Odată cu întoarcerea armelor împotriva Germaniei, România avea să se confrunte cu o serioasă problemă: ocupația sovietică. Armata Roșie, care pretindea că este eliberatoare de sub jugul nazist, avea să devină ea însăși instrumentul principal de propagare a comunismului în țară, dar și în centrul și estul Europei.
Comuniștii români și sovietici doreau preluarea puterii și au acționat treptat în acest sens. Într-o primă fază, după arestarea lui Ion Antonescu, s-a constituit un nou guvern, unde comuniștii au deținut câteva ministere. Mai târziu, în martie 1945, s-a format un nou guvern sub conducerea lui Petru Groza, majoritatea portofoliilor fiind ocupate de comuniști. Observând haosul pe care-l creează guvernul Groza, regele Mihai a instituit greva regală, refuzând să semneze orice act al cabinetului Petru Groza. În urma acestei măsuri, Consiliul de Miniștri a funcționat în ilegalitate.
Cele mai puternice partide opozante comuniștilor au fost Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal. Dacă cel din urmă a fost frământat de disensiuni în perioada interbelică și a fost incapabil să-și recapete prestigiul pe care îl avea în timpul lui Ionel Brătianu, PNȚ-ul a cunoscut o popularitate crescândă, aspect ce s-a văzut la alegerile din 1946, când a câștigat alegerile parlamentare. Rezultatul acestor alegeri a fost falsificat de către comuniști, care au pretins câștigarea voturilor.
În urma acestor alegeri, din noiembrie 1946, comuniștii au luat măsuri pentru intimidarea adversarilor și desființarea partidelor politice. Câțiva dintre cei mai importanți oameni politici din perioada interbelică au dorit să ia calea străinătății pentru a forma un guvern în exil și a prezenta situația României în opinia publică străină. Unii au reușit, alții nu. În vara lui 1947 a avut loc un episod care va culmina cu desființarea Partidului Național Țărănesc.
Câțiva membri țărăniști au pus la cale un plan de a ieși din țară cu două avioane, care trebuia să îi ducă în Turcia, iar de aici către Franța și Marea Britanie. Ceea ce nu știau era că Ministerul de Interne era la curent cu întreg evenimentul. Unii istorici afirmă că întreaga acțiune a fost plănuită de către comuniști, alții susțin că în rândul național-țărăniștilor au existat agenți comuniști, care au dat în vileag planul de ieșire din țară.
Evadarea membrilor țărăniști a fost planificată pentru dimineața zilei de 14 iulie 1947, locul de unde urmau să decoleze fiind în comuna Tămădău. Ajunși la locul stabilit, aceștia au fost imediat înconjurați și arestați de polițiști sub pretextul de spionaj în favoarea Occidentului.
Tot episodul a fost larg dezbătut în presa manipulată de PCR, scopul fiind discreditarea lui Iuliu Maniu și a Partidului Național Țărănesc în ochii poporului. În urma înscenării de la Tămădău, mulți politicieni național-țărăniști au fost judecați și închiși, inclusiv Iuliu Maniu, iar Partidul Național Țărănesc a fost desființat.
