Pe fondul restauraţiei, membrii Partidului Naţional Liberal s-au împărţit în două tabere, împărțire generată de atitudinea faţă de actul restauraţiei monarhice. În timp ce „bătrânii” liberali, în frunte cu Vintilă Brătianu, erau împotriva urcării lui Carol pe tron, „tinerii”, grupaţi în jurul lui Gheorghe Brătianu, au susţinut proclamarea lui ca rege.
Gheorghe Brătianu afirma că un partid de ordine şi de guvernământ poate duce o luptă cât de îndârjită împotriva altui partid, împotriva oricărui guvern, el nu poate însă duşmăni sau bănui pe regele României.
Procesul restauraţiei a dus la apariţia unor dizidenţe în cadrul partidului liberal. Imaginea unităţii indestructibile a formaţiunii politice liberale, construită după Marele Război, avea să se destrame o dată cu excluderea din partid a lui Gheorghe Brătianu şi, ulterior, a lui Constantin Argetoianu, în iunie, respectiv, octombrie 1930.
Exclus din partid, Gheorghe Brătianu a convocat, pentru 15 iunie, la sala Frascati din Bucureşti, Congresul general al Partidului Naţional Liberal. Cu acest prilej, el a fost ales preşedintele Partidului Naţional Liberal, act ce marca scindarea unuia dintre partidele istorice. Noul partid georgist devenea cea mai importantă disidenţă liberală. Regele privea cu multă simpatie acţiunea lui Gheorghe Brătianu. Ziarul oficial al partidului georgist, care a început să apară din 22 noiembrie 1934, Mişcarea, afirma la un moment dat că suveranul s-a interesat de acţiunea pe care o desăvârşeşte, cu cercuri tot mai largi, şeful nostru. În luna iulie, Gheorghe Brătianu a fost primit de Carol al II-lea de trei ori şi, de asemenea, în cadrul întrunirilor organizate de georgişti se trimiteau telegrame de omagiu către rege, la care acesta răspundea cu satisfacţie şi îndemnuri de reuşită.
Desprinderea din cadrul Partidulului Naţional Liberal a fost motivată de fiul lui Ionel sub pretextul că noua politică dusă de Vintilă Brătianu nu s-a adaptat la noile realităţi. Gheorghe Brătianu încerca să sublinieze că mişcarea georgistă nu putea fi socotită ca o disidenţă, ci mai degrabă înnoirea organismului politic liberal, restaurarea integrală a valorilor morale şi a libertăţii de gândire.
Scopul noului partid era acela de a relua legăturile sale normale şi fireşti cu purtătorul Coroanei, care reprezenta o garanţie a rânduielii stabilite în treburile politice, simbol al unităţii statului şi al prestigiului său. Partidul georgist era caracterizat de un naţionalism moderat, specific începutului anilor 1930, atitudinea acestora faţă de problema naţională fiind una pragmatică.
Primul Congres general al Partidului Naţional Liberal – Gh. Brătianu s-a desfăşurat la Bucureşti, în zilele de 7 şi 8 noiembrie 1931. Potrivit oficiosului georgist, rolul congresului era, în primul rând, de a adopta programul şi statutul noului partid.
Prima variantă a unui program definea partidul georgist ca fiind monarhic, naţional şi liberal, susţinător al Bisericii. Deşi prin titlul programului, Îndrumări trimise organizaţiilor judeţene în vederea modificării programului Partidului Naţional Liberal, erau anunţate modificări ale acestuia, elementele de noutate nu erau clar evidenţiate. Într-un articol intitulat Criza Partidului Liberal, georgiştii recunoşteau că programul lor era în esenţă cel al Partidului Liberal tradiţional.
O circulară publicată în buletinul săptămânal de propagandă şi informare, intitulat Mişcarea Liberală, anunţa, sub semnătura preşedintelui, măsurile care se impuneau pentru buna organizare a partidului. Printre măsurile luate se numără şi intensificarea propagandei în oraşe şi judeţe, împărţirea judeţelor în sectoare şi stabilirea unui conducător activ pentru fiecare sector, alegerea organelor de conducere, informarea conducerii centrale prin dări de seamă săptămânale, asupra activităţii organizaţiilor judeţene.
Prin noua formaţiune politică, Gheorghe Brătianu urmărea o reînnoire a Partidului Naţional Liberal prin aducerea în prim plan a tineretului intelectual şi în special a tineretului universitar.. Dintre personalităţile din cadrul partidului georgist merită să-i amintim pe C.C. Giurescu, P.P. Panaitescu, Istrate Micescu, Horia Furtună, Ştefan Tătărescu şi C. Stănescu.
Momentele de maximă recunoaştere şi de impact în societate pentru formaţiunea condusă de Gh. Brătianu au fost reprezentate de alegerile generale din perioada 1931 – 1933. Acesta a reuşit să dobândească o deosebită influenţă, mai ales în judeţele din Moldova.
În privința politicii externe, Gheorghe Brătianu s-a pronunțat pentru o mai bună colaborare cu Germania și o îndepărtare de Moscova în condițiile în care guvernul bolșevic nu recunoștea actul unirii Basarabiei cu România.
Participând pentru prima dată la alegeri, în 1931, Partidul Naţional Liberal – Gh. Brătianu a obţinut un veritabil succes, clasându-se pe locul al treilea în rândul partidelor politice din România. Partidul georgist apărea ca singurul purtător de steag al liberalismului de veche tradiţie în România în condiţiile în care Partidul Naţional Liberal prezidat de I.G. Duca făcuse cartel electoral cu guvernul. Partidul condus de fiul lui Ionel a obţinut rezultate bune, mai ales în Vechiul Regat, în judeţele Iaşi, Tecuci, Prahova, Bacău, R. Sărat, Constanţa şi Brăila.
În anul următor, formaţiunea georgistă se menţinea în continuare pe locul al treilea, după Partidul Naţional Ţărănesc şi Partidul Naţional Liberal, reuşind să-şi asigure sprijinul unei mari părţi a tineretului liberal.
Partidul condus de Gheorghe Brătianu s-a dovedit a fi un organism viabil în faţa presiunilor aparatului administrativ, unde “vechii” liberali şi în special I.G. Duca urmăreau să scoată acest partid din viaţa politică a ţării.
Gheorghe Brătianu a refuzat să colaboreze cu I.G. Duca în privinţa formării unui nou guvern, atunci când acesta a fost însărcinat de rege pentru această misiune, criticând dur Partidul Naţional Liberal şi pe rege, georgistul făcând referire la imoralitatea aducerii la putere a celor care complotaseră împotriva regelui, care se împotriviseră în zilele dificile ale Restauraţiei. Spre sfârşitul anului 1933 Gheorghe Brătianu a încercat să structureze opoziţia împotriva guvernului Tătărescu, dar şi împotriva Regelui, printr-un front constituţional. Dintre actorii publici credibili, numai generalul Averescu a răspuns favorabil acestei acţiuni.
În 1937, Gheorghe Brătianu, ducând o luptă împotriva politicii lui Carol al II-lea, încheie o înţelegere cu Corneliu Zelea Codreanu şi Iuliu Maniu. Această înţelegere a devenit publică la 25 noiembrie 1937, prin semnarea pactului de neagresiune electorală între Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Naţional Liberal – Gh. Brătianu şi partidul Totul pentru Ţară. La alegerile din decembrie 1937, partidul georgist a adunat voturile multor alegători care se opuneau planurilor autoritare ale regelui Carol al II-lea, reuşind să înregistreze un spor de mandate faţă de alegerile anterioare, deşi pe scara ierarhică a partidelor politice a pierdut două locuri.
La începutul anului 1938, Gheorghe Brătianu trimitea o scrisoare unchiului său, Dinu Brătianu, şeful PNL, prin care se declara de acord cu reunificarea partidului. Şeful georgiştilor a impus câteva condiţii în care trebuia să se realizeze reîntregirea Partidului Naţional Liberal. Acestea vizau: menţinerea lui Dinu Brătianu la preşedinţia partidului, numirea lui Gheorghe Brătianu ca vicepreşedinte unic, excluderea lui Gheorghe Tătărescu şi a grupării H din PNL, promovarea tinerilor georgişti în funcţii de răspundere, în partidul reîntregit şi adoptarea unei atitudini de demnitate şi loialitate faţă de Coroană. Deşi au existat membri care s-au opus reîntregirii, PNL a acceptat, georgiştii integrându-se în noua formaţiune politică, fiecare urmând să primească locul cuvenit muncii şi capacităţii.
În cei aproximativ opt ani de existenţă, Partidul Naţional Liberal – Gheorghe Brătianu a constituit una dintre formaţiunile de bază ale politicii româneşti în pofida faptului că liderul fracţiunii nu a fost demnitarul niciunui guvern din perioada prezenţei sale în viaţa publică românească şi nu a îndeplinit nici o funcţie în stat. Contemporanii caracterizau acest partid ca fiind unul de tineri intelectuali, prin numărul mare al acestora în cadrul formaţiunii georgiste. Această disidență a lui Gheorghe Brătianu și orientarea lui către camarila regală a slăbit considerabil Partidul Național Liberal în întreaga perioadă ce a urmat până la instaurarea dictaturii regale din 1938.
Despre istoria acestui partid a scris Gabriela Gruber în lucrarea Partidul Național Liberal – Gheorghe I. Brătianu, apărută la Editura Institutul European, în anul 2013. Cartea poate fi comandată de pe elefant sau cărturești.
