Amfilohie Hotiniul a fost un călugăr erudit din a doua jumătate a veacului al XVIII-lea din Moldova. A urmat cursurile școlii din cadrul Mănăstirii Putna și pe cele ale Academiei Duhovnicești de la Kiev. A mai călătorit de câteva ori la Roma pentru a studia diferite domenii. Cunoștea limbile clasice, rusa și italiana. De-a lungul timpului a dobândit cunoștințe în mai multe domenii, printre care astronomie, fizică, matematică, filosofie, geografie și istorie. În anul 1767 a fost numit episcop al Hotinului, însă a fost în această funcție doar până în 1771, când episcopatul s-a desființat.

În 1772 călătorește în Occident, unde intră în plin contact cu ideile iluminismului. Culege diferite manuale pe care le traduce în română. Câteva exemplare au fost tipărite la Iași, în 1795, printre acestea aflându-se și primul manual de geografie din Moldova, intitulat De obște gheografie pe limba moldovenească scoasă de pe geografia lui Buffier. Acestui manual de geografie, eruditul călugăr adaugă peste 200 de pagini, care conțin o descriere a Moldovei și o cronologie a domnilor moldoveni

Se crede că în perioada în care a fost episcop, a înființat școala românească de la Hotin, unde învățau circa 300 de elevi în jurul anului 1788.

A murit în 1800, la schitul Zagavia, de lângă Hârlău.

Amfilohie Hotiniul: Primul manual de geografie din Moldova
Amfilohie Hotiniul: Primul manual de geografie din Moldova
Sursa imaginii: aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recomandări
You May Also Like
Alexandru Ipsilanti
Citește

Alexandru Ipsilanti

Alexandru Ipsilanti a fost domnul Țării Românești între anii 1774-1782 și 1796-1797 și al Moldovei între anii 1787-1788.…
Mircea cel Bătrân
Citește

Mircea cel Bătrân

Mircea cel Bătrân, fiul lui Radu I și al Calinichiei, a fost unul dintre cei mai importanți voievozi…