena.
Corect.multa lume citeste djuvara,care,desi nu era istoric,a scris carti pe intelesul tuturor dar si cu extrem de multe presupuneri si neadevaruri.
1. Pentru ca să poată fi înțeles și de cei mai puțin familiarizați cu termenii contemporani. Dacă ar fi folosit,,terra transalpinum” probabil ca nu înțelegeai deloc.
2. În toate documentele cancelariei maghiare, basarab apare Sub olachus, adică , românul”.
3. Eu cad ca altcineva suferă de complexul de inferioritate.
4. Înainte de a critica AR fi potrivit sa mai citești câte ceva.
3.
Ca Viorel ăsta sunt multi, suferinzi de autosugicienta și cărora le PUTE țara asta cu tot ce înseamnă și a însemnat ea in istorie….Daca e român nu înțeleg cu ce îl ajută să distrugă și ceea ce avem in istorie… Nu e de ajuns că ne au distrus și turcii, și rușii, și ungurii, uneori și noi înșine, și austriecii, aproape toate documentele…
Hai nu ‘zau
Corect în ce privește Vlahii. Denumirea corectă de cancelarie domnească era “Vlashkoe Zemlea”. Restul sunt proaste rastalmăciri a textelor în latina Curții maghiare în SPECIAL, a apelativul ui “TRANSAPLINAE”…
“Au murit acolo și trei prepoziți și anume magistrul Andrei, prepozitul bisericii din Alba, un bărbat foarte venerabil, vicecancelarul Maiestății sale regale, fiind acolo, a pierit cu sigiliul regelui. Apoi Mihail, prepozitul din Pozsega și Nicolae, prepozitul din Alba Transilvaniei. De asemenea Andrei, plebanul din Sarus și călugărul Petru din ordinul predicatorilor, bărbat onorabil, acolo și-a primit paharul morții crâncene, pentru că în creierul capetelor lor au bătut mișelește cuie de lemn.
Și au fost uciși și unii preoți care erau capelanii regelui. A căzut în sfârșit și o mulțime nenumărată de cumani.
Cădeau și împrejurul oastei, din toate părțile și din mulțimea câinească a vlahilor, ca muștele care au pierdut dulceața untului de lemn, când ucideau fără milă pe poporul creștin și pe preoții lor, unși ai lui Christos.”
– traducere din Cronica Pictată de la Viena.
Pe pictură se văd cumanii pe creasta munților, aruncând cu pietre și trăgând cu săgeți.
Dar mai întâi să afle poporul român cine sunt cumanii și ce căutau pe meleagurile acestea, cât au stat și unde sunt ei acum.
Ana Comnena a scris că în 1087 cumanii și pecenegii conduși de Tzelgu au atacat Imperiul Roman, însoțiți de “daci”. Ioniță Caloian a fost căsătorit cu Ana de Cumania.
„Ioniță, rege al Vlaho-Bulgariei, a sosit pentru a sprijini Adrianopolul cu foarte mare armată, pentru că el aducea cu sine valahi și bulgari și 14.000 de cumani care nu fuseseră niciodată botezați” (Villehardouin, 93)
Cumanii au fost cei mai mari luptători pe care i-a avut epoca medievală. O trupă de 800 de cumani a recucerit Constantinopole de la latini.
“În iulie 1261, deoarece armistițiul încheiat pe un an după atacul niceean eșuat se apropia de sfârșit, generalul Alexios Strategopoulos a fost trimis cu o mică forță avansată de 800 de soldați (majoritatea cumani) pentru a veghea asupra bulgarilor și pentru a spiona apărarea latinilor.
… au aflat de la unii țărani locali independenți (thelematarioi) că întreaga garnizoană latină, precum și flota venețiană, au plecat pentru a efectua un raid împotriva insulei niceene Daphnousia (Insula Kefken).
În noaptea de 24/25 iulie 1261, Strategopoulos și oamenii săi s-au apropiat de zidurile orașului și s-au ascuns la o mănăstire de lângă Poarta Izvorului.[7] Strategopoulos a trimis un detașament cu o parte din oamenii săi, conduși de unii dintre thelematarioi, pentru a intra în oraș printr-un pasaj secret. Au atacat zidurile dinspre interior, au surprins paznicii și au deschis poarta, dând voie forței niceene să pătrundă în oraș.[8] Latinii au fost luați complet prin surprindere și, după o scurtă luptă, niceenii au câștigat controlul asupra zidurilor terestre. Pe măsură ce vestea s-a răspândit în oraș, locuitorii latini, începând cu împăratul Balduin al II-lea, s-au repezit în grabă spre porturile din Cornul de Aur, în speranța că vor scăpa cu navele. În același timp, oamenii lui Strategopoulos au dat foc clădirilor și depozitelor venețiene de-a lungul coastei pentru a împiedica flota venețiană să acosteze acolo. ”
Pe cumani au avut boală mongolii, exista o profeție că supremația mongolă va pieri din cauza cumanilor. S-au bătut la Kalka în 1223, dar Subotai s-a întors în Mongolia fără armată. După 15 ani, cu un contingent de 130.000 de luptători, mongolii invadează Marea Bulgaria (de pe Volga) și Cumania. O parte din cumani se refugiază în Ungaria, unde regele ungar le oferă azil și îi creștinează catolic. Povestea se știe mai departe. Ungaria are rege pe Ladislau Cumanul, care vorbea cumănește, se îmbrăca cumănește și, spre disperarea nobilimii maghiare, trăia în Yurtă, nu la palat, cu concubine cumane. Are loc un război civil intre Maghiari și Cumani, aceștia din urmă se duc sub tamgaua generalului Nogai Issa, care își stabilise comandamentul în Dobrogea, la Saqci (Isaccea). Acest popor va fi islamizat de Dervișul Sarî Saltîk Baba și vor deveni tătarii vestici, vorbitori de limbă Kipchak-cumană, care au coabitat în Ungrovlahia, Dobrogea, Bugeac, Moldova. Pe timpul lui Nogai, în Ungaria a fost rege Ladislau Cumanul în Bulgaria a înscăunat dinastia cumană Terter, în principatul de la Vidin a pus pe cumanul Shishman.
Balik (Peștele), tatăl lui Dobrotitsa, a fost cuman.
Tătarii cumani au fost aliații lui Basarab I, alături de care a luptat în Serbia. Iar după ce Car de Anjou l-a îngenuncheat, Basarab a trimis vorbă și tătarii cumani au capcanat armata ungară la Posada.
Partea 2-a
Din 7 clanuri cumane, adunate sub emirul Nogai, care avea comandamentul în Dobrogea, s-a format poporul “edisan” (“cele 7 clanuri): Barin Șirin, Alchin, Argun, Qalmaq, Qifșaq, Sevgevut și Mansur-ii lui Nogai, 1 tumen cu care a fost lăsat în Moldova în anul 1242. După 1262, se mută la Isaccea.
Poporul edisan s-a format din cumani în arealul Dobrogea, Bugeac, Moldova, Basarabia. Au fost numiți “tătarii lui Nogai”. Cu această armată de 80.000 de edisani, Nogai devine conducător de facto în Hoarda de Aur, stat în stat, a domnit peste teritoeiile de la Porțile de Fier până în Kuban, inclusiv Crimeea, a bătut monezi pentru Hoarda de Aur și a vămuit Gazaria Genoveză, care făcea cel mai mare trafic de mărfuri prin porturile din Crimeea si Cetatea Albă, Chilia, Constanța, Novodium și Galați. După moartea lui Nogai, apare generalul Mamai, care pentru incursiunile în cnezatele rusești mută o parte din poporul edisan la nordul peninsulei Crimeea, teritoriu care s-a numit istoric Tataria Nogaică, iar geografic se numesc Edisan, Perekop, Azov, Kuban. Pe la 1345. În acest timp, în Crimeea erau Gazaria Genoveză și Principatul de Theodoro (Mangop). Soția lui Ștefan cel Mare – Maria de Mangop – era de aici .
În 100 de ani, tătarii din Tataria Nogaică, vorbitori de limbă kipchak-cumană, au tararizat Crimeea.
Prin 1392 are loc marele răBoi între Tokhtamâș (Hoarda de Aur) și Timur Lenk (Chagatai). După Mamai, șef peste tătarii vorbitori de kipchak-cumană este Hanul Edigu. Precum Nogai și predecesorul Mamai, Edigu devine conducător de facto al Hoardei de Aur, după ce împreună cu Kutlugh-Timur și Hanuk Aktay trec de partea lui Timur Lenk.
Hanul Edigu se mută cu o parte din tătarii cumani la Marea Caspică și înființează Hoarda Nogai. Astăzi e Kazakhstan, de aceea și kazahii vorbesc limba kypchak-Cumană, aceeași limbă pe care o vorbesc tătarii dobrogeni.
Bogdan I Voevod, Întemeietorul Moldovei, a fost aliat cu hanul Kutlu Buga (Bourul Norocos). Când a trecut din Maramureș în Moldova și a izgonit pe frații Balc și Sas, localitățile din Moldova aveau nume ungurești și făceau parte din Regatul Ungariei. La fel cum Carol Robert de Anjou avea pretenția că Transalpina este parte din regatul Ungariei, ca principat vasal. Dar pentru că Bogdan I era aliat cu tătarii cumani, regele ungar nu a riscat un răBoi cu tătarii, s-a mulțumit să de o bulă de împroprietărire a fraților Balc și Sas cu pămànturile lui Bogdan din Maramures, pentru că acesta s-a dat cu păgânii.
Bogdan I a domnit intre 1363-1367. În timpul domniei sale, la câțiva km de scaunul domnesc de la Baia se întemeiază un mare oraș Tărăresc Șehr el-Djedid, astăzi Orheiul Vechi.
La Costești, de 2 ani încoace, se excavează și se cercetează un alt oraș mare tătăresc, întemeiat în timpul lui Bogdan I.
Cumanii (care au ajuns să fie numiți tătari) au avut un mare rol în a obține independența pentru Țaratul Vlaho-BUlGAR mai întâi, iar pe la 1330 pentru Transalpina (Ungrovlahia) lui Basarab și pe la 1363 pentru Bogdano-Vlahia lui Bogdan I.
Fără cumani (tătarii vestici), astăzi se vorbea ungurește pe aceste meleaguri.
Ozzy si porcariile astea nesubstantiate de istorici de unde le scoti?