Alexandru Ioan Cuza, domnitorul care i-a dezrobit pe țărani și a secularizat averile mănăstirești

Cosmin FLOREA5 iunie 20206 minute7821

Alexandru Ioan Cuza a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. S-a născut pe 20 martie 1820, la Bârlad,  în familia postelnicului Ioan Cuza și a Sultanei Cozadini. Studiile și le-a făcut la Iași, Paris, Pavia și Bologna.

Întors în țară, Al.I. Cuza se însoară cu Elena Rosetti, o femeie de viță boierească, prin intermediul căreia ia contact cu oameni din înalta societate românească. Cuza și Rosetti au avut împreună doi băieți, Alexandru și Dimitrie.

Alexandru Ioan Cuza și Elena Rosetti
Alexandru Ioan Cuza și Elena Rosetti

Până la unirea Principatelor Române, Cuza ocupă mai multe funcții în domeniul justiției și al administrației: președinte al Tribunalului districtului Corvului, director al Ministerului de Interne al Moldovei, pârcălab al orașului Galați.

Alexandru Ioan Cuza cunoaște ascensiunea în armată datorită lui Nicolae Vogoride, avansând până la gradul de comandant al Oștirii Moldovei, în 1858. Vogoride spera astfel că A.I. Cuza va adera la ideile sale antiunioniste, ceea ce nu s-a întâmplat.

În martie 1848, Cuza a luat parte la mișcarea revoluționară din fața hotelului Petersburg din Iași, unde susținea înfăptuirea unui program de reforme, însă domnul Moldovei, Mihail Sturdza, a refuzat să accepte programul și a ordonat ca fruntașii mișcării să fie arestați, printre ei numărându-se și Cuza. Acesta din urmă reușește, cu ajutorul consulului englez din Galați, Charles Cunningham, să scape și se refugiază în Transilvania, în mai 1848, unde ia parte la Adunarea Națională de la Blaj de pe Câmpia Libertății. Luna următoare, A.I. Cuza pleacă în Bucovina pentru a participa la revoluție, însă din cauza epidemiei de holeră, Cuza părăsește regiunea.

În 1857, Cuza și-a dat demisia din funcția de pârcălab de Galați atunci când a văzut că listele electorale pentru alegerile în Divanul ad-hoc aveau să fie măsluite cu scopul de a avea un rezultat antiunionist. Gestul lui Cuza a dus la anularea alegerilor falsificate de către Marile Puteri. Astfel a fost organizat un nou scrutin, în urma căruia unioniștii au obținut o victorie categorică – din 83 de deputați, doar doi s-au declarat antiunioniști.

Doi ani mai târziu, pe 5 ianuarie, Alexandru Ioan Cuza devine domn al Moldovei, fiind ales în unanimitate, de Adunarea Electivă din această țară. Pe 24 ianuarie, Alexandru Ioan Cuza a fost ales și în fruntea Țării Românești. Adunările Elective au ținut cont de Convenția de la Paris din 1858, care prevedea pentru principate numirea a doi domni, fără a preciza însă că aceștia trebuiau să fie distincți.

Astfel, prin dubla alegere a lui Cuza au fost puse bazele statului național român. Principalul obiectiv al domnitorului a fost recunoașterea sa de către Marile Puteri, trimițând misiuni diplomatice în capitalele țărilor respective. În cursul anului 1859 toate puterile recunosc dubla alegere a lui Cuza, numai Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman condiționând recunoașterea doar pe timpul domniei acestuia.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza

Procesul de recunoaștere a unirii depline politice și administrative a Principatelor s-a realizat pe parcursul a trei ani. În septembrie 1861, după Conferința de la Istanbul la care au luat parte reprezentanții Porții și ai Puterilor Garante, a fost emis actul intitulat Firmanul de organizare administrativă a Moldovei și Valahiei din 22 noiembrie 1861. Acest firman prevedea, printre altele, unirea celor două Guverne și a Adunărilor Elective.

În toată această perioadă, domnitorul a luat o serie de măsuri menite să reorganizeze armata și justiția: a constituit detașamente model pentru toate armele, a unit cele două școli militare într-una singură, cu sediul în București, a adoptat o lege prin care numea membrii Curții de Casație și Justiție.

Cele două Adunări Elective își încheie activitatea la începutul lui decembrie 1861. Primul guvern unic se formează la 22 ianuarie 1862, fiind condus de Barbu Catargiu. Două zile mai târziu, în cadrul deschiderii primului Parlament al României, Bucureștiul devine, oficial, capitala țării.

Șirul reformelor este întrerupt de refuzul lui Cuza de a promulga legea rurală propusă de guvernul Barbu Catargiu, care prevedea emanciparea țăranilor fără să fie împroprietăriți. Acest refuz a dus la apariția unei înțelegeri politice între conservatori și liberalii radicali, care, mai târziu, au format monstruoasa coaliție.

Așa se face că la 11 octombrie 1863, domnitorul îl numește în fruntea Consiliului de Miniștri pe Mihail Kogălniceanu. În timpul acestei guvernări au fost adoptate legi precum: legea secularizării averilor mănăstirești (17 decembrie 1863), prin care averile mănăstirilor pământene sau închinate treceau în proprietatea statului – acestea reprezentau circa 25% din suprafața țării, legea din 24 ianuarie 1864, prin care lua ființă Curtea de Conturi, al cărei rol era verificarea și controlul administrării banilor publici, legea din 2 aprilie 1864, care făcea referire la organizarea comunelor urbane și rurale.

Din cauza faptului că proiectul de lege rurală emis de guvernul Kogălniceanu a fost respins de Parlament, cel din urmă dându-i guvernului un vot de blam, Alexandru Ioan Cuza dizolvă Adunarea Electivă la 2 mai 1864 și supune aprobării poporului, prin plebiscit, Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris din 1858, un act cu rol de constituție, menit să sporească puterile domnitorului. Totodată, prin acest document au fost luate și alte măsuri precum: înființarea Senatului (astfel, Parlamentul devine bicameral) și a Consiliului de Stat (elabora legile), s-a adoptat o nouă lege electorală prin care se menținea votul censitar, însă scădea censul, ceea ce a condus la o creștere a numărului de alegători, cei din urmă fiind împărțiți în colegii, în funcție de cuantumul impozitului plătit.

Lovitura de stat din 2 mai a contribuit decisiv la adoptarea legii rurale (15 august 1864), prin care a avut loc emanciparea clăcașilor și împroprietărirea acestora prin răscumpărare cu loturi aflate în folosință în funcție de numărul vitelor; răscumpărarea se făcea pe o perioadă de 15 ani, iar loturile primite nu puteau fi înstrăinate vreme de 30 de ani.

O altă reformă importantă a constituit-o legea instrucțiunii (5 decembrie 1864), care prevedea ca învățământul românesc să devină unitar în întreaga țară. Astfel, învățământul cuprindea trei forme de studiu: primar, de patru ani, care devine gratuit și obligatoriu, secundar, care durează șapte ani și universitar, de trei ani. Au luat astfel ființă Universitățile din Iași și din București, numeroase școli (Focșani, Craiova, Bacău etc.) și societăți culturale (Societatea culturală ”Ateneul Român”, Societatea de științe naturale).

La finele anului a fost adoptată și legea organizării armatei, prin care toți românii între 20 și 50 de ani puteau fi mobilizați.

Domnia autoritară a lui Alexandru Ioan Cuza a dus la apariția ”monstruoasei coaliții”, care avea ca scop înlăturarea domnitorului și aducerea pe tron a unui prinț străin. Prima tentativă de înlăturare a lui Alexandru Ioan Cuza a avut loc în august 1865, însă aceasta a fost reprimată violent cu ajutorul forțelor armate.

Înlăturarea lui Cuza s-a petrecut în noaptea de 10 spre 11 februarie 1866, când un grup de ofițeri și civili au dat năvală, cu pistoalele în mâini, în dormitorul în care dormea domnitorul, cerându-i acestuia să abdice. Cuza n-a protestat și a semnat decretul prezentat de complotiști, dimineața, la orele 5.

Abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza
Abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza

După abdicare, Cuza este silit să ia calea exilului, petrecându-și restul vieții la Paris, Florența și Viena. Problemele de sănătate l-au determinat pe fostul domnitor să plece la Heidelberg pentru a se trata, însă aici își găsește sfârșitul din cauza unei răceli, pe data de 15 mai 1873.

Alexandru Ioan Cuza a fost înmormântat, inițial, în comuna Ruginoasa din județul Iași, însă în timpul celui de-al doilea război mondial, rămășițele sale au fost mutate în biserica Trei Ierarhi din Iași.

Ne bucurăm că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest proiect, o poți face printr-o donație.
Intră în grupul pasionaților de istorie de pe acebook.
Regele Carol al II-lea

„Restaurația carlistă” și efectul asupra Partidului Național Liberal

Mihail Kogălniceanu

Mihail Kogălniceanu, unul dintre principalii făuritori ai Unirii Principatelor Române

1 comentariu Adaugă comentariu

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi publicată.
Prin postarea acestui comentariu declari că ai citit și ești de acord cu termenele și condițiile acestui site.

Transmite-i unui prieten
Bună ziua,


V-am trimis acest articol în ideea că poate vă interesează subiectul. Îl puteți accesa la acest link: https://www.istorie-romaneasca.ro/alexandru-ioan-cuza-domnitorul-care-i-a-dezrobit-pe-tarani-si-a-secularizat-averile-manastiresti/


Istorie Românească
https://www.istorie-romaneasca.ro

Facebook: https://www.facebook.com/istorie.romaneasca
Instagram: https://www.instagram.com/istorieromaneasca/
Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCO-_7o5LaOBvUfzQtAGkFFg
Vimeo: https://vimeo.com/istoriero